Comunitatea științifică rusă a avut foarte mult de suferit din cauza invaziei din Ucraina. Legăturile științifice au fost rupte, oameni de știință talentați părăsesc țara, iar libertatea academică dispare din instituții. Cu toate acestea, există în lumea academică și oameni care rămân loiali statului și profită de situație pentru a-și promova propriile interese, notează The Insider (în rusă – AICI, în engleză – AICI).
Printre acești indivizi se numără tineri studenți absolvenți, profesori și institute întregi din cadrul Academiei Ruse de Științe, care încearcă să justifice atacul asupra Ucrainei și îi studiază pe cei care nu sprijină agresiunea militară. The Insider a cercetat reviste academice publicate în timpul războiului și a găsit legături către Facebook-ul Mariei Zaharova, postări Pikabu și alte resurse publice pro-război, de internet. Mai jos, câteva dintre exemplele acestor așa-zise opere științifico-patriotice.
Papa este de vină. Cum caută oamenii de știință rădăcinile „Rusofobiei”
„Resentimente și gelozie față de toate lucrurile rusești. Numai în Rusia, în vreme de război și chiar și pe timp de pace, indivizii din diferite medii etnice, precum rușii, cecenii, buriații, tătarii, osetinii, bașkirii și iakuții se pot referi unul la altul ca frați. Ucrainenii și englezii, pe de altă parte, nu au acest privilegiu, deoarece sunt considerați nedemni de el”. Aceasta nu este o simplă postare pe rețelele sociale de pe Odnoklassniki sau un citat din emisiunea TV a lui Vladimir Soloviov, ci paragraful final al unui articol academic publicat în revista Educație și Drept, axată pe filosofie, etică și studii religioase. Această revistă este foarte respectată și figurează în lista Comisia Superioare de Atestare (VAK); este autorizată să publice disertații ale celor care urmează o candidatură în științe sau o diplomă de doctorat. Autoarea acestui articol, Evghenia Makoeva, este ea însăși candidată la științe filosofice și deține gradul de locotenent-colonel de poliție. În plus, este lector la Universitatea Krasnodar a Ministerului Afacerilor Interne.
Dacă ar fi să cauți, în orice bază de date de publicații științifice, după expresia de propagandă, „operațiune militară specială” (abrevierea în chirilică – СВО), rezultatul întors ar trimite la peste o mie de lucrări științifice publicate doar în ultimul an. Dintre autori, unii sunt supuși în mod obișnuit cenzurii. În condițiile în care folosirea cuvântului „război” într-un articol despre economia rusă, în 2022, putea duce la închisoare, faimosul „СВО” devine inevitabil. Cel puțin jumătate dintre aceste lucrări sunt dedicate conceptului de „operațiune specială” – explorând necesitatea acestuia, beneficiile publice și modul în care poate fi folosit pentru a lupta cu cei care nu sunt de acord. În timp ce unii oameni de știință ruși s-au opus războiului participând la mitinguri și semnând petiții, alții s-au integrat pe deplin în situația actuală și încearcă să îl legitimeze prin cercetare științifică.
„După începerea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie 2022, s-a abătut asupra țării noastre un baraj uluitor de rusofobie din țările occidentale”, afirmă, cu surprindere, un grup de autori din Catedra de Filosofie a Universității Agrare de Stat din Ural. Ei nu înțeleg motivul unei astfel de reacții din partea străinilor.
Și Alexei Ilin, de la Universitatea Pedagogică de Stat din Omsk, consideră ciudată reacția Occidentului: „Conducerea Rusiei s-a angajat doar în acțiuni precum anexarea Crimeei, oferind asistență regiunii Donbas în lupta sa împotriva nazismului ucrainean și limitând intervenția criminală a Statelor Unite în Siria. Cu toate acestea, asemenea acțiuni au fost considerate suficiente pentru o întreagă campanie propagandistică de rusofobie”. Cartea a fost scrisă în 2021, dar autorul a prevăzut problema.
