Lichidarea liderului Hamas îi poate oferi lui Netanyahu acoperire diplomatică pentru a accelera discuțiile de încetare a focului
Asasinarea de către Israel a liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la câteva zile după uciderea liderului militar de vârf al Hezbollah, Fuad Shukr, este un pariu care ar putea avea consecințe îngrozitoare, dar care ar putea duce și la un scenariu de detensionare pentru un Orient Mijlociu aflat în pragul exploziei totale.
Desigur, principala preocupare este legată de răzbunarea Hamas împotriva celor 115 ostatici rămași pe care îi ține în Gaza (dintre care unii sunt considerați morți). Există, de asemenea, pericolul ca lichidarea să distrugă discuțiile menite să ducă la eliberarea ostaticilor și să pună capăt războiului – discuții care oricum sunt prinse în mlaștina politică israeliană. Nu în ultimul rând, un pericol uriaș vine dinspre Iran: conducerea sa imprevizibilă ar putea alege să se concentreze pe faptul că Haniyeh a fost ucis la Teheran, pentru a justifica astfel o escaladare majoră, și poate pune în șișcare pârghii precum milițiile din Liban, Siria, Irak și Yemen.
Asasinatele sunt, în general, o idee teribilă și există un tabu cu privire la asasinarea liderilor politici, chiar și a dictatorilor. Dar apariția unor forțe militare nestatale care sunt considerate pe scară largă ca operațiuni teroriste a creat o excepție masivă de la această abordare. Liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, și șeful Statului Islamic, Abu Bakr el-Baghdadi, ambii uciși de SUA, se încadrează în această categorie, la fel și Haniyeh.
Asasinarea lui Haniyeh este justificată de Israel pe trei rațiuni: retaliere, descurajare și diplomație prin alte mijloace.
Retalierea
După cum știm, conceptul de răzbunare este profund atașat de filozofie și chiar de religie. Noțiunea „ochi pentru ochi” vine de la o autoritate nu alta decât cartea Exodului. Conceptul creștin de a întoarce și celălalt obraz poate că e mai iertător și mai civilizat, dar este sigur să spunem că în chestiunea aceasta cea mai mare parte a umanității înclină spre Tora.
Privite în această lumină, asasinatele pot fi văzute ca o formă de justiție, în special ca pedeapsă pentru pierderi semnificative de vieți omenești. Ele pot da satisfacție victimelor și familiilor lor și pot fi benefice din punct de vedere politic pentru guvernele care trebuie să acționeze. Guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu – pe care trei sferturi dintre israelieni vor să-l vadă plecat – este disperat să câștige.
În acest caz, vorbim de retaliere la invadarea Israelului de către Hamas din 7 octombrie, în care 1.200 de oameni au fost masacrați și care a declanșat actualul războiul. Structura de luare a deciziilor, la nivelul Hamas, este oarecum opacă și nu este clar dacă Haniyeh, ca politic aflat în Qatar, a pus focul pentru atacul Hamas. Nici nu este clar în ce măsură a avut putere de negociere în discuțiile în curs pentru eliberarea ostaticilor. Indiscutabil, însă, este faptul că Haniyeh a apărat și celebrat atacul terorist și a fost implicat în negocieri; Israelul a jurat răzbunare și acum s-a răzbunat.
În Israel, asasinarea lui va fi populară. Dar, evident, pentru cei care urăsc Israelul sau ocupația din Cisiordania suficient de mult pentru a justifica orice atac împotriva lui (iar asta li se aplică multor oameni din regiune și poate majorității palestinienilor), este pur și simplu o altă crimă care trebuie răzbunată.
Descurajarea
În teorie, asasinatele importante pot servi ca factor de descurajare, semnalând altor lideri terorişti că nu sunt intangibili. Acest lucru i-ar putea determina să opereze cu mai multă precauție, potențial reducând frecvența și amploarea activităților lor. De asemenea, trimite un mesaj adepților grupului, cum că liderii lor sunt vulnerabili, aspect care ar putea slăbi moralul. Chiar și așa, nu este clar dacă această teorie funcționează în practică.
Israelul a asasinat de-a lungul anilor o lungă și impresionantă galerie de lideri ai Hamas și Hezbollah. În unele cazuri, Israelul a recunoscut aceste acte, iar în alte cazuri, în special cu Hezbollah, doar s-a dus vestea ori rezultatul a fost determinat de evaluările serviciilor de informații – acesta este un domeniu tulbure al vieții (și al morții).
