Traficantul de arme Viktor Bout s-a alăturat unui partid ultranaţionalist apropiat Kremlinului

Traficantul de arme Viktor Bout s-a alăturat Partidului Liberal Democrat, un partid naţionalist, apropiat Kremlinului şi fondat de fostul deputat controversat Vladimir Jirinovski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că nu este sigur dacă preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit cu Bout.

Nu, din câte ştiu eu, nu a vorbit. Deşi, nu pot spune dacă nu cumva a existat o conversaţie telefonică, nu ştiu sigur„, a declarat Peskov în timpul briefingului de presă obişnuit. Jurnaliştii îl întrebaseră dacă Putin a vorbit cu Bout de la eliberarea traficantului de arme, care a avut loc joi, relatează postul CNN, citat de News.ro.

Viktor Bout, supranumit „Negustorul morţi”, a fost eliberat joi de SUA după 14 ani de detenţie, în schimbul vedetei americane de baschet Brittney Griner, care era închisă în Rusia.

Între timp, Viktor Bout s-a alăturat Partidului Liberal Democrat (LDPR), ultranaţionalist şi loial Kremlinului. Într-o înregistrare video postată pe Telegram, liderul LDPR, Leonid Sluţki, apare vorbind pe o scenă alături de Bout. „Vreau să-i mulţumesc lui Viktor Anatolievici (Bout) pentru decizia pe care a luat-o şi să-i urez bun venit în rândurile celui mai bun partid politic din Rusia de astăzi„, spune Sluţki.

LDPR, fondat de politicianul de extremă-dreapta Vladimir Jirinovski, care a murit anul acesta, are o ideologie dură şi ultranaţionalistă, cerând Rusiei să recucerească ţările fostei Uniuni Sovietice.

 

„Sunt profund emoţionat de această onoare. Şi, bineînţeles, sunt foarte emoţionat să mă aflu în lumina reflectoarelor”, a declarat Bout în timp ce îşi primea carnetul de membru de la liderul partidului, Leonid Sluţki. „Leonid Eduardovici (Sluţki) a făcut multe pentru a mă elibera. LDPR m-a susţinut puternic”, a spus Bout. „Este o onoare pentru mine, este datoria mea să fac tot ce pot nu numai să ajut, ci şi să mă implic activ în activitatea partidului”, a adăugat el, potrivit imaginilor transmise de postul de televizune Rossia-24.

Dmitri Peskov a comentat, de asemenea, aderarea lui Bout la partidul naţionalist pro-Kremlin Partidul Liberal Democrat din Rusia (LDPR). „Aceasta nu este o întrebare de resortul nostru, este o alegere personală a lui Bout”, a declarat Peskov. „Dacă el vede perspective în viaţa de partid, ei bine, bravo lui. Aceasta este treaba lui”, a spus Peskov.

Agenţia TASS l-a citat luni dimineaţa pe Bout spunând că, deocamdată, nu intenţionează să candideze la o funcţie politică sau să participe la alegeri. TASS l-a citat, de asemenea, pe liderul LDPR Leonid Sluţki, care a declarat că Bout va fi invitat la o reuniune a comisiei pentru politică externă a Dumei de Stat.

Când a aterizat la Moscova, săptămâna trecută, Viktor Bout a fost întâmpinat de membri ai familiei şi de oficiali care i-au adus flori, totul fiind transmis în direct la televiziunea rusă de stat. În weekend, RT, televiziunea de propagandă a Kremlinului, a difuzat un interviu cu el în care acesta şi-a arătat sprijinul şi recunoştinţa faţă de Vladimir Putin, şi-a exprimat susţinerea pentru războiul din Ucraina şi s-a întrebat de ce invadarea întregii Ucraine nu a avut loc încă din 2014, atunci când a fost anexată Crimeea. De asemenea, încă de la primele declaraţii după ce a ajuns la Moscova, Viktor Bout a reluat o opinie larg răspândită la Kremlin: că SUA urmăreşte prăbuşirea totală a Rusiei. „Ei cred că pot să ne distrugă din nou şi să împartă Rusia”, a spus Viktor Bout.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here