Trauma copiilor ucrainieni

<<Fiica în vârstă de 14 ani a Victoriei Boiko a încetat să se mai adăpostească la cel mai mic sunet numai după două zile după ce a traversat din Ucraina în Polonia. „Înainte era un iad. Seara plângea în fiecare zi; era speriată tot timpul”, spune Boiko pentru BIRN. discuția are loc într-o duminică de la mijlocul lunii martie, la Hala Kijowska, într-un mall imens devenit centru pentru refugiați din Młyny, lângă granița polono-ucraineană, scrie Balkan Insight.

În interiorul marelui centru comercial, unde șiruri de paturi de campanie flanchează pereții fostelor vitrine, fiica lui Boiko își veghează mama ca un șoim. Adolescenta rezervată, care înainte de invazia rusă aștepta cu nerăbdare să sărbătorească sfârșitul examenelor, a fost în alertă maximă de la sosirea lor, pe 6 martie. „De aceea dormim împreună”, spune Boiko, arătând către cele două paturi așezate aproape.

Esteticiana în vârstă de 36 de ani și fiica ei au fugit din Zaporizhzhia, în sud-estul Ucrainei, la începutul lunii martie, după ce explozia unei bombe a spulberat toate ferestrele apartamentului lor. În momentul în care plecau, un atac aerian rusesc a incendiat centrala nucleară a orașului – care este și cea mai mare din Europa –, stârnind temeri cu privire la un dezastru nuclear. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit atacul „teroare nucleară”.

Cu ordinul său de a invada Ucraina pe 24 februarie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declanșat cea mai gravă criză a refugiaților de după cel de-al Doilea Război Mondial. La o lună de la invazie, 4 milioane de oameni – jumătate dintre ei copii – au căutat siguranța în țările vecine, printre care Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova, spune agenția ONU pentru refugiați UNHCR.

Totuși, atacul Rusiei, care a transformat Ucraina într-o zonă de război, nu numai că a schimbat vieți, dar a traumatizat și o întreagă generație de ucraineni.

Îngrijire de specialitate

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că cel puțin jumătate de milion de refugiați din Polonia au nevoie de sprijin pentru tulburări de sănătate mintală cauzate de conflict. „Iar 30.000 suferă de probleme grave de sănătate mintală”, a declarat Paloma Cuch, un reprezentant al OMS, în timpul unui briefing online din 22 martie.  Deși fiica Victoriei Boiko nu a luat acum medicamentele pe care le luase în Ucraina pentru a face față realității zdrobitoare a invaziei ruse, ea nu este încă stabilă. În timpul escalei de o săptămână în Polonia, fata a vorbit cu doi psihologi voluntari, dar mama ei vrea să obțină o terapie de lungă durată odată ce ajung la destinația lor finală, Austria.

„Acum spune că totul este în regulă pentru că vrea să fiu relaxată. Știu că încă îi este frică”, afirmă Boiko

Copiii aflați în situații similare, care stau în Polonia, vor avea nevoie și de îngrijire specializată, lucru care întrebări cu privire la capacitatea țării de a face față unei crize iminente de sănătate mintală.

Polonia, care înainte de invazie găzduia o diaspora ucraineană de 1,5 milioane, a primit peste 2 milioane de refugiați într-o perioadă scurtă de timp, lăsând serviciile publice copleșite. Unele discipline, cum ar fi psihiatria pentru copii, erau deja în prag înainte de criză – în 2021, în Polonia era un psihiatru la fiecare 15.000 de minori, arată datele oficiale.

Până pe 28 martie, aproximativ 72 de cetățeni ucraineni – 69 de adulți și trei minori – au fost internați cu „tulburări mintale și de comportament” în unități de sănătate publică, a declarat Ministerul Sănătății pentru BIRN într-un e-mail.

Societatea civilă și voluntarii din Polonia și Ucraina, lucrând cu autoritățile, au jucat un rol esențial în răspunsul la nevoile de sănătate mintală ale celor mai tineri ucraineni.

Fondul Național de Sănătate a lansat o linie telefonică în limba ucraineană, unde refugiații pot obține informații despre instituțiile care oferă gratuit consiliere în domeniul sănătății mintale. Cu mulți refugiați capabili să comunice numai în ucraineană și rusă, specialiștii cu abilitățile lingvistice potrivite au fost la mare căutare, iar profesioniștii nou-veniți sunt prezenti și ei.

Yana Dzhadan, o psiholoagă ucraineană care consiliază copiii refugiați la Centrul de Neuropsihiatrie Masovian, din capitala Varșovia, a fugit din centrul Ucrainei la începutul lunii martie. Ea organizează până la 25 de consultații pe săptămână și spune că majoritatea pacienților ei nu au căutat niciodată tratament pentru sănătate mintală înainte de a ajunge în Polonia.

