ENERGIE | Discuții România-SUA pe dosarele Cernavodă, LNG, R. Moldova

Sursa: Facebook

Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut o vizită de lucru în care a discutat cu Jose W. Fernandez, subsecretarul despre subsecretarul de stat pentru creştere economică, energie şi mediu din Departamentul de Stat al SUA despre finanţarea pentru retehnologizarea reactorului 1 şi construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei şi a relaţiilor comerciale şi bilaterale dintre cele doua state, transmite News.ro.

„Am avut o nouă întâlnire de lucru cu Jose W. Fernandez, subsecretarul de stat pentru creştere economică, energie şi mediu din Departamentul de Stat al SUA, pentru a discuta despre ulimele evoluţii ale proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România”, a scris Virgil Popescu, sâmbătă pe Facebook.
Ministrul Energiei a anunţat şi subiectele principale de discuţie cu oficialul american.
„Am discutat despre finanţarea pentru retehnologizarea reactorului 1 şi construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, despre întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei dar şi al relaţiilor comerciale şi bilaterale dintre cele doua state. Am primit asigurarea întregului suport din partea SUA pentru dezvoltarea programului nuclear civil al României, pentru asigurarea securităţii în vederea aprovizionării cu gaze naturale şi LNG a României şi Republicii Moldova”, a completat Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here