Traficanul de arme Viktor Bout a inaugurat la Luhansk, în Ucraina ocupată, o filială a Partidului Liberal Democrat al Rusiei (LDPR)

Sursa: TASS

Traficantul de arme rus Viktor Bout, recent eliberat de SUA în cadrul unui schimb de priznonieri cu Moscova, a vizitat sâmbătă oraşul Luhansk din estul Ucrainei, ocupat de Rusia, a relatat presa de stat de la Moscova, informează News.ro.

Viktor Bout a participat la un eveniment de deschidere a filialei din Luhansk a Partidului Liberal Democrat al Rusiei (LDPR), un partid naţionalist pro-Kremlin în care traficanul tocmai s-a înscris, la numai câteva zile după ce a revenit acasă.

Viktor Bout s-a declarat bucuros să viziteze Luhanskul pentru prima dată şi şi-a exprimat încrederea că regiunea ocupată „va fi în curând paşnică, iar oamenii vor trăi fără să se teamă pentru viitorul lor”, a relatat duminică agenţia de presă de stat rusă RIA Novosti, citată de CNN.

Liderul formaţiunii ultranaţionaliste LDPR, Leonid Sluţki,a declarat că au fost nevoiţi să îşi schimbe de două ori traseul spre Luhansk din cauza faptului că „în apropiere funcţionau arme de înaltă precizie”.

„Dar acest lucru nu a putut să ne anuleze vizita la Luhansk, suntem într-un punct de unde nu mai poate exista întoarcere. Donbasul şi Rusia sunt împreună pentru totdeauna. Vom veni aici în orice condiţii”, a declarat Sluţki.

Săptămâna trecută, Bout a declarat pentru postul rusesc RT că susţine „din toată inima” aşa-numita „operaţiune militară specială” a Moscovei în Ucraina şi că, dacă ar avea ocazia şi abilităţile necesare, ar merge cu siguranţă ca luptător voluntar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here