UE deblochează 1 miliard de euro pentru Ucraina

Uniunea Europeană a deblocat un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina în scopul susţinerii bugetului acesteia şi a o ajuta să facă faţă consecinţelor financiare ale invaziei ruse, a declarat luni premierul ucrainean Denis Şmîgal, citat de Reuters, potrivit Agerpres.ro.

‘Acest miliard de euro face parte dintr-un amplu program de ajutor financiar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro. Fondurile (europene) vor ajuta la finanţarea necesităţilor bugetare prioritare’, a indicat Şmîgal într-un mesaj postat pe contul său din Telegram.

O primă tranşă de 500 milioane de euro a fost virată deja în contul Băncii Centrale a Ucrainei, potrivit premierului ucrainean, care a indicat că restul sumei este aşteptată să vină marţi, 2 august.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat la 12 iulie acordarea unei asistenţe macrofinanciare de 1 miliard de euro Ucrainei în sprijinul economiei acesteia în contextul în care ţara trebuie să facă faţă unei invazii brutale a Rusiei, care a intrat deja în cea de-a şasea lună, notează Ukrainska Pravda.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie, în ceea ce este primul război de cucerire de teritorii în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here