„De obicei sunt copii normali, care au avut o viață bună, au avut prieteni, familie și apoi a început războiul”, îi spune ea pentru BIRN.

Tânăra de 24 de ani, cu ochi strălucitori, este unul dintre cei doi specialiști voluntari ucraineni în traumatologie din spital, răspunzând doar parțial nevoilor celei mai mari populații de refugiați din Polonia. Varșovia a devenit o destinație cheie și cel puțin 300.000 de refugiați au sosit în capitală, crescând numărul locuitorilor cu 17%.

La serviciu, Dzhadan vede minori, între 2 și 16 ani, care au devenit fricoși, au încetat să mai vorbească sau plâng neîntemeiat. „Încă aud niște sunete, încă nu se simt în siguranță nici aici, la Varșovia”, spune ea.

Experiența chinuitoare a conflictului, explică Dzhadan, nu îi va afecta pe toți în același mod. Unii minori vor avea nevoie de ajutor psihiatric, în timp ce pentru alții o vizită la psiholog va fi suficientă. Ea consideră că separarea familiei este cea mai comună și presantă problemă care afectează copiii refugiați.

Rămași orfani

O legiune de copii ar putea fi nevoiți să crească fără tații lor – bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani li se interzice să părăsească Ucraina – bunicii și, în unele cazuri, mamele lor. „Majorității le este foarte greu să rămână în Polonia, în timp ce 50% dintre rudele lor sunt încă în țara lor”, spune Dzhadan.

Acest lucru este mai ales valabil pentru minorii care au părăsit Ucraina fără părinții sau tutorii legali. Peste 500 de copii neînsoțiți au trecut din Ucraina în România între 24 februarie și 17 martie, potrivit agenției ONU pentru drepturile copilului, Unicef. Organizația spune că numărul real al tuturor copiilor separați, inclusiv al celor care au fugit în țările vecine, este probabil mult mai mare.

Printre aceștia se numără și Maria, în vârstă de 15 ani, din orașul port Odesa, din sudul Ucrainei. Temându-se pentru viața fiicei sale, mama Mariei a urcat-o în autobuzul spre România pe 26 februarie, avertizând-o că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată.

„Sâmbătă, va fi o lună de când mi-am văzut părinții”, spune adolescenta tăcut încrezătoare, care a plecat de acasă cu fratele ei de nouă ani, la două zile după ce exploziile au răsunat în oraș. Cei doi au călătorit alături de alți șase copii neînsoțiți. Toți locuiesc de la mijlocul lunii martie într-un cămin de tineri lângă Czestochowa, în sudul Poloniei.

Cele două săptămâni în care au stat în România, în așteptarea zborului spre Polonia, au fost cele mai sfâșietoare. „Am plâns noaptea pentru că am crezut că nu ar trebui să fie așa. Am plănuit să termin școala, să merg la universitate. Aveam un plan pe șapte ani și în câteva zile s-a schimbat. Eram singură cu fratele meu, fără părinții mei”, spune Maria.

Tehnologia a făcut separarea puțin mai suportabilă, deoarece poate face în mod regulat apeluri video cu mama ei și prietenii care au rămas în Odesa. Dar a și făcut ca pericolele războiului să fie foarte reale. „Când vorbim și sună sirena și îmi spun că trebuie să meargă la adăpostul anti-aerian, mă face să realizez că este mai bine pentru mine să fiu aici”, spune adolescenta.

Blocată într-un purgatoriu între două lumi – cea din care a trebuit să evadeze și cea pe care dorește să o părăsească – Mariei i-a fost dor să interacționeze cu semenii. Tinerii ucraineni au îndurat deja doi ani de izolare provocată de pandemie înainte de invazie. Așa că, pentru a găsi o aparență de normalitate, ea s-a înscris la o școală poloneză la sfârșitul lunii martie. Cel puțin 75.000 de copii refugiați ucraineni merg la școlile locale, potrivit datelor oficiale.

Totuși, cu familia ei la mii de kilometri distanță, Maria recunoaște că a fost o provocare să găsească motivația de a-și păstra nasul în cărți.

„Mama îmi spune să mă gândesc la școală [dar] nu-mi pot face niciun plan în capul meu”, spune ea. „Aștept sfârșitul lunii mai, gândindu-mă că mă voi întoarce acasă în vara.”>>

VIDEO | Militarii ucraineni în acțiune. Cum sunt vânați colaboraționiștii armatei ruse și ce se întâmplă cu ei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here