Tomac, interviu pentru News.ro: Cristian Diaconescu a negociat pentru el funcţia de ministru al Justiţiei la discuţiile de fuziune cu PNL

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac susţine, într-un interviu oferit News.ro, că actualul preşedinte al partidului, Cristian Diaconescu, a negociat cu PNL, în prezenţa sa, postul de ministru al Justiţiei. Discuţia despre ministerul Justiţiei a avut loc în toamnă, în contextul negocierilor pentru fuziunea PNL-PMP. Eugen Tomac nu respinge o revenire în fruntea partidului şi crede că liderul actual, Cristian Diaconescu, are şanse mici să continue ca preşedinte, din moment ce „70% din liderii PMP au solicitat un congres pentru a alege o nouă conducere”.

News.ro: Cronologic, cum au decurs negocierile dintre PNL şi PMP pentru fuziune?

Eugen Tomac: În primul rând, cel mai important lucru de subliniat este că PNL dintotdeauna a sabotat activitatea PMP. În 2016, ne-au luat candidaţi la locale, în 2020 s-a repetat aceeaşi situaţie. Într-un fel sau altul, am fost într-o competiţie continuă pe acelaşi electorat de dreapta, dar PNL n-a avut niciodată o parte din acest electorat, care i-a fost fidel preşedintelui Traian Băsescu. În 2020, a existat o invitaţie din partea domnului Orban de a face o fuziune cu PNL.

Înainte de alegeri?

Înainte de alegerile locale. Între premierul Orban şi preşedintele Băsescu a existat o discuţie, iar răspunsul preşedintelui Băsescu a fost cât se poate de limpede: nu suntem interesaţi de un asemenea proiect. Consecinţa a fost că PNL ne-a exclus de la orice coaliţie de dreapta la alegerile locale, în condiţiile în care domnul Orban mi-a spus că va insista ca PMP să facă parte dintr-o coaliţie de dreapta, inclusiv la Bucureşti.

Până la urmă, la Bucureşti aţi scos singuri 10%, iar pe ţară aţi ieşit pe locul trei, deci nu v-a dăunat atât de mult refuzul fuziunii.

Da, prin candidatura domnului Traian Băsescu am mobilizat electorat foarte mult în ţară, astfel PMP reuşind să obţină cei mai mulţi aleşi locali după PSD şi PNL. Aceasta este zestrea pe care partidul nostru o are la ora actuală. În cursul anului trecut, după Congresul PNL din septembrie, preşedintele proaspăt ales Florin Cîţu ne-a invitat să analizăm dacă dorim o fuziune între PNL şi PMP.

V-a invitat pe dumneavoastră şi pe Cristian Diaconescu?

Discuţia întâi a avut-o cu mine şi, având în vedere că eu sunt doar membru al PMP, i-am recomandat domnului Cîţu să discute cu preşedintele partidului, domnul Diaconescu, ceea ce a şi făcut. Domnul Diaconescu a informat partidul despre această discuţie, iar PMP a dat un vot în unanimitate în care eu şi domnia sa am fost mandataţi să începem discuţiile cu PNL.

Interviul integral – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here