Este de remarcat faptul că oamenii de știință oferă răspunsuri diferite la o întrebare comună. În revista Educație și drept, filosofii din Ural au publicat o lucrare intitulată Russofobia modernă: origini mentale. Titlul indică faptul că subiectul se referă la mentalitate. Potrivit autorilor, „gândirea colonială este o sursă semnificativă de rusofobie în conștiința colectivă a Occidentului”. Interviul acordat de Serghei Lavrov secției arabe a Russia Today susține această afirmație. Al doilea pilon al rusofobiei, în afară de colonialism, este xenofobia. În acest caz, responsabili au fost Papa și cruciadele, mai degrabă decât romanii. Autorii susțin că europenii au devenit cei mai buni rusofobi atunci când „au început să înțeleagă măreția și vastele resurse naturale ale Rusiei”. Toate aceste idei au devenit profund înrădăcinate în mentalitate și sunt considerate „arhetipuri ale inconștientului colectiv”. Autorii afirmă, cu regret, că rusofobia este imposibil de depășit complet, deoarece este atât de adânc înrădăcinată: „Dar este posibil să o controlăm, să excludem manifestările sale social periculoase, prin introducerea de contra-sancțiuni economice împotriva țărilor europene neprietenoase”.
Profesorul Alexei Iliin ajunge la o concluzie diferită, în lucrarea sa, Rusofobia Occidentului: Esența și Motivele.
„Nu înțelegem rusofobia ca o poziție ideologică rezultată dintr-o frică irațională de Rusia. Adică, factorul clinic este irelevant aici. Rusofobia este un mijloc de ambiții geopolitice cinice și raționale”, spune savantul.
Acolo unde savanții de la Ural îi invocă pe slavofilul Aksakov, pe teoreticianul civilizației, Danilevski, și pe Hegel, Iliin îi citează pe Barthes, Deleuze și Baudrillard.
„Narațiunea rusofobă repetată și exagerată creează o spirală de amplificare care depășește realitatea propriu-zisă”, spune el. Acest lucru duce la o concluzie simplă: „Întrebarea care trebuie pusă nu este în ce scop ne tratează în acest fel?, ci de ce ne tratează astfel?. Răspunsul este că sunt speriați, motiv pentru care investesc resurse semnificative în stimularea sentimentului anti-rus”.
Nu există un consens între oamenii de știință ruși cu privire la rusofobie, dar este un subiect de dezbatere academică extinsă. De la mijlocul anilor 2000, au fost publicate sute de articole academice pe acest subiect. Studenții produc și ei lucrări, teze și disertații despre rusofobia în diferite țări occidentale. Aceste lucrări academice trimit frecvent la autori clasici, precum Tiutcev (care a inventat termenul Rusofobie), la Defăimatorii Rusiei, a lui Pușkin și Prilepin.
În timp ce au loc nenumărate dezbateri științifice despre natura rusofobiei, unii savanți se concentrează pe probleme specifice legate de subiect. De exemplu, profesorul Marina Riabova, de la Universitatea de Stat din Kemerovo, a publicat recent, în revista Științe filologice. Probleme de teorie și practică, ce ține de VAK, un studiu intitulat Rusofobia ca strategie de comunicare.
Această lucrare explorează subiectul dintr-o perspectivă unică. „Conceptul englezesc de RUSOFOBIE cuprinde o serie de atribute cognitive. Acestea includ demonizarea, negarea culturii ruse, a figurilor sale conducătoare și a țării în ansamblu. Rusofobia se asociază, de asemenea, cu ideologia fascismului, barbaria ca unică mentalitate și sentimente anti-ruse virulente bazate adesea pe credințe false. În plus, propaganda filmelor de la Hollywood, vandalismul, atacurile asupra indivizilor ruși și instituțiilor ruse și încercările de a răsturna guvernul rus legitim, acuzându-l chiar pe președinte că este criminal de război, sunt câteva dintre caracteristicile rusofobiei”.
