UE lansează o nouă anchetă antisubvenţii vizând producători de eoliene din China care au dezvoltat parcuri în țări europene printre care și România

Sursa: Pixabay

Comisia Europeană a deschis o anchetă cu privire la producători chinezi de eoliene – care au dezvoltat parcuri în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria – suspectaţi de faptul că au primit subvenţii care falsifică concurenţa pe piaţa europeană, anunţă marţi comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager, relatează AFP.

”Azi (marţi), lansăm o nouă anchetă cu privire la furnizori chinezi de eoliene. Studiem condiţiile de dezvoltare a unor parcuri eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria”, a anunţat Margrethe Vestager într-un discurs susţinut la Uniersitatea Princeton, în New Jersey, într-o vizită în Statele Unite.

Uniunea Europeană (UE) se angajează într-o nouă încleştare cu China – după cele în domeniile automobilelor, feroviar şi panourilor solare -, în contextul unor tensiuni cu gigantul asiatic.

Ancheta anunţată marţi priveşte noi reglementări europene – intrate în vigoare la jumătatea lui 2023 – cu scopul de a împiedica acordarea de subvenţii unor ţări terţe suspectate de concurenţă neloială în cadrul unor licitaţii publice.

Margrethe Vestager nu oferă precizări cu privire la întreprinderile şi nici la procedura vizate.
CE a deschis la jumătatea lui februarie prima anchetă în cadrul noilor reglementări antisubvenţie ţintind o filială a constructorului feroviar chinez CRRC – numărul unu mondial în acest sector.
A DOUA ANCHETĂ
Acest grup de stat – care licita la frunizarea de trenuri electrice Bulgariei – s-a retras până la urmă din licitaţie, la sfârşitul lui martie.
La 3 aprilie, CE a anunţat o a doua anchetă, în cadrul aceluiaşi instrument, vizând două consorţii care licitează să conceapă, construiască şi exploateze un parc fotovoltaic în România.
Primul consorţiu ţintit este asociat cu grupul românesc Enevo şi o filială cu sediul în Germania a gigantului chinez Longi – primul productor mondial de celule fotovoltaice.
Al doilea este asociat cu două filiale controlate în întregime de acelaşi grup de stat chinez, Shanghai Electric, aflat sub controlul strâns al Guvernului chinez central.
În alt cadru de reglementare, UE a lansat în septembrie o anchetă cu privire la acordarea unor subvenţii publice chinezeşti automobilelor electrice, cu scopul de a apăra industria euroepană de preţuri considerate ”mici în mod artificial”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here