Dorința foștilor politicieni ucraineni care acum lucrează în zonele ocupate de Rusia în Ucraina de a fi tratați ca egali de către Kremlin nu s-a realizat, iar imprevizibilitatea războiului în curs îi face din ce în ce mai vulnerabili, scrie Konstantin Skorkin, pentru The Moscow Times.
<< Începând cu anexarea Crimeei în 2014, Rusia a integrat reprezentanți ai elitelor locale ucrainene în structurile sale de putere. Majoritatea acestor bărbați și femei aveau de mult timp legături cu Moscova: sunt în principal membri de notorietate ai partidelor pro-ruse, intermediari de influență sau parteneri de afaceri ai magnaților ruși. Există și câțiva care au ajuns într-un mod neașteptat în vârf, în urma evenimentelor din teren.
Pentru acești oameni nu mai există cale de întoarcere. În Ucraina, sunt considerați trădători; în Occident, sunt pe fiecare listă de sancțiuni. Singura lor opțiune este să își găsească un loc în politica rusă.
Problema este că sistemul politic ierarhic al Rusiei și clanurile politice tradiționale sunt reticente în a admite nou-veniți. În ciuda tuturor declarațiilor publice despre cum rușii și ucrainenii sunt „un singur popor”, oficialii ruși nu îi văd pe cei din regiunile ucrainene anexate ca fiind de-ai lor. În schimb, acești noi subiecți ruși sunt obligați să-și formeze propriile clanuri care să-i ajute să-și susțină interesele la nivel federal.
Cele mai de succes în acest sens sunt elitele din Crimeea, în timp ce clanul odată legendar din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, pare să fie slăbit. Cea mai dificilă sarcină este cea cu care se confruntă elitele din regiunile ucrainene anexate, Herson și Zaporojie, al căror teritoriu ar putea să dispară, ca rezultat al contraofensivei ucrainene.
Toate aceste grupuri sunt unite de faptul că destinul lor depinde în întregime de succesul sau eșecul armatei ruse. Dacă Kremlinul este învins în Ucraina, toți vor avea un sfârșit puțin glorios. Acest lucru îi transformă în șoimi ai politicii externe și susținători înverșunați ai unei victorii militare cu orice preț.
Le este dificil să găsească aliați în interiorul regimului rus, deoarece tehnocrații moderați îi consideră purtători ai unei forme extreme de putinism agresiv, în timp ce ultra-patrioții îi consideră nesiguri din cauza istoricului lor marcat de trădare. Ca rezultat, toți sunt personal loiali președintelui rus, Vladimir Putin.
Încă o dată, elitele din Crimeea ilustrează cel mai clar aceste tendințe. După anexare, elitele peninsulei au fost integrate în clasa conducătoare rusă și au obținut reprezentare în ambele camere ale parlamentului rus.
Simbolul acestui grup este șeful regional Serghei Aksionov, care este în funcție din 2014 și a supraviețuit unor zvonuri repetate despre iminenta sa demitere. Este evident că se bucură de favoarea lui Putin. În schimb, Aksionov demonstrează o loialitate neclintită față de patronul său: în timpul recentei rebeliuni a grupului de mercenari Wagner, de exemplu, el a fost primul guvernator rus care și-a exprimat public sprijinul pentru președinte.
Aksionov a ieșit din încâlcita lume criminală a Crimeei din anii 1990 și a fost întotdeauna ferm pro-Moscova. A fost ales în parlamentul Crimeei în 2010 în calitate de lider al partidului Unitatea Rusă, datorită sprijinului financiar oferit de oligarhul ucrainean Dmitro Firtaș.
Un alt jucător veteran în politica Crimeei este președintele parlamentului regional, Vladimir Konstantinov. El reprezintă al doilea pilon al elitei politice a peninsulei: fostul Partid al Regiunilor, partidul pro-rus asociat strâns fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici care a fost înlăturat în 2014. Konstantinov a fost ales în parlamentul regional în 2010 și de atunci a rămas acolo.
Peisajul politic este puțin mai complicat în orașul portuar Sevastopol, din Crimeea, unde „primarul poporului” Alexei Cealîi – unul dintre oficialii care au semnat anexarea în 2014 – s-a dovedit a fi prea mult un demagog. A fost înlocuit rapid ca guvernator al Sevastopolului de un birocrat rus, Serghei Meniailo, și a părăsit politica. Guvernatorul Sevastopolului din 2020 este Mihail Razvojaiev, un oficial rus tipic care își păstrează funcția în ciuda scandalurilor de corupție.
Grupurile din jurul acestor oameni influenți sunt în mare parte populate de figuri din regimul lui Ianukovici, care au fugit în Crimeea după revoluția Maidan. Unii au obținut poziții prin conexiunile lor din afaceri: de exemplu, fostul ministru ucrainean al apărării, Pavlo Lebedev, este acum vicepreședintele Uniunii Ruse a Industrialiștilor și Antreprenorilor. Alții au fost efectiv retrogradați în timpul trecerii lor de la politica ucraineană la cea rusă, cum ar fi fostul deputat Vadim Kolesnicienko, un politician pro-rus plin de culoare, care este acum consilier al guvernatorului Sevastopolului și prezentator de televiziune.
Dintre cei douăzeci și patru de miniștri din guvernul Crimeei, doar șapte au fost trimiși din Rusia. Restul ocupaseră, înainte de anexare, în principal funcții de rang secund în administrația locală. Abundența de foști politicieni ucraineni care au privit revoluția de la Maidan ca pe o tragedie personală face ca elitele Crimeei să fie susținători înverșunați ai cauzei Rusiei în războiul actual.