Rusia „democrată” vs. „naziștii ucraineni”
Savanții ruși consideră că atitudinea ucrainenilor este la fel de enigmatică. Vladimir Kiknadze, doctor în istorie, pune întrebarea de ce noul guvern ucrainean a abandonat normele de viață stabilite istoric și a devenit intolerant față de voința și religia locuitorilor din regiunile Donețk și Lugansk.
În articolul său, „Naționalismul ucrainean: de la origini la denazificare în timpul operațiunii militare speciale a armatei ruse”, publicat în jurnalul VAK, „Știință. Societate. Apărare”, el abordează și glorificarea fasciștilor Bandera, Șuhevici și adepților lor de către autoritățile ucrainene.
Concluzia istoricului este evidentă: „Sub sloganurile autodeterminării și independenței, naționaliștii radicali ucraineni și naziștii ucraineni, de-a lungul întregii istorii a mișcării lor, și-au urmărit scopul de a-și vinde Ucraina natală colonizatorilor străini pentru a deveni o castă privilegiată de colaboratori care își supraveghează compatrioții”.
Lista cuprinzătoare de referințe trimite la o serie de surse, cum ar fi pamflete ucrainene din anii 1990 și începutul anilor 2000, un interviu cu Bastrîkin, articole TASS, postări ale Mariei Zaharova pe Facebook și chiar o postare pe Pikabu.
Însă sfârșitul este aproape, se arată convins istoricul, întrucât „capacitatea de rezistență a FAU (Forțele Armate ale Ucrainei – n.tr.) este derivată din teama lor de represalii din partea neonaziștilor, care s-au infiltrat în toate unitățile militare… În 2022, Rusia își propune să elibereze Ucraina de naționalism și să elimine neonazismul prin sacrificarea vieții soldaților săi loiali, prin capturarea și distrugerea neo-naziștilor și expunându-le crimele și intențiile rele. Acest lucru va deschide calea pentru eradicarea definitivă a nazismului”.
Savanții ruși consideră că Ucraina este un subiect de studiu la fel de convingător ca rusofobia. De la mijlocul anilor 2000, cercetarea academică s-a concentrat pe așa-numitele „tehnologii Maidan”, iar reviste științifice au publicat articole despre „neonazismul ucrainean” și „deconstrucția lumii ruse”. Majoritatea acestor studii au ajuns la concluzii similare cu ale lui Kiknadze, și anume că cea mai eficientă soluție este folosirea forței.
Articolul, Operațiunea militară specială în Ucraina în contextul teoriei războiului drept, publicat în revista Cunoașterea socio-umanitară, ce ține de VAK, are o perspectivă interesantă. Scris de Dmitri Nekrasov, adjunct la Universitatea Militară Prințul Alexandru Nevski (un adjunct este același lucru cu student absolvent, doar că în universitățile militare), articolul susține că atacul rusesc asupra Ucrainei este „justificat”.
Tânărul om de știință explică faptul că aspectul crucial aici nu este doar prezența unei singure „cauze juste”, ci a mai multora. Nekrasov susține că atacul rusesc asupra Ucrainei este justificat din cauza extinderii NATO și a refuzului Ucrainei de a recunoaște anexarea Crimeei. El citează, de asemenea, „blocarea canalului de apă, activitățile provocatorilor ucraineni, în peninsulă, și blocarea completă a Crimeei de către autoritățile ucrainene, de-a lungul graniței terestre”.
În cele din urmă, conform adjunctului, un criteriu important pentru un „război drept” este capacitatea de a-i pune capăt cu succes. „Planul propus de Statul Major pentru operațiunea militară specială din Ucraina a fost atent gândit, a fost și continuă să fie implementat, lucru care va duce în cele din urmă la atingerea tuturor obiectivelor. Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat în mod repetat acest lucru”, explică tânărul savant.
