Curtea supremă a administrat o demolare cuprinzătoare guvernului Boris Johnson și modului în care gestionează el Brexit-ul. Verdictul unanim al celor 11 judecători, anunțat de Lady Hale în dimineața aceasta, echivalează cu o respingere totală a tentativelor premierului de a cârmui fără parlament, de a scoate Regatul din UE până pe 31 octombrie fără un acord și de a pune la cale un scrutin național prematur. Decizia a fost una incisivă și fără echivoc. A fost redactată foarte lucid și în cea mai bună tradiție a legii constituționale britanice, a cărei fundație o reprezintă suveranitatea parlamentară.
Efectul imediat al deciziei e devastator pentru Johnson. Ea e exprimată atât de convingător și de limpede încât îi va fi dificil să găsească vreo portiță de scăpare – deși cu siguranță este suficient de nesăbuit pentru a încerca. Parlamentul va fi convocat cu siguranță marți – din moment ce, după cum a stabilit instanța, nici măcar nu a fost prorogat de fapt. Eforturile lui Johnson, în cazul în care așa ceva există, de a negocia un acord nou ori modificat cu UE vor fi scoase la lumină. Și, din moment ce lui Johnson îi lipsește în mod spectaculos o majoritate în Camera Comunelor, vom vedea probabil din nou un efort comun al partidelor de a reconfigura Brexit-ul.
Însăși poziția de premier a lui Johnson, alături de cele ale consilierilor săi juridici (inclusiv procurorul general) și ale consilierilor din Downing Street (mai cu seamă principalul său strateg, Dominic Cummings) trebuie și ele să fie puse sub semnul întrebării. E posibil ca Johnson să-l arunce pe Cummings lupilor, să facă din el țapul ispășitor pentru strategia catastrofal de ineptă și ilegală pe care a urmat-o.
Presiunea pusă pe Johnson pentru a demisiona va fi cu siguranță piesa centrală a modului în care se vor desfășura evenimentele următoarelor zile. În consecință, adversarii lui vor trebui neapărat să convină asupra formei, compoziției și, mai presus de toate, a șefului oricărui cabinet ce l-ar putea înlocui. Dacă decizia Curții are vreo însemnătate pentru politicieni, atunci aceea este că este imposibil să încerci să guvernezi ca și cum ai avea o majoritate atunci când nu o ai. Credința facțiunii drepte dure a conservatorilor pro-Brexit cum că un puci în partid împotriva Theresei May, în condițiile unui parlament blocat, le va permite să-și facă de cap alegându-l pe Johnson zace acum spulberată. Ei trebuie să tragă învățăminte extrem de repede. Militanții anti-Brexit vor trebui și ei să se confrunte cu lecția echivalentă. O consecință remarcabilă a verdictului, care nu ar trebui trecută cu vederea în contextul altor evenimente tulburătoare, privește Uniunea. Prin faptul că nu a contrazis verdictul instanței scoțiene privind acțiunile lui Johnson, Curtea Supremă i-a susținut pe judecătorii scoțieni împotriva celor englezi și a eliminat o posibilă sursă de nemulțumire a SNP [partidul naționalist scoțian – n.trad.] la adresa „judecătorilor de la Londra”, dacă decizia ar fi fost contrară.
Verdictul Curții are enorme consecințe politice imediate. Dar este totodată și o decizie istorică într-un sens mult mai larg. În urma ei pare de neconceput – cu excepția unor circumstanțe într-adevăr extrem de limitate – ca puterile suverane de orice fel să poată fi exercitate în orice domeniu în lipsa autorității parlamentare. Puterea de a proroga parlamentul a luat-o acum, de facto, pe urmele puterii de a declara război și de a încheia tratate. Toate erau cândva puteri suverane exercitate în trecut de miniștri în numele monarhului, dar fără aprobare parlamentară. Acest lucru nu mai este acum posibil. Un proces început în anii ’60 într-o instanță de apel sub Lord Reid – o revizuire judiciară a legislației publice – și-a atins țelul final și triumfător în dimineața aceasta.
Constituțional, acesta e un moment istoric pentru magistratură în ce privește afirmarea suveranității parlamentare împotriva puterii reziduale a coroanei și miniștrilor. Dar fortifică totodată parlamentul și împotriva tuturor celorlalte forțe care revendică o autoritate superioară – de la referendumuri până la tabloide și mulțimile din stradă.
Acum, dacă acest lucru este sustenabil într-o epocă în care parlamentul și parlamentarii sunt atât de puțin apreciați, în care partidele sunt atât de fragmentate și de fervente și în care sistemul electoral care generează parlamentul suveran este atât de distorsionat în efectele sale, nu poate fi decât în dubiu. Curtea Supremă nu a tras acum semnalul de alarmă cu privire la un premier eșuat. A făcut-o în privința unei ordini constituționale eșuate.
Sursa: RADOR
