Ucraina, bătălia pentru Motor Sich. China vrea să pună mâna pe unul dintre cei mai mari producători mondiali de rachete de croazieră

Pentru a obține tehnologii aerospațiale importante strategic, China încearcă din nou să achiziționeze acțiuni la unul dintre cei mai mari producători mondiali de rachete, elicoptere și motoare cu reacție: Ucraina JSC Motor Sich. Compania chineză Beijing Skyrizon Aviation – o filială a Beijing Xinwei Technology Group – mizează pe sprijinul unui partener local, DCH Group, care aparține omului de afaceri ucrainean Oleksandr Yaroslavsky. În urma încercărilor „solo” eșuate anterior de la Skyrizon, pe 23 septembrie, cele două companii au depus o cerere comună Comitetului Antimonopol din Ucraina (AMCU) pentru a cumpăra o participație la gigantul aerospațial ucrainean, scrie într-o analiză CEPA Alla Hurska, expert în probleme geo-economice lal International Center for Policy Studies din Kiev.

🔹 În trecut, SUA au convins Ucraina să respingă un astfel de acord, ca parte a eforturilor sale mai largi de a reduce influența și prezența tot mai mare a Chinei în Ucraina și în întreaga Europă. De data aceasta, însă, Motor Sich ia în considerare în mod serios oferta Chinei și beneficiile economice atrăgătoare pe care le-ar aduce. Aceasta ar fi o greșeală strategică pentru Ucraina. Potențialul acord, care poate aduce, de asemenea, beneficii și Rusiei, va avea consecințe grave asupra securității naționale a Ucrainei. Administrația Biden ar trebui să ia notă de această situație.

Motor Sich este o companie importantă din punct de vedere strategic pentru Ucraina. Înainte de invazia rusă din 2014, aceasta a fost o întreprindere de succes. Fabrica, cu un personal înalt calificat de 29.000 de angajați, a produs motoare unice pentru avioane, piese de schimb pentru motoare și a furnizat servicii de mentenanță pentru peste 120 de țări. A generat venituri anuale de cel puțin 1 miliard de dolari. Produsele companiei sunt instalate în elicoptere militare din seria Mi și Ka – printre cele mai răspândite din lume – precum și în avioanele Antonov An-124 Ruslan și An-225 (Mriya), cele mai mari avioane construite vreodată. Compania chiar și-a dezvoltat propriul elicopter, MSB-6 Ataman. Statele Unite și cel puțin alte 14 țări folosesc una sau mai multe variante de motoare pentru elicoptere produse de Motor Sich.

Până în 2014, Rusia a reprezentat 75% din exporturile Motor Sich. Odată cu interzicerea exporturilor către Rusia după anexarea Crimeei, întreprinderea a căzut într-o criză profundă. Guvernul ucrainean nu a reușit să ajute compania să găsească piețe alternative, împingând-o din neatenție în mâna Chinei. Conform prognozelor, până în 2045 China va fi cea mai mare piață de elicoptere din lume, cu un volum de până la 15.000 de elicoptere. Pentru a-și satisface aceste nevoi în trecut, China a preferat să înfrângă tehnologiile militare străine din Rusia, Ucraina și alte țări ale fostei URSS, făcând din Motor Sich o achiziție extrem de dorită. Utilizarea ingineriei ucrainene ar putea contribui la dominația Chinei în acest sector strategic. Mai mult, pe măsură ce Beijingul încearcă să-și dezvolte puterea militară, Motor Sich este considerat un potențial producător de motoare pentru tehnologii-cheie, cum ar fi sateliții și rachetele de croazieră.

Interesul Chinei pentru Motor Sich a apărut în 2009, când a făcut prima sa mutare către achiziționarea companiei. Până la începutul anului 2015, Motor Sich și Skyrizon au semnat un memorandum de cooperare, care a inclus câteva transferuri de tehnologie din Ucraina în China. În schimb, Motor Sich a primit un împrumut de 100 milioane de dolari pe o perioadă de 10 ani. Împrumutul a fost acordat de Banca de Dezvoltare din China, deținută de stat, ceea ce înseamnă că, dacă Skyrizon ar da faliment, guvernul chinez va câștiga controlul asupra gigantului aerospațial ucrainean. În 2016, Veaceslav Boguslaiev, președinte al consiliului de administrație și președinte de onoare al Motor Sich, a semnat un alt acord prin care vindea chinezilor acțiunile de control ale companiei ucrainene. Ca urmare, Beijing Xinwei Technology Group Co. Ltd – reprezentată de o filială a Skyrizon Aircraft și de alte companii offshore și controlată de magnatul chinez Wang Jing – a devenit noul coproprietar al Motor Sich. Potrivit diverselor surse, Jing controlează între 56-76% din acțiunile companiei.