„Folosirea strategică a Forțelor Armate ale Federației Ruse, chiar și în luptă, pentru a contracara radicalizarea în ordinea mondială este de natură defensivă, iar nu ofensivă, chiar dacă se desfășoară dincolo de granițele naționale”, arată și Filip Trunov, de la Institutul RAN de Istorie Generală, în paginile revistei Cunoașterea Socio-Umanitară.
Titlul articolului este: Criterii practice pentru democrație, iar astadin motive întemeiate, deoarece autorul justifică natura democratică a invaziei militare: „Operațiunea militară specială a Federației Ruse poate fi privită ca o utilizare necesară și progresivă a forței, cu obiectivul final de a reduce tensiunile în contextul noului Război Rece. Obiectivele declarate, de denazificare și demilitarizare a Ucrainei, demonstrează natura democratică a Rusiei și a politicii sale externe, ceea ce este confirmat în practică”.
„Narațiunea oamenilor despre suferință”. Cum analizează cercetătorii articolele „Z”
Titlul, Solidaritatea în rețea, ca răspuns la trauma colectivă (cazul operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina), poate părea înșelător la început. S-ar putea crede că Natalia Zimova și Egor Fomin, de la Școala Superioară de Științe Sociale Moderne a Universității de Stat din Moscova Lomonosov, ar discuta despre experiența traumatizantă a războiului actual. Dar nu e așa: „Experiența traumatizantă împărtășită a Marelui Război Patriotic este cea care reunește societatea rusă când vine vorba de SVO. Acest eveniment reînvie memoria colectivă a suferinței provocate de fasciștii invadatori și răspândirea credințelor naziste. Făcând o paralelă, purtătorii ideologiei ucrainene de astăzi sunt priviți ca naziștii moderni care trebuie de-nazificați”.
Dar accentul lor nu cade pe traume, ci mai degrabă pe promovarea solidarității. Ca principală metodă, folosesc în primul rând o examinare a postărilor VKontakte din primele două luni de conflict. Adună informații din surse precum «Донбасс сердце России!» (Donbas, sufletul Rusiei); «КОМАНДА ЗА В. В. ПУТИНА И РОССИЮ!» (Echipa lui V.V. Putin), «Вежливые Люди | Миротворцы | Спецоперация Z» („Oameni politicoși | Pacificatorii | Operațiunea specială Z” și altele similare.
Autorii cercetează materialul sursă abundent pentru a examina caracteristicile solidarităţii publice, cu accent principal pe „încrederea sporită în instituţiile sociale, conducerea de vârf a ţării şi liderul naţional”. Potrivit articolului, rușii au dezvoltat o admirație pentru superiorii lor, inspirându-se din arhetipurile familiei și tradițiile acesteia.
În cadrul acestei structuri sociale, Putin își asumă poziția de „figură paternă protectoare”, servind drept apărător al poporului. El este completat de prim-ministrul Mișustin care joacă rolul unui manager de familie prudent, responsabil cu gestionarea, alocarea și distribuirea bugetului gospodăriei.
Următoarea este o expresie de solidaritate din postările publice pe rețelele sociale care susțin efortul de război: „Oameni, Rusia!!! Trebuie să ne unim și să devenim o singură familie!!! Trebuie să îi sprijinim ca niciodată înainte pe dragii noștri soldați și pe președintele Vladimir Vladimirovici Putin!!! Nu mai criticați guvernul nostru! Nu este momentul să vă exprimați nemulțumirile!”
Al doilea element de coeziune este „formarea unui sistem unificat de semne simbolice. Acestea sunt, desigur, literele Z, V, O, care „exprimă aspirație, putere, energie”.
