Ucraina etichetează drept „teorii ale conspirației” informaţiile din presa americană despre otrăvirea participanţilor la negocierile de pace

Membrii delegaţiei ucrainene la negocierile de pace cu Rusia menite să pună capăt războiului au negat informaţiile conform cărora ar fi fost victime ale unui atac cu arme chimice, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Toţi membrii delegaţiei s-au simţit bine, a declarat luni negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, potrivit presei locale.

„În sfera informaţională există în acest moment multe speculaţii, diferite teorii ale conspiraţiei şi elemente ale unor jocuri de informaţii”, a spus Podoliak.

Wall Street Journal (WSJ) a informat luni că membrii delegaţiei ucrainene, inclusiv oligarhul rus Roman Abramovici, au fost otrăviţi la începutul lunii martie. Articolul a apărut înainte anunţului programării reluării negocierilor marţi, la Istanbul.

O echipă a colectivului de jurnalişti de investigaţie Bellingcat a declarat că are confirmat că trei membri ai delegaţiei implicate în discuţiile de pace au prezentat simptome compatibile cu otrăvirea cu arme chimice în noaptea de 4 martie.

O presupusă victimă ar fi fost Abramovici. Nu se cunoaşte deocamdată dacă acesta a făcut declaraţii publice despre o posibilă otrăvire.

Potrivit WSJ, linia dură de la Moscova urmărea să se asigure că discuţiile de pace se încheie cu un eşec.

Rustem Umerov, un alt membru al delegaţiei descris ca victimă a atacurilor de către WSJ, a scris luni dimineaţă pe Facebook că se simte bine. „Sunt bine. Acesta este răspunsul meu la toate bârfele răspândite în jur. Vă rugăm să nu aveţi încredere în nicio informaţie neverificată. Este în derulare, de asemenea, un război informaţional”, a scris Umerov.

Un alt membru al delegaţiei ucrainene, Denis Kireev, a fost omorât prin împuşcare la Kiev pe 5 martie, în circumstanţe care rămân neclare. Conform informaţiilor apărute iniţial în presă, Kireev ar fi spionat pentru Rusia, deşi ulterior i s-au adus onoruri oficiale ca membru al serviciului militar de informaţii ucrainene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here