„Rusia și Ucraina au făcut un pas înainte și doi pași înapoi în căutarea unui acord de pace evaziv în timpul negocierilor de săptămâna trecută. Negociatorii s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta despre posibila aderare a Ucrainei la UE și NATO, statutul Crimeei și Donbasului și garanțiile de securitate pentru Ucraina. Dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinsky, au respins speranțele unei acord și au năruit speranțele legate de o întâlnire Vladimir Putin-Volodimir Zelenski”, scrie Samuel Ramani în The Spectator.
<< Abordarea răuvoitoare a Rusiei în negocierile cu Ucraina nu este surprinzătoare și se aliniază pe deplin cu conduita sa în timpul intervențiilor militare anterioare. În timpul războiului georgian din august 2008 și pe parcursul intervenției sale militare de după 2015 în Siria, Rusia s-a angajat în negocieri diplomatice doar pentru a escalada apoi ostilitățile. Este o tactică desprinsă direct din manualul sovietic. La 3 noiembrie 1956, Uniunea Sovietică a purtat discuții cu o delegație maghiară condusă de ministrul apărării Pal Maleter despre retragerea forțelor sale din Ungaria. Aceste negocieri au fost o simplă tactică de stagnare: trupele sovietice au mărșăluit asupra Budapestei a doua zi și l-au răsturnat pe liderul reformist Imre Nagy. Pentru Rusia lui Putin, la fel ca și Uniunii Sovietice, diplomația servește ca instrument de război hibrid.
Deși campania militară a Rusiei în Ucraina a stagnat, este puțin probabil să fie luată diplomația mai în serios. Ziarul Vedomosti, cu sediul la Moscova, a obținut acces exclusiv la culisele negocierilor Rusiei în această săptămână. Poziția sa era în contradicție drastică cu termenii pe care Ucraina i-ar putea accepta în mod realist. Insistența Rusiei de a limita dimensiunea armatei ucrainene la 50.000 de soldați, rezistența la garanțiile de securitate în stilul articolului 5 al NATO pentru o Ucraină neutră și dorința de a eviscera ceea ce ea numește „forțele politice de dreapta” au fost puncte de conflict.
Chiar dacă Rusia va procesa în cele din urmă aceste solicitări, problemele teritoriale sunt de natură să încurce orice posibilă reglementare. Rusia insistă că Peninsula Crimeea este o parte inalienabilă a suprafeței sale și susține referendumurile care vor integra în cele din urmă Republicile Populare Donețk și Lugansk în teritoriul său. Folosind Crimeea ca pârghie, Rusia caută, de asemenea, să pună pe orbita sa orașele nou ocupate, cum ar fi Herson. Între timp, Rusia a numit autorități paralele în Melitopol și Mariupol.
Din cauza ambițiilor expansioniste ale Rusiei, apelurile lui Zelenski pentru o întoarcere la granițele de dinaintea invaziei, ca punct de plecare al negocierilor, și refuzul său de a ceda controlul permanent asupra Donbasului sau Crimeei s-au lovit de surzenia Kremlinului.
Întrucât o victorie diplomatică pe termen scurt pare puțin probabilă, Rusia este gata să intensifice operațiunile militare în estul Ucrainei cu intenția pe termen lung de-a împărți țara. Acest obiectiv a fost dezvăluit de șeful serviciilor secrete ucrainene, generalul Chiril Budanov, pe 27 martie, care a declarat că Putin vrea să împartă Ucraina precum Coreea de Nord și Coreea de Sud.
Retorica Kremlinului servește ca o afirmare a avertismentului lui Budanov. În 2008, Putin i-ar fi spus prim-ministrului polonez Donald Tusk că dorește să împartă Ucraina, Rusia cucerind estul și Polonia apucând vestul. Oficialii polonezi s-au distanțat ulterior de astfel de afirmații. Dar oficiali înalți de la Kremlin, precum fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, au susținut recent că Polonia dorește să anexeze vestul Ucrainei.