Mai mult, războiul a „descoperit atribute noi ale societății civile”, conform constatărilor lui Vladimir Ilin, membru corespondent al Academiei Ruse de Științe, distins savant al Federației Ruse și director de cercetare al Centrului Științific Vologda al Academiei. El a explorat pe larg acest subiect, într-un articol cuprinzător, publicat în revista VAK, Schimbări economice și sociale: fapte tendințe, prognoze.
Articolul prezintă o abordare sociologică distinctă, încorporând numeroase citate din Dughin și făcând referire la Besogon TV al lui Mihalkov, în special episodul intitulat „Zăpada va coborî și vom vedea cine a făcut și unde”. Potrivit sondajelor de opinie efectuate în perioada februarie-octombrie 2022, proporția localnicilor din Vologda care au o viziune pozitivă asupra președintelui a crescut de la 48% la 59%. Cercetătorul opinează că mass-media controlată de stat joacă un rol crucial în acest sens.
Prin implicarea sa activă, „în Federația Rusă au apărut caracteristici noi ale societății civile”. Această dezvoltare nu se limitează doar la bune intenții sau discuții teoretice, ci se reflectă mai degrabă în acțiunile practice și realizările cetățenilor obișnuiți, organizațiilor non-profit, corporațiilor și entităților guvernamentale. Potrivit ministrului Apărării, S. Șoigu, „un număr considerabil de voluntari vizitează birourile de recrutare militară”.
Principalul rezultat este sprijinul primit de partidul Rusia Unită la ultimele alegeri, care este o dovadă a impactului societății civile.
Într-un articol publicat în revista Economie și Drept, Serghei Inșakov, un cunscut avocat al Federației Ruse și profesor la Universitatea Lingvistică de Stat din Moscova, a recunoscut potențialul măsurilor anticorupție în cadrul conflictului cu Ucraina.
Potrivit juristului, situația este simplă. Corupția a fost la cel mai scăzut nivel în timpul erei lui Stalin și, deși a crescut ulterior, a rămas relativ scăzută până la regimul lui Gorbaciov. Abia după ce Putin a preluat puterea, corupția a început să scadă. Cu toate acestea, încercările lui Putin de a ridica potențialul de anticorupție al Rusiei la un nivel optim au fost împiedicate, „și există motive substanțiale să credem că acesta a fost printre factorii care l-au determinat pe Putin să inițieze războiul ca mijloc de combatere a corupției”.
Este adevărat, totuși, că, din cauza oficialilor corupți, războiul nu merge așa de bine cum și-ar dori Putin: „De-a lungul timpului, asemănările dintre războiul ruso-japonez (1904-1905) și prima campanie cecenă (1994-1996) au devenit din ce în ce mai evidente. Mai multe exemple evidențiază această legătură, cum ar fi furtul de echipamente și provizii militare în armata Manciuriană, care a ajuns să simbolizeze desconsiderarea coruptă față de realizările militare”.
În urma rezumatului menționat mai sus, autorul prezintă o perspectivă optimistă, afirmând că „esența noii realități este că Rusia se confruntă cu o alegere clară: fie elita politică va fi curățată de figurile corupte și străine, de sus, fie se va întâmpla asta prin mișcări de la bază, de jos”.
Egoiști fără experiență și fără suflet. Cum îi studiază cu condescendență cercetătorii pe disidenți
Centrul pentru Securitate Socială și Studii de Risc de la Institutul de Studii Sociale și Politice al Academiei Ruse de Științe a efectuat propria cercetare pe tema consolidării sociale, care poate fi găsită în revista Science. Cultură. Societate.
Spre deosebire de studiul anterior, ei nu au analizat postări de pe VKontakte, ci au chestionat 206 experți din 25 de regiuni ale Rusiei. Experții și-au exprimat sprijinul pentru mobilizarea economică, inclusiv pentru tranziția la o economie planificată și pentru epurarea elitei manageriale de cei „care nu susțin public operațiunea militară”.
