The Economist prezintă aritmetica șocantă a coronavirusului: „În lume, numărul deceselor ar putea fi măsurat în milioane”

Coronavirus Epidemie Otopeni Foto: INQUAM/George Călin

Săptămânalul britanic, The Economist, publică, în ultima ediție tipărită, un material amplu pe tema epidemiei de coronavirus. Aparent, articolul fie contrazice mesajele optimiste date până acum, fie accentuează semnalele negative și avertismentele.

Printre altele, The Economist face trimitere la presupunerile că „25-70% din populația oricărei țări infectate poate face boala. Experiența Chinei sugerează că, dintre cazurile depistate, aproximativ 80% vor fi ușoare, 15% vor avea nevoie de tratament în spital și 5% vor avea nevoie de îngrijiri intensive”.

Apoi, subliniază că „experții spun că virusul poate fi de cinci până la zece ori mai letal decât gripa sezonieră, care, cu o rată de fatalitate de 0,1%, ucide 60.000 de americani într-un an rău. În lume, numărul deeceselor ar putea fi măsurat în milioane”.

Materialul reamintește măsurile de precauție care trebuie luate de fiecare individ în parte și trece în revistă exemplele bune de comunicare și pe cele proaste, din experiența de până acum a statelor afectate.

Totodată, The Economist insistă asupra rolului esențial al carantinei în strategia de oprire a răspândirii coronavirusului. Motivul? Aritmetica. Din cauza vitezei de contagiune, chiar dacă epidemia sau pandemia de coronavirus va avea aceeași rată de mortalitate precum gripele sezoniere, în cifre absolute tabloul ar putea unul fi fără precedent. Or, tocmai aceasta este cartea pe care vor trebui să o joace statele lumii și pe care articolul din The Economist insistă.

Prezentăm, mai jos, articolul integral.

Virusul vine

În sănătate publică, onestitatea valorează mult mai mult decât speranța. Săptămâna trecută a devenit clar că noua boală virală, covid-19, care a lovit China la începutul lunii decembrie, se va răspândi în întreaga lume. Multe guverne au semnalat că vor opri boala. În schimb, trebuie să înceapă pregătirea oamenilor pentru atac.

Funcționarii vor trebui să acționeze atunci când nu au toate faptele, deoarece multe despre virus nu sunt cunoscute. O presupunere generală este că 25-70% din populația oricărei țări infectate poate face boala. Experiența Chinei sugerează că, dintre cazurile depistate, aproximativ 80% vor fi ușoare, 15% vor avea nevoie de tratament în spital și 5% vor avea nevoie de îngrijiri intensive. Experții spun că virusul poate fi de cinci până la zece ori mai letal decât gripa sezonieră, care, cu o rată de fatalitate de 0,1%, ucide 60.000 de americani într-un an rău. În lume, numărul deceselor ar putea fi măsurat în milioane.

Dacă pandemia este ca o gripă foarte severă, modelele indică o creștere economică globală cu două puncte procentuale mai mici în 12 luni, cu aproximativ 1%; dacă este mai rău, economia mondială s-ar putea contracta. Pe măsură ce această perspectivă a scăzut în cursul săptămânii, S&P 500 a scăzut cu 8%.

Însă toate aceste rezultate depind foarte mult de ceea ce guvernele aleg să facă, așa cum arată exemplul Chinei. Provincia Hubei, focarul epidemiei, are o populație de 59 de milioane de locuitori. A înregistrat peste 65.000 de cazuri și o rată de deces de 2,9%. În schimb, restul Chinei, care conține 1,3 miliarde de persoane, a suferit mai puțin de 13 000 de cazuri, cu o rată a mortalității de doar 0,4%. Oficialii chinezi au suprimat la început veștile bolii, o eroare gravă care a permis virusului să se răspândesc. Dar chiar înainte de a se răspândi mult în afara lui Hubei, ei au impus cea mai mare și mai draconică carantină din istorie. Fabricile s-au închis, transportul public s-a oprit și oamenii au fost ținuți în interior. Aceasta a crescut gradul de conștientizare și a schimbat comportamentul. Fără aceasta, China ar fi înregistrat până acum multe milioane de cazuri și zeci de mii de decese.

Organizația Mondială a Sănătății a fost în această săptămână plină de laude pentru abordarea Chinei. Asta nu înseamnă însă că este un model pentru restul lumii. Toate carantinele au un cost – nu doar în producția pierdută, ci și în suferința celor blocați, unii dintre ei renunțând la tratament medical pentru alte afecțiuni. Încă este prea curând să aflăm dacă acest preț a meritat câștigurile. Deoarece China încearcă să-și reînvie economia relaxând carantina, aceasta ar putea fi afectată de un al doilea val de infecții. Având în vedere această incertitudine, puține democrații ar fi dispuse să calce peste indivizi în măsura în care China a făcut-o. Și, după cum arată epidemia haotică din Iran, nu toate guvernele autoritare nu sunt capabile de ea.

Cu toate acestea, chiar dacă multe țări nu ar putea, sau nu ar trebui să copieze exact China, experiența sa deține trei lecții importante – să vorbească publicului, să încetinească transmiterea bolii și să pregătească sisteme de sănătate pentru un ritm la cerere.

Un bun exemplu de comunicare sunt Centrele pentru controlul bolilor din SUA, care au emis un avertisment clar și fără ambiguitate pe 25 februarie. Un exemplu prost de comunicare este cel al ministrului adjunct al sănătății din Iran, care a cedat virusului în timpul unei conferințe de presă concepute pentru a arăta că guvernul se află ține sub control epidemia.

Chiar și încercările înțelepte de a îndulci adevărul sunt problematice întrucât răspândesc neîncrederea, zvonurile și, în cele din urmă, frica. Semnalul că boala trebuie oprită cu orice preț sau că este prea îngrozitor să vorbim, frustrează eforturile de a se pregăti pentru venirea inevitabilă a virusului. Teoriile conspirației ieșite din Rusia deja semănă îndoieli și pot împiedica și să discredita răspunsul democrațiilor.

Cel mai bun moment pentru a informa oamenii despre boală este înainte de epidemie. Un mesaj este că fatalitatea este corelată cu vârsta. Dacă aveți peste 80 de ani sau aveți o afecțiune de bază, aveți un risc ridicat; dacă ai sub 50 de ani nu ești. Acum este momentul să convingem viitoarele 80% din cazurile ușoare să rămână acasă și să nu se grăbească la un spital. Oamenii trebuie să învețe să se spele pe mâini des și să evite atingerea feței. Întreprinderile au nevoie de planuri de continuitate, pentru a permite personalului să lucreze de acasă și pentru a se asigura că un stand-in poate înlocui un angajat vital care este bolnav sau are grijă de un copil sau un părinte. Modelul este Singapore, care a învățat de la SARS, un alt coronavirus, că comunicarea clară și timpurie limitează panica.

A doua lecție a Chinei este că guvernele pot încetini răspândirea bolii. Aplatizarea vârfului epidemiei înseamnă că sistemele de sănătate sunt mai puțin copleșite, ceea ce salvează vieți. Dacă, la fel ca gripa, virusul se dovedește a fi sezonier, unele cazuri ar putea fi amânate până în iarna viitoare, timp în care medicii vor înțelege mai bine cum să facă față. Până atunci, pot fi disponibile noi vaccinuri și medicamente antivirale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here