Recent anunțata plecare a unor trupe americane, pusă în operă de administrația Trump, “nu reprezintă o retragere a Statelor Unite din Europa şi nici un semnal al unei diminuări a angajamentului faţă de NATO şi faţă de Articolul 5”, dă asigurări Pentagonul.
Potrivit aceleiași surse, episodul în speță nu va modifica mediul de securitate din Europa” și, mai mult decât atât, ar fi chiar “un semnal pozitiv al creşterii capacităţii şi responsabilităţii europene”.
E drept, decizia Washingtonului, oricât de indigestă pentru europeni, nu este în sine una de natură să contrazică comunicatul Pentagonului în niciunul dintre punctele esențiale pe care le-am selectat și citat mai sus.
De reținut și faptul că luările de poziție oficiale de la București au reflectat, în linii mari, același fir narativ (dar tot de reținut este și amănuntul că oficialii de la București, precum omologii lor din alte capitale europene, duc o muncă titanică de cântărire a pozițiilor, pentru a evita asperități suplimentare în relația transatlantică).
Totodată, mutarea făcută de SUA nu este cu totul surprinzătoare, având în vedere că dinspre administrația Trump semnale că se va ajunge într-un asemenea punct apăruseră, în diverse forme, de câteva luni.
Donald Trump nu a făcut niciodată un secret din dorința sa arzătoare de a vedea mai puține trupe americane în Europa și de a vedea mai multe trupe europene preluând o parte însemnată din ceea ce liderul SUA consideră a fi mai degrabă un pasiv decât un activ pentru țara sa.
Și totuși, există o dimensiune cel puțin neconstructivă în hotărârea luată de americani, iar ea este compusă din:
- Faptul că survine în cel mai prost moment pentru continent – totuși, războiul ruso-ucrainean este în curs, nu s-a încheiat, iar amenințarea rusă e celebră pentru dezinhibiția cu care se raportează la granițe.
- Faptul că survine în cel mai prost moment în care se află și relația transatlantică – deficit în creștere de încredere în voința SUA de a-și respecta angajamente istorice față de aliați; tensiuni comerciale extreme între SUA și UE; ciocnire ideologică titanică între actuala conducere de la Washington și guvernele liberale din capitalele europene.
- Faptul că survine în cel mai încordat moment înregistrat în războiul hibrid purtat de ani buni de Rusia lui Putin contra Occidentului. Iar în acest context, decizia SUA privitoare la retragerea respectivelor trupe, mai degrabă va alimenta ostilitățile de pe acest front, căci oferă muniție din belșug unei propagande ruse a cărei țintă e tocmai crearea sau exploatarea de falii între aliați.
- Faptul că survine în cel mai prost moment pentru liberalismul și democrația din Europa. Bineînțeles că este de domeniul dezirabilului și al logicii pure ca statele europene să se ajute reciproc, pentru sporirea securității, și să o facă infinit mai mult și mai îndrăzneț decât fuseseră obișnuite. Dar ceea ce pe hârtie sună bine, în teren sună destul de problematic, având în vedere ascensiunea forțelor populiste pe continent (de care nici Putin și nici Trump nu sunt străini), așa-zis suveraniste, forțe care militează pentru mai puțină reciprocitate, pentru o relaxare a posturii față de Rusia și, în general, pentru mai puțină Europă.
- Faptul că se petrece tocmai când Casa Albă începe să pună presiuni pe Rusia pentru a-l determina pe Putin să intre în negocieri reale pentru încheierea războiului din Ucraina. Acest aspect a fost subliniat de poziția extraordinară a doi congresmeni republicani care “se opun ferm” demersului Pentagonului privind americane din România. Unul conduce comisia pentru servicii armate din Senatul SUA, iar celălalt comisia de resort din Camera Reprezentanților – detalii AICI.
La București, președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție echilibrată, încercând să sublinieze părțile bune care rămân (și, pe fond, într-adevăr, există destule cât să nu declanșeze panica). Totuși, șeful statului a remarcat că “prin redimensionarea forței rotaționale care opera și în România, prezența trupelor americane din România revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina” (sublinierea îmi aparține).
Iar tocmai în asta (partea de final, pe care am subliniat-o) rezidă principala fisură din logica administrației Trump: din perspectiva securității Europei, a descurajării Moscovei, a responsabilităților asumate de SUA și a intereselor strategice ale SUA, rezultă că nu ar schimba nimic faptul de a staționa pe continentul aliat, tocmai în toiul unui război purtat de Rusia pe continent, același număr de militari americani care existase pe când era liniște, așadar înainte de izbucnirea ostilităților.
Genul acesta de aritmetică ne este, desigur, unul familiar de când Donald Trump a revenit la Casa Albă. Dar simplul fapt de a ne fi obișnuit cu neobișnuitul nu poate compensa inadecvarea măsurilor neobișnuite.
Mai mult, cele nouă luni de mandat Trump au fost marcate de greșeli lamentabile de calcul ale administrației de la Washington față de natura agresiunii ruse în Ucraina și față de intențiile și planurile dictatorului rus (în Ucraina și restul Europei).
Faptul că asemenea greșeli au existat a fost recunoscut chiar de președintele SUA, de fiecare dată când s-a plâns de atitudinea lui Putin, de fiecare dată când a declarat că se asteptase că războiul din Ucraina să fie cel mai ușor de rezolvat conflict dintre cele existente.
Chiar dacă noua mutare făcută de Pentagon, sub bagheta președintelui SUA, e prezentată de partea americană ca un fapt pozitiv pentru postura de securitate a SUA și chiar ca o oportunitate pentru europeni de a-și lua securitatea în propriile mâini, suspiciunea că asistăm la o nouă eroare de calcul din partea administrației Trump, legat de amenințarea rusă, este solidă și omniprezentă.
Până la urmă, mai puțină Americă în Europa este tot ceea ce a urmărit, prin toate mijloacele, Vladimir Putin încă din ziua în care s-a instalat la Kremlin.
Iar de când Donald Trump s-a reinstalat la Casa Albă, adevărul e că ideea putinistă de “mai puțină Americă” s-a cocoțat în trend: după 20 ianuarie, în Europa, a început să fie mai puțină Americă din perspectiva valorilor, mai puțină din perspectivă economică, mai puțină ideologic, mai puțină sub aspectul soft power-ului. De miercuri, și ceva “mai puțină Americă” din perspectivă militară.
- PS: Nu întâmplător, putiniștii din spectrul politic românesc (și nu numai românesc) sunt în general și foarte topiți după trumpism și Donald Trump.
Citiți și: De ce s-au înmulțit zilele atea semnele și semnalele că regimul Putin se apropie de apus
