Tigray, cronica ororilor. Jurnalul distrugerii unei țări, ținut de un medic etiopian

Sursa: Pixabay

„Dr. Tewodros Tefera tratează bărbați, femei și copii care, ca și el, au scăpat de violența din ce în ce mai brutală din regiunea Tigray, Etiopia. Bărbatul îşi notează poveștile lor în micul său carnet negru, iar uneori își dorește să fie mort”, scrie Der Spiegel.

<< În întinderea aridă a estului Sudanului, unde se întâlnesc granițele Eritreii, Etiopiei și Sudanului, într-o tabără cu adăposturi acoperite cu folie de plastic și podite cu paie, un bărbat stă în fața unei mulțimi furioase. Se holbează la fețele înfometate. În mână, ţine strâns un caiet negru, de parcă l-ar putea ajuta.

Tewodros Tefera, un bărbat înalt şi slab, de 43 de ani, cu riduri adânci care îi brăzdează fața, este medic. El aparține grupului etnic Tigray. A ajuns aici după ce a scăpat din Humera, un oraș din nordul Etiopiei, aflat la doar câțiva kilometri distanță, peste râul care desparte Sudanul de Etiopia. Peste 60.000 de oameni au trecut acest râu, la fel ca Tewodros, fugind de conflictul din regiunea Tigray, din Etiopia. Încearcă să calmeze mulțimea din fața lui, cu ochii obosiți, cu vocea stinsă. Milițiile care îl urmăresc în vis nu-l lasă să doarmă.

Tewodros conduce o mică clinică în tabăra de refugiați din orașul de frontieră Hamdayet. Dar este și un fel de manager din umbră al acestei tabere prăfuite, care găzduiește în prezent mii de oameni. „Nu există cuvinte care să descrie ceea ce aud în fiecare zi”, spune el. „Povești despre masacre, epurare etnică, foamete. Este un dezastru incredibil”. La capătul unei zile de muncă, fumează țigară după ţigară. Încearcă să creadă că îl calmează. Spune că sunt momente când își dorește să fie mort.

În această zi din februarie, Tewodros poartă pantaloni maro și o cămașă ca un fel de armură, protejându-l de praful care se strecoară peste tot. Tratează în jur de 120 de persoane pe zi, îngrijind rănile de război ale noilor sosiți și ajutându-i pe ceilalți care suferă de pe urma mâncării mizerabile din tabără, care tinde să provoace diaree. Bărbatul le comunică suferința pacienților săi reprezentanților Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), colectează donații și încearcă să procure alimente. Dar, mai presus de toate, el este cel căruia i se spun poveștile suferinței, poveștile purtate peste râu de către evadații înfometați. Sunt povești despre jafuri, despre violuri, despre oameni împușcați și uciși pentru că au călcat strâmb. Tewodros Tefera a devenit un cronicar al groazei.

Fără frică în folosirea violenței

Situația din Tigray este catastrofală și este aşa de când prim-ministrul etiopian, Abiy Ahmed, a declarat război guvernului regional, aflat sub conducerea Frontului de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF).

Înainte de aceasta, se pare că Abiy a încercat să aresteze conducerea TPLF. Când acest lucru a eșuat, trupele TPLF au atacat o bază militară. Ca răspuns, trupele etiopiene au mărșăluit în nord, iar soldați din Eritreea au trecut frontiera. Acest lucru, spune Mirjam van Reisen, expert în Eritreea, la Universitatea Tilburg, din Olanda, indică faptul că războiul lui Abiy Ahmed fusese probabil planificat cu mult timp înainte, împreună cu Eritreea.

De atunci, conflictul a continuat. Pe de o parte, TPLF în nord, o organizație care a deținut puterea în Etiopia timp de aproape trei decenii, dezvoltând în mod semnificativ țara, dar guvernând cu o mână de fier. Are la dispoziție unități militare bine instruite, bine înarmate. În septembrie anul trecut, TPLF a organizat alegeri regionale în Tigray, sfidând un decret al guvernului etiopian. Organizația se străduiește să obțină o autonomie regională extinsă și luptă pentru a redobândi puterea în nord.

