Destul de previzibil, raportul Grupului interguvernamental al ONU privind schimbările climatice a fost întâmpinat cu un exces de hiperbole despre foc, inundații și furtuni. Este „cod roșu pentru umanitate”, potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres. „Acest raport trebuie să bată clopotul de înmormântare pentru combustibili fosili înainte de-a ne distruge planeta”. La fel ca și-n cazul celorlalte rapoarte, conținutul nu se pupă cu recenziile isterice. Dacă viziunea prezentată în acesta ar fi la baza unui film apocaliptic, ai cere la sfârșit banii înapoi, scrie The Spectator.
🔹 Nu, nu se spune că inundațiile germane au fost cauzate de schimbările climatice provocate de om – lucru sugerat de-o mare parte a presei, care a folosit fotografii ale pagubelor din orașele Renaniei pentru a ilustra publicarea raportului. Ceea ce spune – pentru a cita din „rezumat pentru factorii de decizie politică” – este că „precipitațiile medii la nivel mondial au crescut din 1950, cu o rată de creștere mai rapidă începând cu anii 1980 (încredere medie)”. Cu alte cuvinte, credem, dar nu suntem atât de siguri, că lumea se confruntă cu precipitații mai mari. Acest lucru este transformat însă de unii într-o afirmația că schimbările climatice au produs un eveniment, precum inundațiile germane, din nimic.
Dar rezumatul pentru factorii de decizie politică este el însuși o versiune distilată care omite multe dintre schimbările complexe observate la nivelul climei în ultimul secol, precum și incertitudinile și avertismentele din jurul acestora – și nu compară aceste schimbări cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele câteva mii de ani, astfel încât să putem observa dacă acestea ar putea fi explicate de variabilitatea naturală. Toate acestea sunt menționate în corpul raportului (nu în rezumat – n.r.). Poate că cea mai interesantă secțiune se referă la furtuni. În ultimii ani, a devenit o practică obișnuită să pui orice furtună pe seama schimbărilor climatice provocate de mâna omului. Relatările TV despre acest subiect afișează aproape invariabil imagini de palmieri care sunt cocoșați de vânturile dezlănțuite ale unei furtuni tropicale.
Cu toate acestea, afirmația că ne confruntăm cu furtuni din ce în ce mai mari nu este susținută de dovezile din raport. Raportul spune că furtunile și-au schimbat direcția spre poli în ultimii 70 de ani. Iată ce se zice la capitolul 2:
- „…numărul total de cicloni extratropicali a crescut probabil din anii 1980 în emisfera nordică (încredere scăzută sub 10), dar cu mai puține cicloane adânci, în special vara. Numărul cicloanelor extratropicale puternice a crescut probabil în emisfera sudică (încredere medie). Curenții extratropicali și direcția ciclonului s-au îndreptat probabil spre poli în ambele emisfere încă din anii 1980, cu tendințe sezonale (încredere medie). Există o încredere scăzută în privința deplasării curenților extratropicali în emisfera nordică în timpul Holocenului mijlociu și între anii 950-1400 la latitudini care probabil erau similare atunci cu cele din 1979.”
Cu alte cuvinte, emisfera nordică se confruntă cu mai multe furtuni, dar cu mai puține furtuni adânci. Acestea tind să urmărească o latitudine puțin mai înaltă decât în urmă cu 40 de ani, dar există unele dovezi că această tendință a fost evidentă și-n perioada medievală, înainte de arderea pe scară largă a combustibililor fosili.
În ceea ce privește musonii tropicali, raportul spune:
- „Tendințele observate în secolul trecut, indică faptul că declinul precipitațiilor modificate genetic raportat în AR5 [ultimul raport] s-a inversat începând cu anii 1980, cu o creștere cauzată în principal de-o tendință pozitivă semnificativă în precipitațiile musonice de vară din emisfera nordică (încredere medie). Cu toate acestea, precipitațiile musonice la nivel mondial au prezentat o variabilitate mare în ultimul secol, generând o încredere scăzută în existența tendințelor de lungime centenară în înregistrarea instrumentală. Reconstrucțiile proxy arată o probabilă slăbire a musonilor din emisfera nordică de la mijlocul Holocenului, cu un comportament opus pentru musonii din emisfera sudică.”
Cu alte cuvinte, musonii tropicali s-au umezit în ultimii 40 de ani, dar tendința nu este clară din cauza variabilității ridicate. Asta cu greu poate justifica viziunile apocaliptice despre marile furtuni. Într-adevăr, raportul constată o slăbire generală a vitezei vântului la nivelul solului – cu excepția Australiei. Te poți aștepta dacă, după cum sugerează datele, Arctica se încălzește mai repede decât tropicele, reducând diferența de temperatură dintre cele două.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că nu există câteva motive de îngrijorare cuprinse în raport. În general, creșterea nivelului mării pare să se accelereze, de la 1,3 mm pe an, între 1901 și 1971, la 3,7 mm pe an, între 2006 și 2018. Aceasta este o problemă gestionabilă pe termen scurt, dar ar putea deveni una mult mai gravă pe termen lung.
Valurile de căldură mai puternice creează probleme în climatele care sunt deja fierbinți – dar sunt echilibrate de mai puține perioade de frig în altă parte.
Există motive întemeiate pentru a dori să reducem emisiile de carbon, chiar la zero dacă se poate. Dar viziunile apocaliptice care însoțesc publicarea acestui raport – ca și-n cazul celor anterioare – au puțin de-a face cu conținutul lui științific.🟦
