Ucraina alocă aproape un miliard de euro pentru producţia internă de drone

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a anunţat miercuri că guvernul său va aloca pentru restul acestui an 40 miliarde de grivne (aproximativ un miliard de euro la cursul de schimb actual) pentru a finanţa producţia de drone de către producătorii ucraineni, potrivit EFE.

„Acum un an, datorită iniţiativei UNITED24 a preşedintelui Volodimir Zelenski, am colectat patru miliarde de grivne pe care i-am investit în producătorii ucraineni de drone”, a afirmat Şmîhal vorbind la un eveniment public, referindu-se la iniţiativa prezidenţială de a obţine donaţii relatează Agerpres.

Premierul a reamintit că, la vremea respectivă, în proiect erau implicate aproximativ zece companii.

„Astăzi sunt peste 40 de companii care au încheiat contracte cu statul, iar producţia internă de drone a crescut de zece ori”, a afirmat şeful guvernului ucrainean, care a făcut o prioritate din dezvoltarea, împreună cu sectorul privat, a producţiei interne de drone pentru a aproviziona armata cu mii de aparate aeriene fără pilot.

În intervenţia sa, Şmîhal a amintit că Ucraina a promovat reforme legislative pentru a face mai atractive investiţiile private în producţia de drone. Una dintre aceste modificări creşte marja de profit la 25% pentru companiile din sector care primesc contracte publice.

În discursul de marţi seara către naţiune, preşedintele Zelenski a subliniat importanţa aşa-numitei Armate de drone pe care Ucraina o creează: „Apărarea noastră are nevoie urgentă de toate tipurile de drone, de la (dronele) Mavic, relativ simple, până la dronele maritime şi de atac care pot opera pe distanţe mari”.

Ucraina a atacat în mai multe rânduri peninsula Crimeea – anexată ilegal de Rusia în 2014 – cu drone maritime, pe distanţe mari. Astfel de drone cu rază lungă de acţiune au fost, de asemenea, implicate în ultimele săptămâni în atacuri asupra unor obiective din Moscova şi în alte regiuni ale Federaţiei Ruse, potrivit EFE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here