Un membru de rang înalt din TPLF a declarat, pentru DER SPIEGEL, că strategia grupului, pe termen mediu, este ducerea unui război de gherilă până când va fi în măsură să lanseze o ofensivă mai amplă care să vizeze preluarea controlului orașelor din regiune.

De cealaltă parte, se află guvernul etiopian, sub conducerea lui Abiy Ahmed și a armatei țării, care primește sprijin din Eritreea și din partea forțelor regulate și neregulate din regiunea Amhara, învecinată cu Tigray. Cu ajutorul acestor aliați, guvernul a reușit să alunge TPLF din orașele mai mari. Scopul lui Abiy este acela de a menține țara unită și de a consolida puterea în capitala națiunii, Addis Ababa – cu forță brută, dacă este necesar.

Se pare că crime au fost comise de toate părțile, dar cele mai grave crime de război nu au fost atribuite TPLF sau armatei etiopiene, ci aliaților lui Abiy, inclusiv milițiilor din Amhara. Au început prin jefuirea satelor, arderea recoltelor și alungarea tigraienilor din partea de vest a regiunii. Potrivit unui raport obținut de New York Times, guvernul SUA crede acum că această campanie din vestul Tigray se ridică la rangul de epurare etnică.

Un alt aliat al lui Abiy a fost la fel de brutal: trupele eritreene se pare că nu se mulțumesc doar să comită jafuri și violuri pe scară largă, dar ar fi făcut în mod repetat şi masacre, precum cel din Aksum, în noiembrie anul trecut, când sute de civili au fost uciși. Într-un raport de la sfârșitul lunii februarie, organizația pentru drepturile omului, Amnesty International, a scris despre posibile crime de război și crime împotriva umanității.

Pe fondul tuturor acestor lupte, situația umanitară din Tigray rămâne dezastruoasă. Organizațiile de asistență continuă să se plângă de accesul limitat, administrația regională avertizând încă din ianuarie că ar putea exista sute de mii de morți din cauza foametei. Peste 4,5 milioane de oameni, spun ei, sunt dependenți de ajutor. Crucea Roșie etiopiană a declarat, la jumătatea lunii februarie, că 80% din regiunea Tigray este inaccesibilă și că nu este în măsură să ajungă la persoanele aflate în nevoie, din aceste zone. ONU a avertizat cu privire la niveluri alarmante de subnutriție. Sistemul de îngrijire a sănătății s-a prăbușit aproape în totalitate.

Mănâncând rădăcini

„Militarii etiopieni și aliații lor folosesc foamea ca armă de război, în Tigray”, spune Tewodros, medicul din lagărul de refugiați. „Oamenii supraviețuiesc mâncând rădăcini”.

La început, Tewodros însuși fusese un susținător entuziast al lui Abiy Ahmed, care a devenit prim-ministru în aprilie 2018. „M-au durut mâinile de la cât îl aplaudasem atunci când i-am ascultat discursul inaugural”, își amintește Tewodros. Abiy a promis pace și unitate. El a eliberat prizonierii politici și le-a deschis celor din exil posibilitatea de a reveni acasă. Scopul său era reconcilierea, într-o țară divizată de conflicte etnice. Abiy a dorit să dezvolte un stat organizat central, care să unifice toate etniile și religiile din Etiopia. La fel ca mulți alții, Tewodros credea că Abiy este un om care ar putea conduce țara spre viitor luminos.

Dar TPLF și mulți etno-naționaliști din alte regiuni au respins aspirațiile centraliste ale noului guvern. Ei au insistat asupra autonomiei lor garantate constituțional. A urmat o spirală descendentă de acuzaţii și provocări reciproce, care a dus în cele din urmă la război.

Abiy nu a mai putut rezista forțelor distructive. La început, el a încercat să reconcilieze grupările ostile, dar apoi a pierdut controlul – iar laureatul Premiului Nobel pentru Pace acționează acum din ce în ce mai mult ca un autocrat. Se ocupă de tulburările din nord cu o brutalitate crescândă.