Pe partea Hamas, printre cei asasinați s-au numărat fondatorul și liderul spiritual, șeicul Ahmed Yassin (în 2004, în timpul celei de-a doua Intifade), cofondatorul Abdel Aziz al-Rantisi (tot în 2004, la câteva luni după ce i-a succedat lui Yassin) și militari de rang înalt, precum comandantul Mahmoud al-Mabhouh (2010). Pe partea Hezbollah îi găsim pe predecesorul actualului lider Hassan Nasrallah, Abbas al-Musawi (1992), și pe comandanții militari de rang înalt, Imad Mughniyeh (2008) și Hassan al-Laqqis (2013), printre alții.
Astfel de crime pot preveni atacuri iminente și pot perturba structura de comandă a organizațiilor teroriste. Mulți lideri teroriști posedă abilități, cunoștințe și experiență specializate care sunt greu de înlocuit, iar lichidarea lor oferă taberei adverse un câștig de timp. Dar, în majoritatea cazurilor, asasinarea acestor lideri a perturbat doar temporar organizațiile. În unele cazuri, asasinatele au servit chiar la galvanizarea sprijinului și la consolidarea hotărârii în cadrul organizațiilor.
În mod crucial, în niciunului dintre cazuri asemenea omoruri nu au dus la o schimbare majoră imediată a conflictului cu grupurile implicate. După șocul inițial și tentativele aferente de represalii, decedatul a fost rapid înlocuit cu un alt fanatic, iar indignarea față de asasinarea lui s-a diluat în groapa de nemulțumire, care este motorul arhiprezent al fanatismului însuși. Într-un studiu al Universității din Michigan, care a analizat asasinatele țintite ale Israelului între 2000 și 2004, cercetătorii au descoperit că acestea nu au condus la o reducere durabilă a violenței. Cu alte cuvinte, asasinarea lui Haniyeh probabil nu va descuraja Hamas pe termen lung.
Diplomația prin alte mijloace
Oricare ar fi rezultatele reale ale asasinatelor anterioare, Israelul a avansat bine pe acest drum în ultimele săptămâni, asasinandu-l nu doar pe Haniyeh, ci și, potrivit știrilor și scurgerilor de informații, pe comandantul militar al Hamas din Gaza, Mohammed Deif (într-un atac aerian de acum câteva săptămâni), și pe șeful militar al Hezbollah, Shukr (într-un atac aerian de sâmbătă, la Beirut), drept răzbunare pentru uciderea a 12 copii druzi de către o bombă lansată de Hezbollah pe Înălțimile Golan.
Ceea ce ne conduce la modul principal în care asasinarea lui Haniyeh ar putea avea sens practic – ca instrument de diplomație.
Pe de o parte, mulți din Israel sunt convinși că Netanyahu însuși blochează progresul într-un astfel de acord, fiind reticent să pună capăt războiului. Negociatorii qatarezi și egipteni sunt, de asemenea, frustrați de asasinarea lui Haniyeh. „Cum poate reuși medierea atunci când o parte îl asasinează pe negociatorul cealalte părți?” – a scris pe X prim-ministrul din Qatar, Sheik Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.
Într-o lume perfectă, probabilul succesor al lui Haniyeh, Khaled Mashal – un om cunoscut pentru cât de mult apreciază viața bună din exilul său în Qatar – se va simți, în sinea sa, mânat și împins să ajungă la o înțelegere privind ostaticii. Dar aceste noi asasinate i-ar putea oferi și lui Netanyahu o modalitate de a-i vinde bazei sale politice o percepție a succesului, demonstrând că Israelul a ras cele mai înalte eșaloane ale conducerii răufăcătorilor. Netanyahu poate pretinde că a slăbit aceste grupuri teroriste până la o victorie strategică și poate prezenta o narațiune plauzibilă de „misiune îndeplinită”.
Odată cu cererile tot mai mari de încetare a focului, la nivel internațional și intern, pe măsură ce crește numărul victimelor civile, Netanyahu ar putea folosi aceste asasinate ca o modalitate de a se supune acestei presiuni fără a părea slab, ipotetic accelerând negocierile menite să pună capăt ostilităților militare și să-i aduce acasă pe ostaticii rămași.
De asemenea, este de imaginat faptul că moartea lui Haniyeh ar putea duce la o temporară dezordine în cadrul Hamas. O dezordine care, deși aproape irelevantă pe termen lung, după cum am văzut, ar putea fi utilă într-un moment critic pentru discuțiile privind ostaticii.
Discursul lui Netanyahu în fața Congresului, analizat și combătut