Cu toate acestea, autorii lucrării au remarcat că rezultatele celeilalte părți a sondajului nu au fost la fel de pozitive. În această secțiune, experții au fost rugați să-și împărtășească părerile despre felul în care diferite grupuri sociale au simțit evenimentele în desfășurare.
Ancheta inițială a urmărit să determine nivelul de sprijin pentru politica de confruntare cu Occidentul. După cum era de așteptat, oficialii, directorii companiilor de stat și personalul media s-au clasat pe cel mai înalt nivel în ceea ce privește sprijinul. În schimb, cei mai dezamăgiți s-au dovedit a fi oamenii de știință, cei din educație și profesioniștii IT. Potrivit Institutului de Studii Sociale și Politice, bloggerii reprezintă cea mai mare amenințare. „Acest mediu are potențialul de a influența mentalitatea colectivă și de a insufla în societate scepticismul față de direcția actuală a Rusiei.”
Situația este și mai îngrijorătoare când vine vorba de sprijinirea efortului de război. Birocrații, capitaliștii de stat și propagandiștii sunt din toată inima în favoarea lor, în timp ce cei din mediul academic și bloggerii au demonstrat încă o dată lipsă de entuziasm pentru luptă. Cu toate acestea, antreprenorii sunt cei care s-au descurcat cel mai rău în acest sens: „Este îngrijorător faptul că experții au acordat cote scăzute nivelului de sprijin pentru obiectivele operațiunii militare speciale în rândul celor care lucrează în întreprinderile mici și mijlocii”.
Mai puțin de jumătate dintre cei chestionați au remarcat încrederea ridicată a rușilor în victorie. În plus, nu există o condamnare universală din partea rușilor față de cei care se opun în mod public războiului. De fapt, 30,5% dintre experți consideră că astfel de opinii au un sprijin ridicat în societate.
Oamenii de știință ruși sunt foarte interesați de cei care se opun liniei oficiale. „Oamenii de știință mai trebuie să determine cauzele, specificul și, mai ales, consecințele reacției foarte ambigue a tinerilor ruși la procesele inițiate de SVO”, spune Alexander Kazakov, profesor de științe politice la Universitatea Saratov. El a ales să se concentreze pe o problemă anume – rolul mediatizării în război, pe care l-a abordat în lucrarea sa pentru o altă publicație de listată de VAK, „Buletinul informativ al Universității Saratov”.
Savantul citează diverse sondaje de opinie publică indicând un sprijin mai mic pentru război în rândul tinerilor decât în rândul bătrânilor și o dorință mai mare pentru discuții de pace imediate cu Ucraina. Cercetătorul vede două categorii de motive, primul fiind fundamental și nu ușor de eliminat.
În primul rând, de vină este politica culturală și educațională greșită de după prăbușirea URSS. Dominarea valorilor occidentale, vidul ideologic și, în cele din urmă, „valorile materiale au devenit mai semnificative decât cele spirituale. Importanța multor lucruri a început să fie măsurată nu prin prisma binelui public, ci prin costul lor”. Iar acum, tinerii sunt incapabili să aprecieze binele public al unui război cu vecinii lor.
Un alt motiv principal este că tinerii ignoră televizorul și ziarele. Le lipsește „experiența de viață bogată” și apelează în schimb la internet. Acolo ei „cad pradă diverselor manipulări ale forțelor politice care se opun țării noastre”.
Totuși, unele lucruri pot fi îmbunătățite pe alte fronturi. Războiul trebuie prezentat mai rapid și mai precis și într-un mod care să atragă tinerii. Rapoartele Ministerului Apărării ar trebui să fie „povestite (sau cel puțin comentate) de cineva care este popular și respectat în rândul tinerilor”.
Anatoli Merenkov, profesor la Universitatea Federală Boris Elțin Ural, vede cauza nemulțumirii față de război nu în internet și educație, ci în egoism. Articolul său din „Buletinul Universității Udmurția” are același titlu: „Cultura egoismului în operațiunea militară specială”.