Chiar în decembrie 2019, când prim-ministrul a primit premiul Nobel pentru Pace pentru că a făcut pace cu Eritreea vecină, Tewodros începuse deja să-și piardă încrederea în el. La fel ca mulți tigraieni, el s-a simțit ostracizat și degradat. „Premiul Nobel a făcut totul și mai rău”, spune Tewodros. „Abiy s-a simțit validat în traiectoria pe care a trasat-o”. Rezultatul, spune el, le este acum clar tuturor.

Abiy a căutat să țină evenimentele din Tigray departe de ochii publicului. Multă vreme, jurnaliștilor străini nu li s-a permis să intre în țară, cu atât mai puțin în Tigray. Între timp, reporterii etiopieni se plâng de represiuni. Recent, câtorva jurnaliști selectați li s-a permis să călătorească în nord, dar translatorii și intermediarii lor spun că au fost amenințați și chiar arestați. Taberele din estul Sudanului sunt singura posibilitate de a vorbi liber cu martorii oculari ai violenței.

Tewodros se uită la noua sa viață cu disperarea unui om care nu are de ales decât să se resemneze în faţa inevitabilului. Privirea lui cade pe pereții prăbușiți ai centrului de primire, pe oamenii flămânzi în tricourile lor murdare și cu pantalonii rupți. Apoi își ia micul caiet, ponosit, din piele artificială. Ori de câte ori Tewodros aude despre execuții sau masacre, el noteazp ceea ce i se spune: locul, data, numărul deceselor. De parcă ar încerca să țină o evidență a catastrofei, chiar dacă aceasta continuă să se desfășoare.

Un membru respectat al comunității

Nimeni din mulțimea de oameni din fața sa nu poartă mască pentru a se proteja împotriva coronavirusului. Sute dintre ei dorm în aer liber, în praf, înveliţi în pături. Preocupată de înființarea unei tabere permanente atât de aproape de graniță, Agenția ONU pentru Refugiați nu le-a oferit niciun cort refugiaților.

Tewodros însuși a sosit aici ca refugiat, acum mai bine de trei luni, îmbrăcat doar în pantaloni de jogging și tricou. „Nu m-am gândit niciodată”, spune el, „că voi cădea atât de jos”.

Acasă, în Humera, era un membru respectat al comunității, director și chirurg șef la un spital care, spune el, a fost de atunci complet jefuit. De asemenea, conducea o clinică privată.

Aproape că nu avea niciodată timp liber. Locuia într-un mic apartament din spital. Contactul cu fiicele sale era aproape exclusiv prin apel video. Ele locuiesc cu mama lor, într-un oraș îndepărtat pe care bărbatul a refuzat să-l divulge, de teamă că acest lucru le poate pune în pericol. Meseria a fost viața lui.

În Humera, obuzele de artilerie au căzut pentru prima dată pe 9 noiembrie, la cinci zile după începerea războiului. Era o zi de luni, cu cer senin, iar Tewodros se afla în sala de operație. Își amintește că, atunci când s-au auzit bubuiturile, amputa brațul unui băiat de nouă ani.

Când bombardamentul s-a intensificat, a aranjat ca un tractor și o remorcă să fie folosite la evacuarea, mai întâi, a 20 de pacienți, care au fost duşi la un spital situat la 30 de kilometri distanță, apoi a altor 17. Două zile mai târziu, situația a devenit prea periculoasă și acolo, prin urmare a trimis pacienții mai departe, spre est.

A fugit cu două asistente şi au campat într-o albie uscată. Au băut apă ca animalele, dintr-o baltă. Pe 14 noiembrie, Tewodros a trecut granița în Sudan și a ajuns în Hamdayet. Dormea ​​flămând pe marginea drumului. Ulterior, Semiluna Roșie sudaneză i-a oferit un loc de dormit în spatele micii clinici care avea să devină, în curând, chemarea sa.

