Tradegia de la Timișoara: De ce vor medicii ca pacienții să mai rămână în spital

Sursa: captură video Digi24

Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara (SJT), a dat, marți dimineață, detalii despre cazul de la Timișoara, unde o operațiune de deratizare s-a soldat cu câteva decese și zeci de persoane internate.

Potrivit medicului, pacienții care încă se află în spital ar trebui să rămână internați până la șase zile pentru că aceasta este perioada în care substanța cu care s-au intoxicat este acitvă.

Principalele idei din intervenția managerului SJT:

  • O femeie de 28 de ani a fost resuscitată, dar a murit. Aproape în paralel s-a prezentat soțul, tatăl copilului de trei ani decedat la clinica de pediatrie. S-a decis internarea tatălui în spital.
  • După discuțiile purtate cu acesta s-a stabilit atunci că foarte multe persoane au apelat ambulanța și serviciile medicale pentru consult, începând cu ziua de sâmbătă.
  • S-a considerat că este o problemă care riscă să se generalizeze și că este o problemă la acel imobil.
  • Pe parcursul zilei, până noaptea târziu, au fost investigați 38 de pacienți la UPU. S-a decis internarea a 10 dintre ei.
  • La ora aceasta avem internați la Spitalul Județean Timișoara nouă pacienți.
  • Când stăteai cu pacienții de vorbă, păreau în regulă, dar în momentul în care veneau rezultatele analizelor de laborator, situația era alta.
  • Vom recomanda acestor pacienți să rămână în continuare în spital, până la un număr de șase zile, interval considerat ca fiind cel în care substanța poate să acționeze. Aceasta este recomandarea specialiștilor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here