Staff-ul de campanie al lui Donald Trump a cerut la Curtea Supremă numărarea voturilor în Pennsylvania, deși și-a declarat victoria în stat, scrie The Independent.

Donald Trump și-a declarat victoria în Pennsylvania, în ciuda faptului că a cerut în instanță la Curtea Supremă oprirea numărătorii voturilor rămase.

Pennsylvania, un stat disputat aprig de cei doi candidați și considerat cheia victoriei atât de Trump, cât și de rivalul său Joe Biden , va număra voturile primite prin poștă până vineri.

„VICTORIE pentru președintele @realDonaldTrump în PENNSILVANIA”, a postat pe Twitter  Kayleigh McEnany, secretarul de presă de la Casa Albă.

Curtea Supremă a decis anterior că Pennsylvania avea voie să numere voturile primite prin poștă, chiar și la trei zile după închiderea urnelor.

Miercuri, însă, staff-ul de campanie al lui Trump a cerut instanței să-și reconsidere decizia.

Kathy Boockvar, secretarul de stat din Pennsylvania, a declarat miercuri la o conferință de presă, care a avut loc cu puțin timp înainte de prânz, că statul a numărat aproape 50% din buletinele sale de vot prin corespondență.

Dna Bookvar a spus că au fost exprimate peste trei milioane de buletine de vot prin poștă – o creștere de 10 ori față de alegerile anterioare. 

Într-adevăr nu ar fi putut merge mai bine în mijlocul unei pandemii„, a spus ea. „Suntem exact acolo unde am spus că vom fi”.

Ea a spus că sunt hotărâți să „numere cu exactitate fiecare vot”, spunând că buletinele de vot militare și de peste mări rămân încă de numărat.  

În septembrie, instanța supremă a statului a acordat o perioadă de prelungire de trei zile, după ziua alegerilor, pentru returnarea buletinelor de vot prin corespondență. Departamentul de stat din Pennsylvania a decis că toate buletinele de vot primite în acea fereastră de trei zile vor fi numărate, dar vor fi păstrate separat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here