În lacrimi

Tewodros este un om care trebuie să-i ajute pe alții să-și mențină sănătatea. Nu încetează niciodată să lucreze. Uneori, noaptea li se alătură medicilor de la Doctori fără frontiere, care conduc o clinică în Hamdayet. Acolo, are căderi nervoase și plânge.

Mai târziu, purtând o vestă roșie, stă în una dintre cele două camere ale clădirii dărăpănate care găzduiește clinica. Vopseaua de culoare albastru deschis se desprinde de pe pereți și crăpături adânci trec prin podeaua de beton din fața camerelor. Tewodros dă la o parte bandajul de pe o rană. Sângele gros se curge. Repară rana. Și apoi ascultă.

Bărbatul rănit se numește Awet, un tânăr în vârstă de 29 de ani, care poartă un tricou cu Atlético Madrid. A sosit în Hamdayet cu o zi înainte, după o odisee de câteva săptămâni. Nu vrea să-și dea numele complet. La sfârșitul lunii noiembrie, la două zile după ce l-au împușcat pe tatăl său, spune el, trupele eritreene l-au capturat şi pe el, în orașul natal, Adigrat. Trupele ar fi jefuit orașul, împușcând oameni la întâmplare, inclusiv pe vărul său. Awet, care obișnuia să vândă telefoane mobile, a fost transforma în muncitor forţat.

Timp de două săptămâni, spune tânărul, el și alți Tigrayani au fost obligaţi să meargă din fabrică în fabrică și din magazin în magazin, cu vechile camioane italiene aparținând eritreenilor, pentru a le încărca cu generatoare, pompe de apă și alte utilaje. Prada din camioane a fost transportată apoi în Eritreea. „Am fost forțat să-mi demontez orașul natal”, spune Awet. Când a refuzat să continue, după două săptămâni, răpitorii l-au torturat și pus în lanţuri, spune el.

Unitățile eritreene au trecut granița cu Etiopia chiar la începutul războiului. Motivul președintelui eritreean, Isaias Afwerki, și al armatei sale este pe cât de clar, pe cât de brutal: par să îmncerce să anihileze complet TPLF. Numeroși analiști sunt de acord că Isaias speră să atingă acest obiectiv încă de la sângerosul război de frontieră din 1998-2000, dintre Etiopia și Eritreea. Aproximativ 100.000 de persoane, de ambele părți, au murit în acel conflict – iar al acea vreme TPLF deținea controlul în Etiopia.

Expertul norvegian în Eritreea, Kjetil Tronvoll, profesor de studii de pace și conflicte, la Bjorknes University College, spune că motivația principală pentru Isaias, de a semna un acord de pace cu Etiopia în urmă cu doi ani, a fost posibilitatea de a continua lupta împotriva TPLF. Acțiunile trupelor eritreene, masacrele comise, uciderile intenţionate, distrugerea infrastructurii: toate acestea, spune Tronvoll, poartă caracteristicile genocidului. Pe termen lung, crede el, Isaias speră să destabilizeze Etiopia, lucru care ar slăbi această ţară.

Cadavre pe malul râului

Awet, muncitorul forțat, a reușit în cele din urmă să scape, după câteva săptămâni de captivitate. Dar când a încercat să fugă spre vest, a dat peste ceilalți aliați ai lui Abiy: unitățile și milițiile din regiunea Amhara. L-au prins și l-au dus înapoi în centrul Tigray. Acolo, a numărat 51 de cadavre pe malurile râului Tekeze, unde a fost deportat.

A încercat din nou să scape, mergând prin satele abandonate din vestul Tigray. El spune că nu a întâlnit aproape deloc tigraieni în timpul călătoriei sale. „Oamenii pe care i-am auzit vorbeau mai ales amharică”, spune el. Mai târziu, când aproape ajunsese la granița sudaneză, a intrat sub focul unui grup de miliție, „fără avertisment”, spune el. În atac, au murit doi bărbați din grupul său. Doar foarte puțini refugiați din Tigray sunt acum capabili să treacă peste graniță, în Sudan.

