„Această idolatrizare a armatei sovietice este tragedia modernă a Rusiei. Nu în ultimul rând este crucială pentru modul lui Putin de a controla țara. Rușii sunt îndemnați să creadă într-un fir de aur care leagă realizările unei Armate Roșii nepătate de ceea ce soldații lor comit astăzi în Ucraina”, scrie în The Spectator Christopher Booth, fost șef al biroului BBC din Moscova.
<< Acesta este motivul pentru care era de așteptat ca, la parada de Ziua Victoriei, Putin să-și prezinte din nou așa-numita „operațiune militară specială” în termeni de luptă împotriva „naziștilor”. De asemenea, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a comparat pe președintele evreu al Ucrainei cu Hitler. Și echipamentul de ucidere de înaltă tehnologie din Piața Roșie a fost condus de un tanc antic T-34 din „Marele Război Patriotic”, așa cum este cunoscut în Rusia.
Cultul acelui război, pe care Putin l-a hrănit cu asiduitate poporului său, servește mai multor scopuri. Cel mai important este că-i poate singura idee pe care Kremlinul se poate baza pentru a uni o națiune colosală care se confruntă cu standarde de trai extrem de diferite, corupție galopantă și dezamăgire completă față de politica de orice tip. La urma urmei, comunismul și un ciot de democrație s-au dovedit a fi eșecuri abjecte. În schimb, știind că URSS a avut un cuvânt greu de spus în salvarea lumii de fascism este un lucru pe seama căruia oamenii nu sunt complet cinici.
Concentrarea asupra trecutului pur și simplu distrage atenția de la prezentul neplăcut. În afara centrelor mai mult sau mai puțin înfloritoare ale marilor orașe, nenumărați ruși duc vieți pline de nefericire. Ajută, de asemenea, să alimenteze o narațiune paranoică a victimizării, în care Rusia este în permanență împinsă de forțe externe criminale și rapace. Frica de dușmanii de la poartă ajută la abaterea atenției de la furt și de la gestionarea proastă a politicii interne.
Această temă s-a reflectat inevitabil în discursul lui Putin la parada de ieri: Rusia a sperat la dialog, a spus el, dar NATO avea alte planuri. „Plănuiau un asalt asupra pământurilor noastre istorice, inclusiv asupra Crimeei. NATO a început absorbția militară activă a teritoriilor care se învecinează cu ale noastre. Acest lucru este absolut inacceptabil pentru noi.” Prin urmare, Rusia nu a rămas fără altă opțiune corectă, a declarat el.
Putin a cultivat acest fetiș al războiului, cimentând înfrângerea Germaniei naziste în temelia poveștii naționale a Rusiei. Manualele școlare post-sovietice, care în anii 1990 au pus sub semnul întrebării comportamentul lui Stalin și al Armatei Roșii, au fost „actualizate” pentru a îndepărta moartea inutilă a milioane de oameni din cauza conducerii incompetente. Cetățenii sunt încurajați să defileze cu portretele morților sovietici din război – „Regimentul Nemuritor”, așa cum se numește evenimentul.
Este, de asemenea, un cult cvasi-religios, la fel ca o mare parte din alunecarea târzie a carierei lui Putin către mesianism. Preoții ortodocși stropesc în mod obișnuit apă sfințită peste rachete balistice, în timp ce într-un parc tematic din Moscova pentru forțele armate ale Rusiei a fost ridicată o catedrală extrem de urâtă, ca un fel de templu marțial. Ziua Victoriei „este cea mai sfântă sărbătoare din țara noastră. A fost și va rămâne cea mai sfântă sărbătoare pentru toți rușii”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Putin (fără a ține cont de Crăciunul sau Paștele ortodox).
Într-o ultimă înflorire post-invazie, aruncarea îndoielii asupra realizărilor militare ruse este acum clasificată drept răspândire de „știri false” și a devenit o infracțiune care te poate duce la închisoare. Luna trecută, Irina Gen, o profesoară din orașul Penza, a fost reclamată de propriii elevi pentru că a spus că Rusia este un stat totalitar. Acum riscă până la un deceniu în spatele gratiilor. La fel și un tânăr muzician și artist din Sankt-Petersburg, Sașa Skolicenko, care a încercat să protesteze schimbând etichetele de preț într-un supermarket cu știri despre invazie.
Efectul cel mai pernicios al glorificării războiului este că face campaniile prădătoare mai ușor de reprodus. Un popor căruia i s-a spus necontenit că ucisul este o afacere onorabilă, chiar și o datorie sfântă, devine marinat cu grijă în sânge.
Și acesta poate fi cel mai bun argument împotriva celor care sugerează că „noi” ar trebui să găsim un compromis de pace (indiferent de ceea ce ar putea dori înșiși ucrainenii). Pur și simplu am îngropa sub preș dezastrul făcut de armată. Cum se poate ajunge la condiții reciproc acceptabile cu un mincinos în serie care promovează un cult fanatic al morții?
Urmărind ceremonia de ieri, mi-am adus aminte de un interviu pe care i l-am luat în 1995 unui veteran al Armatei Roșii din Groznîi, Cecenia, un bărbat în vârstă într-o jachetă veche. Două medalii de campanie atârnau de reverele sale late, iar pânza jachetei fusese decolorată de ipsos și praf de cărămidă. El stătea în fața a ceea ce fusese o clădire prestigioasă de apartamente din secolul al XIX-lea, acum distrusă în mare parte de rachete și obuze.
„De ce ne-au făcut asta? Sunt un veteran al Armatei Roșii. Am luptat la Berlin”. Tremura de furie când am înregistrat interviul. N-am avut ce să-i răspund. La fel ca multe dintre victimele primului și celui de-al doilea război cecen, bărbatul era de etnie rusă. Asemenea compatrioților săi ceceni, el se confrunta cu genul de tactici militare brutale care se schimbaseră prea puțin de pe vremea serviciului său activ.
„Ce vei face cu acest interviu? Cine îl va vedea?” m-a întrebat. I-am explicat că filmam pentru o agenție de presă care distribuia videoclipuri radiodifuzorilor internaționali. „Poate că dacă destui oameni din întreaga lume văd ce se întâmplă aici, astfel de lucruri s-ar putea termina?”
Aceasta a fost întrebarea mea, nu a lui. I-am pus-o doar pentru a încerca să umplu tăcerea lungă și poate să prelungesc interviul. Dar bătrânul nu a răspuns. Nu era nimic altceva de spus. Am plecat cu mașina și l-am lăsat în afara acelei clădiri distruse, cândva frumoasă. Data viitoare când m-am întors la Groznîi, fusese rasă de pe fața pământului. Drumul pe care se înălțase cândva, Bulevardul Victoriei, a fost redenumit de atunci: Bulevardul Vladimir Putin.>>