Cuvintele lui Putin despre egocentrismul american și lamentarea lui Zahar Prilepin, cum că artiștii ruși nu au susținut războiul, sunt luate ca punct de plecare: „Îi trădează în tăcere pe cei care luptă și mor pentru a păstra independența și libertatea țării noastre. Practica arată că este extrem de dificil să schimbi conștiința și comportamentul unor astfel de oameni. Este nevoie de o luptă constantă cu sine, dar egoismul, atât natural, cât și dobândit în cursul vieții, nu ne permite să facem acest lucru”.
Mihail Kleimenov, șeful Catedrei de Drept Penal și Criminologie al F.M. Universitatea de Stat Dostoievski Omsk, a realizat propriul său sondaj online asupra a 286 de respondenți din Omsk și Sankt Petersburg, în martie 2022. Pe baza rezultatelor, a scris un articol Euromaidan: Analiză Criminologică și Legală, pentru Buletinul Universității Udmurtia de la Universitatea din Omsk.
Mai mult de un sfert dintre respondenți au fost de acord cu teza potrivit căreia „Ucraina este o națiune independentă și autosuficientă, mai aproape de Occident, ca rădăcini și mentalitate, decât de Rusia”, în ciuda faptului că sondajul a fost realizat pe fundal de război și cenzura militara.
Potrivit profesorului Kleimenov, aceasta înseamnă că „în Rusia, există un grup semnificativ de cetățeni care gândesc în termeni de concepte mitologice”.
Jumătate dintre respondenți nu i-au condamnat pe cei care au părăsit țara când a început războiul, indicând o „decădere morală și lipsă de conștiință la care tradiția ortodoxă se referă ca la ochiul interior – vocea divină din sufletul uman”. În plus, 37,5% dintre respondenți „nu au recunoscut sau au ignorat în mod deliberat natura falsă a propagandei occidentale”
Pentru a contracara acest lucru, abordarea propusă este dublă: în primul rând, prin propagandă patriotică și în al doilea rând, prin urmărire penală: „În situația actuală, acțiunile juridice împotriva colaboratorilor sunt imperative. Măsurile care pot fi luate sunt variate și revine organelor de drept să pună capăt activităților infracționale ale acelor persoane în sfera publică”.
Aduceți înapoi pedeapsa cu moartea, fiți cu ochii pe rudele celor plecați. Ce propun oamenii de știință pentru a fi suprimată disidența
Metodele pentru urmărirea penală a celor care se opun războiului reprezintă un domeniu de studiu distinct, explorat de Alexander Vatoropin și Igor Tepliakov, de la Institutul Ural de Management, o ramură a Academiei Ruse de Economie Națională și Administrație Publică. Ei fac cercetări pe această temă în cadrul grantului intitulat „Tehnologii cognitive de internet, ca factor al comportamentului extremist la tineri: mecanisme de control și prevenire”, care le-a fost acordat de Fundația Rusă pentru Cercetare de bază. Articolul lor, intitulat Extremismul tinerilor în Rusia în contextul operațiunii militare speciale, a fost publicat în revista Educație și drept.
Savanții au fost norocoși – pe măsură ce lucrau la grant, subiectul de interes științific a devenit tot mai larg: „Este important de remarcat faptul că, în urma începerii SVO, au fost adoptate mai multe acte normative, permițând o interpretare largă a termenului de extremism, în circumstanțele actuale. Ca urmare, orice expresie publică de opoziție față de operațiunea specială poate fi acum considerată un act de extremism și supus pedepsei. În viitor, această interpretare largă a extremismului va servi drept bază pentru acțiuni ulterioare”.
Savanții avertizează că există numeroase forme de „activitate extremistă” care pot fi observate.