Tewodros spune că a auzit în repetate rânduri povești despre expulzări. Membrii personalului organizațiilor occidentale de ajutorare, active în Etiopia, confirmă şi ei. Unii estimează că între 100.000 și 150.000 de tigraieni au fost alungați din vestul Tigrayului, spre est. Cercetătorii europeni cu contacte în Tigray consideră că astfel de estimări sunt corecte.

Tewodros își amintește de un pacient care i-a spus despre cântecele cântate de localnici Amhara: „O să vă ucidem pe toți. Acesta este pământul nostru!” Și apoi au deschis focul. Bărbatul a supraviețuit pentru că a făcut pe mortul, printre cadavre.

Ceva mai târziu, vine la clinică un fermier care îi cere lui Tewodros să-i examineze orificii oculare goale. El spune că a fost atacat de membrii miliției și bătut până când şi-a pierdut vederea. Un alt bărbat îi spune medicului că și-a cărat gemenii nou-născuți prin boscheţi, după ce soția sa din Tigray a murit, în timpul nașterii. Alții spun povești despre închisori improvizate și decapitări.

Întunericul cade peste Hamdayet, doar câteva lămpi străpungând întunericul. Ca în fiecare seară, Tewodros aude strigătul unui măgar. Îşi aranjează salteaua de pe patul din spatele clinicii, lângă o valiză neagră în care e tot ce are.

A doua zi, trece prin tabără. Un vârtej de vânt ridică praful și pungile de plastic, în timp ce oamenii se aliniază în fața unei oale din aluminiu, de dimensiunile unei anvelope de camion, pentru a primi o porție de supă de linte, apoasă. Dar Tewodros e zâmbitor.

Pentru prima dată în aproape patru luni, a reușit să dea de mama sa, spune el. Ea se descurcă bine și este cu frații săi, în Aksum. Chipul lui este apoi brăzdat de o strălucire ciudată. „Și am un nou frate!”

„Dizolvă și dispare”

El spune că mama sa nu mai suporta incertitudinea de a nu ști dacă era încă în viață sau a fost ucis în urma violențelor. Săptămâni întregi, spune el, ea nu a părăsit biserica. Într-o zi, preotul s-a prezentat cu un prunc orfan. Mama lui, relatează Tewodros, a făcut un pact cu Dumnezeu: „Eu voi avea grijă de acest copil și tu, Doamne, ai grijă de fiul meu”.

Este punctul în care Tewodros devine serios. Crede că știe când și-a pierdut orfanul părinții: în ultimul weekend din noiembrie. Atunci a pierdut ultimele rămășițe de speranță că va putea vreodată să se întoarcă acasă. A fost momentul în care au avut loc masacrele din Aksum, despre care Tewodros a auzit atât de des.

Câteva sute de civili au fost uciși de soldații eritreeni, în doar două zile. Martorii oculari relatează că morţii erau aliniaţi pe străzi. Soldații le-au interzis familiilor să-și îngroape morții până când hienele au coborât din munți, noaptea.

Tewodros își amintește de un pacient care i-a spus că fusese forțat să sape gropi comune. El spune că nu se poate întoarce într-o țară în care s-a întâmplat așa ceva și nici nu vrea.

Mai târziu, stă din nou pe un scaun de plastic, în spatele clinicii. Un ceainic ruginit stă pe jarul aprins şi înconjurat de trei cărămizi. Este seara când Tewodros are o cădere, când poveștile pe care le-a notat în caietul său negru în timpul zilei revin pentru a-l bântui.

„Ceea ce mă face să merg înainte este faptul că pot ajuta aici”, spune el. „Dacă nu aș putea face nimic, m-aș dizolva și aș dispărea”. Plânge. „Mi-ar plăcea să vorbesc cu copiii mei. Dar ce să le spun? Cine știe când îi voi putea vedea din nou?” Știe totuși un lucru: asta nu va fi în ţara sa. >>

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here