Jing este renumit pentru rolul său de portdrapel al inițiativelor globale chineze în țările în curs de dezvoltare cu niveluri ridicate de corupție și conexiuni militare puternice cu China (de exemplu, Myanmar, Cambodgia, Ucraina, Nicaragua). El „a jurat” să servească interesele naționale chineze și își folosește compania pentru a extinde influența globală a Chinei. Omul de afaceri chinez este, de asemenea, cunoscut pentru legăturile sale cu Rusia, prin afacerile din telecomunicații, prin relațiile cu oficialii de la Kremlin, cum ar fi Vladislav Surkov (cândva vicepremier al Rusiei și forța din spatele războiului Rusiei în Donbas). Acesta a promovat legături afaceri cu Rusia și în jurul Canalului Nicaragua.

Toate aceste aspecte au provocat îngrijorarea privind intențiile lui Jing în legătură cu Motor Sich.

Din fericire, Serviciul de securitate al Ucrainei (SSU) a luat în considerare aceste preocupări și a blocat implementarea contractului de co-proprietate. Din 2017, acțiunile chineze au rămas în „arest”.

S-au ținut lanț avertismentele oficialilor americani cu privire la practicile comerciale chineze neloiale, la furtul de proprietate intelectuală și industrială, precum și-n legătură cu riscurile pentru securitatea națională a Ucrainei. Drept urmare, AMCU a lansat o anchetă privind tranzacția și a respins cererile ulterioare ale companiei chineze.

Dar Wang Jing refuză să dea înapoi. În august 2020, Skyrizon și Oleksandr Yaroslavsky, care au și legături comerciale puternice cu Rusia, și-au anunțat în mod neașteptat cooperarea și cererea comună de cumpărare a acțiunilor Motor Sich. Perspectiva deținerii parțiale a lui Yaroslavsky în Motor Sich prezintă riscuri suplimentare pentru Ucraina, inclusiv transferul preconizat de tehnologii către Rusia, pe lângă China.

În ciuda afirmațiilor din partea Jing și a partenerilor săi ucraineni că Motor Sich va rămâne o companie ucraineană fără transferuri forțate de tehnologie, amenințarea este reală. Tehnologiile unice pe care Motor Sich le folosește în producție aparțin întreprinderii de stat ucrainene Progress – biroul de proiectare al constructorului Zaporizhia. În 2005, Motor Sich și Ivchenko-Progress au semnat un acord care acordă gratuit, pe durata a 60 de ani, proiectarea și documentația operațională către Motor Sich pentru motoare de aeronave și elicoptere. Aceste tehnologii au atras China în acord.

În fața unei pierderi estimate de 3,5 miliarde de dolari în cazul în care acordul eșuează, Yaroslavsky și partenerii săi chinezi au amenințat că-și vor apăra interesele în arbitrajele ucrainene și internaționale. Ei au lansat, de asemenea, o campanie de informare pentru a face lobby acordului, alături de părțile interesate. Acțiunile lor au inclus promovarea declarațiilor sfidătoare de la DCH și emiterea de amenințări sub acoperire împotriva companiilor concurente din alte țări, cum ar fi Turcia, care sunt interesate de acorduri similare cu Ucraina. Yaroslavsky și Skyrizon au comandat așa-numitele „opinii ale experților” pentru a susține acordul și au criticat guvernul ucrainean pentru „privarea țării” de investiții.

În această atmosferă, Ucraina trebuie să realizeze că transferul drepturilor Motor Sich către Jing și Yaroslavsky va însemna cel mai probabil pierderea propriei întreprinderi strategice. Iar asta ar putea însemna sfârșitul producției de motoare de aeronave ucrainene. Dacă tranzacția va fi încheiată, China se va concentra mai degrabă pe obținerea tehnologiilor aeronautice ucrainene, decât pe dezvoltarea producției în Ucraina. În plus, Ucraina ar pierde probabil unele dintre cele mai moderne tehnologii militare, având în vedere că, de exemplu, motoarele Motor Sich alimentează sistemele sale antirachetă Neptun. Sub control chinez, compania ar putea să se deschidă din nou către afaceri mediul rus de afaceri, în detrimentul securității Ucrainei. Acest lucru, la rândul său, ar determina probabil sancțiuni americane împotriva Motor Sich conform legislației CAATSA.

Având în vedere importanța strategică a relației sale cu Statele Unite, după cum se evidențiază în noua strategie de securitate națională a Ucrainei, țara va trebui să respingă oferta lui Yaroslavsky și Skyrizon. În schimb, Kievul ar trebui să privească către alți potențiali investitori, inclusiv din India, care a înregistrat cea mai rapidă creștere a pieței aerospațiale din lume, sau din Turcia, unde companiile și-au exprimat deja interesul de a coopera cu Motor Sich. Acest lucru ar permite Ucrainei să-și păstreze atât parteneriatele cu Statele Unite, cât și activele industriei de apărare. 🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here