Poziția elitei din Donbas este foarte diferită. Cu toate că au fost create state fictive ale autoproclamatelor „republici populare” Donețk și Luhansk (DNR și LNR), care au apărut în urma unei revolte orchestrate de Rusia în 2014, elitele locale au fost ținute la distanță de Moscova. Cea mai mare parte a comunicării a fost realizată prin intermediul unor aventurieri care au reușit să obțină mandate ca „curatori ai Donbasului” din partea Kremlinului.
În căutarea unui control maxim, Kremlinul a promovat figuri politice marginale în Donbas, în loc de funcționari din fostul Partid al Regiunilor. Începând cu 2014, managerii de criză ruși au apărut din ce în ce mai des, iar începutul invaziei pe scară largă a accelerat acest proces.
De fapt, Donbas a devenit, într-un fel, o trambulină în carieră pentru oficialii ruși. S-a scris mult, de exemplu, despre numirea lui Vitali Hoțenko, apropiat de șeful adjunct al staff-ului Kremlinului, Serghei Kiriienko, în funcția de prim-ministru al DNR în 2022. După ce Hoțenko a fost transferat drept guvernator rus, a fost înlocuit de un alt oficial rus: Evgheni Solnțev, fost director superior la compania de stat, Căile Ferate Ruse.
Dintre cei 24 de miniștri din guvernul DNR, zece sunt ruși, majoritatea ocupând poziții cheie care determină politica socială și economică. Pe de altă parte, agențiile de securitate rămân dominate de figuri locale care au trecut de partea Rusiei după ce mulți ani lucraseră, probabil, ca agenți ruși.
Situația este similară și în LNR, unde guvernul este condus de veteranul separatist Serghei Kozlov. Kozlov a lucrat în Ministerul Situațiilor de Urgență din Ucraina înainte de a lupta împotriva forțelor ucrainene alături de fostul șef al LNR, Igor Plotnitski. Kozlov și-a menținut poziția în ciuda înlocuirii lui Plotnițki cu Leonid Pasecinik (un fost ofițer al serviciilor secrete ucrainene) în 2017.
Conformismul pro-Kremlin a fost de mult timp cea mai bună modalitate pentru elitele locale să supraviețuiască. Atât în Donețk, cât și în Luhansk, nu există iluzii că orice greșeală ar putea determina Kremlinul să efectueze o rotație pe scară largă a elitelor locale care ar pune capăt statutului special al Donbasului. Așa că ei încearcă să-și păstreze profilul scăzut și sunt întotdeauna dornici să implementeze dorințele lui Putin.
Cea mai mare provocare pentru elitele locale pro-ruse este în regiunile sudice ucrainene ocupate de armata rusă în 2022. Aceasta este o zonă de front în care sabotorii ucraineni sunt activi, iar tentativele de asasinat asupra oficialilor numiți de ruși sunt comune. Dacă elitele din Crimeea și Donbas care s-au alăturat Moscovei în 2014 ar putea să indice un sentiment semnificativ pro-rus în rândul populației mai largi, oficialii pro-Kremlin din Herson și Zaporojie depind în întregime de baionetele rusești – iar războiul este nepredictibil.
Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, unele clanuri locale au început să se unească. Cele două centre de gravitație sunt guvernatorii interimari – Evgheni Balițki în Zaporojie și Vladimir Saldo în Herson. Ambii sunt figuri proeminente în politica locală, cu biografii bogate: Saldo a fost primar al Hersonului timp de un deceniu, în timp ce Balițki a fost deputat în parlament. Anturajele lor includ foști membri ai regimului lui Ianukovici.
Însă totul depinde de situația militară. Membrii elitei locale știu foarte bine că dacă teritoriile lor sunt recucerite, vor fi uitați rapid și permanent de către Kremlin.
În total, aspirațiile foștilor politicieni ucraineni care lucrează în zonele ocupate de ruși de a fi tratați ca egali de către colegii lor ruși nu s-au realizat, în timp ce riscurile colaborării lor cresc în fiecare zi. Ca rezultat, integrarea individuală – atunci când fiecare se descurcă pe cont propriu în căutarea unui post important în verticala puterii ruse – pare să fie cea mai bună opțiune disponibilă. Un bun exemplu în acest sens este fostul șef al DNR, Dmitri Trapeznikov, care a ajuns viceguvernator în regiunea Kalmîkia din Rusia după ce a părăsit Donbasul în 2019.
Dată fiind insuficiența stimulentelor oferite pentru afacerea riscantă a colaborării, nu este surprinzător faptul că Rusia nu a reușit să dividă cu succes elitele ucrainene în 2014 și 2022. De fiecare dată, doar o mică minoritate s-a alăturat Rusiei. Încă o dată, Kremlinul a fost prins în capcană subestimând intervenția și emanciparea Ucrainei.
Oligarhii și politicienii ucraineni din sud-estul țării s-au uitat la Putin ca la un garant al corupției post-sovietice timp de mulți ani, dar nu au dorit niciodată să-l vadă devenind un invadator cuceritor. Ca să adauge insultă la rănire, Rusia nu i-a tratat pe susținătorii săi într-un mod aparte de bine. Acei ucraineni care s-au alăturat Moscovei se găsesc acum în aceeași situație ca un regim autoritar ce îmbătrânește. Au puține alternative în afara afișării unui sprijin necondiționat pentru Putin. >>
Scurt circuit. Cum închide Europa ochii la contrabanda Rusiei cu microcipuri de dublă utilizare