Dacă obiectivul pe termen scurt al Rusiei este împărțirea țării, cum ar putea fi acesta atins? Din punct de vedere militar, tacticile preferate ale Rusiei au început să prindă contur. Rusia desfășoară trupe suplimentare aducându-le de unde se nimerește, cum ar fi 1.000 de contractori militari privați ai Grupului Wagner, 2.000 de soldați din Georgia, „voluntari” din Cecenia și Osetia de Sud și, se presupune, recruți luați cu forța. Mercenarii sirieni, care au lucrat cot la cot în Libia alături de forțele Wagner, ar putea fi adăugați în curând la grămadă.
Aceste forțe vor fi probabil folosite pentru a menține liniile din Donbas, în timp ce forțele ofensive care au atacat orașe precum Kiev și Cernihiv se aprovizionează în Belarus și sunt redistribuite pe frontul de est.
În timp ce o aterizare amfibie în Odesa rămâne o perspectivă îndepărtată, Rusia va continua să-și valorifice supremația navală pentru a restricționa accesul Ucrainei la Marea Azov și Marea Neagră și pentru a-și valorifica dominația aeriană.
Vor funcționa aceste tactici? Experiența vastă a Rusiei în ceea ce privește războiul de uzură și disponibilitatea de a folosi tactica pământului pârjolit, i-au definit și ofensiva din 1999-2000 în Cecenia și campania în Siria, ar putea face ca aceasta să câștige teren pe termen scurt.
Dacă Mariupol pică, Rusia își va asigura evazivul său pod terestru din Crimeea spre Donbas și, chiar mai important, va fi pe punctul de-a înhăța regiunea Donețk sub controlul său. Se estimează că Republica Populară Lugansk controlează 93% din regiunea Lugansk, iar Rusia a ocupat deja zone valoroase din estul Ucrainei. Subjugarea orașelor mai mari, precum Odesa și Harkov, este o sarcină mai grea, dar perspectiva unui succes militar rusesc este mai mare decât în misiunea sa de schimbare a regimului de la Kiev. Rusia va continua, de asemenea, să lovească depozitele de combustibil și instalațiile de muniție din vestul Ucrainei pentru a limita capacitatea de aprovizionare a Kievului.
Dacă Rusia reușește să realizeze o împărțire de facto a Ucrainei, următoarele mișcări sunt incerte. Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a prezis că Rusia va reveni la negocieri dintr-o poziție de forță odată ce va prelua controlul asupra unei treimi din Ucraina. În timp ce diplomația ar putea fi alegerea rațională, moștenirea lui Putin pentru susținătorii săi de bază ar putea depinde de realizarea a ceea ce pare imposibil: subjugarea Ucrainei.
În timpul discuțiilor de la Istanbul, mass-media de stat rusă a prezentat avertismente îngrozitoare cu privire la negocierile cu „naziștii ucraineni” și previziuni că un acord va duce la un alt război, la fel ca tratatul de la Khasavyurt din 1996 cu separatiștii ceceni, care a deschis calea pentru creșterea extremismului islamic și Al Doilea Război Cecen.
Personajele-cheie din Ministerul rus al Apărării și Duma de Stat, precum și partenerii regionali ai Kremlinului, cum ar fi pumnul de fier al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, continuă să echivaleze obiectivul de „denazificare” al Moscovei cu schimbarea regimului. Publicul rus s-a unit în jurul narațiunii agresiunii NATO, iar oficialii ruși descriu războiul în termeni existențiali.
Deoarece Putin se teme de reacția șoimilor de pe orbita sa mai mult decât de demonstranții anti-război, un nou asalt rusesc asupra orașelor mari ale Ucrainei rămâne o posibilitate.
Perspectivele unei rezolvări rapide a crizei par îndepărtate și se profilează un lung război de uzură. Occidentul se confruntă cu o alegere dificilă între o acțiune decisivă, care va salva Ucraina și sistemul de securitate european existent, sau o revenire la tacticile familiare de tihnă și acțiuni insuficiente care au tolerat războaiele devastatoare ale lui Putin în Georgia, Siria și Ucraina.>>