„De exemplu, nu trebuie trecute cu vederea acțiunile subtile, cum ar fi depunerea de plângeri false împotriva proprietarilor de unități care afișează simbolurile SVO (Z, V, O etc.). Aceste reclamații pot include acuzații privind condiții insalubre, încălcări ale normelor de siguranță la incendiu și așa mai departe. În plus, denunțurile false la adresa susținătorilor operațiunilor speciale reprezintă și ele o preocupare, deoarece ar putea duce la pedepse neloiale și, ulterior, pot întoarce oamenii împotriva actualului regim”.
Cine este, atunci, „reprezentantul tipic al extremismului politic al tineretului în Rusia modernă”? Alexandra Garmajapova, șefa Buriației Libere: „Această organizație, pe lângă activitățile sale principale (separatiste), s-a opus în mod deschis SVO, pe site-ul său, și le-a cerut buairaților să nu participe la ea”.
Extremismul tinerilor este generat din exterior. În mare parte, de către serviciile speciale ale țărilor NATO și de către SBU: „Rețelele sociale populare în rândul tinerilor ruși sunt folosite drept canale, la fel și instituțiile media etichetate drept agenți străini. Evident, toate acestea ar trebui luate în considerare atunci când se combate extremismul tinerilor din țara noastră, în contextul SVO”.
Însă nu doar serviciile secrete ale NATO și instituțiile de presă declarate agenți străini reprezintă o amenințare. Se poate înțelege acest lucru citind lucrarea intitulată. „Opoziție non-sistemică – o amenințare modernă la adresa securității publice”, scrisă de Leonid Grișcenko, profesor la Academia de Management a Ministerului Afacerilor Interne din Rusia.
„Există astăzi dovezi de netăgăduit că serviciile de informații occidentale s-au bazat pe potențialul opoziției non-sistemice atunci când au planificat o acțiune militară în Donbas, care fusese programată să înceapă în martie 2022”.
„În prezent, Occidentul folosește orice calcule greșite și defecte minore ale operațiunii militare speciale din Donbas pentru a alimenta rusofobia și a crea diverse clișee de propagandă, care sunt apoi adoptate de opoziția non-sistemică din țară”.
Pentru a aborda această problemă, autorul sugerează „punerea în aplicare a supravegherii și a colectării de informații cuprinzătoare despre liderii și membrii activi ai opoziției non-sistemice, inclusiv rudele, prietenii, foștii colegi de școală și de serviciu și alți asociați”. Scopul este de a crea o bancă de date consolidată despre toate figurile opoziției, atât în Rusia, cât și în străinătate.
O altă abordare implică „identificarea persoanelor din rândul protestatarilor care sunt dispuse să se angajeze într-un dialog cu reprezentanții guvernului. Este important să evităm să privim întreaga mișcare de opoziție ca pe o entitate omogenă care acționează în concert cu forțele străine ostile”.
Într-un articol publicat în „Buletinul Universității Financiare”, Iana Vasilieva, șefa departamentului de discipline de drept penal al Institutului de Drept din Irkuțk – filiala Universității Procuraturii Federației Ruse – sugerează abandonarea oricăror formalități cu privire la inamici și reintroducerea pedepsei cu moartea. Articolul aprofundează istoria pedepsei capitale și a legilor actuale care restricționează implementarea acesteia.
Vasilieva susține că „având în vedere operațiunea militară specială în curs și creșterea corespunzătoare a criminalității, legislația actuală care limitează aplicarea pedepsei cu moartea este inadecvată și trebuie revizuită”. Ea consideră că cei care apără Ucraina ar trebui considerați criminali în curs de dezvoltare, care trebuie eliminați.
„Infracțiunile comise de adepții grupărilor neonaziste din mișcarea radicală de dreapta ucraineană, cum ar fi atacurile zilnice împotriva cetățenilor ruși și actele care amenință pacea și securitatea (cum ar fi bombardarea NPP Zaporijia), sunt deosebit de grave. Singura modalitate de a restabili justiția socială și de a elimina astfel de crime este aplicarea pedepsei cu moartea ca pedeapsă.”
