„Deși agențiile de informații americane avertizează că Rusia își mobilizează forțele terestre pentru un atac asupra Ucrainei, este totuși tentant să ne gândim că președintele rus Vladimir Putin nu va face niciodată o mișcare atât de riscantă. Cu toate acestea, atunci când un lider autoritar are atât de puține opțiuni bune pentru a-și păstra puterea, calculul riscului se schimbă”, scrie Anders Åslund, pentru Project Syndicate.
- Anders Åslund activează la Stockholm Free World Forum și este autorul Russia’s Crony Capitalism: The Path from Market Economy to Kleptocracy.
<< Rusia de astăzi reprezintă un pericol clar și prezent pentru pacea mondială. În iulie, președintele Vladimir Putin a publicat un articol lung, „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, negând efectiv legitimitatea existenței Ucrainei ca stat național independent. De asemenea, el a urmat o politică de mobilizare militară în jurul graniței cu Ucraina, mai întâi în aprilie și chiar mai intens în ultimele săptămâni. Înalți oficiali ucraineni și americani, inclusiv președintele Joe Biden, avertizează că Rusia ar putea declanșa un război major terestru împotriva Ucrainei, la începutul anului 2022.
Au fost sugerate diverse cauze ale agresivității Rusiei, dar cea mai importantă se concentrează pe declinul Rusiei și pe măsura în care acest lucru a făcut țara mai periculoasă. Intenționează Putin, cu adevărat, intenționat să atace Ucraina? Dacă da, ce ar trebui să facă Ucraina și Occidentul?
Declinul este evident. Economia Rusiei a stagnat complet din 2014 (și în mare parte a stagnat din 2009), iar Putin a precizat că nu are niciun interes să crească economic sau să îmbunătățească nivelul de trai. În dolari americani, PIB-ul Rusiei a scăzut de la 2,3 trilioane de dolari în 2013, la 1,5 trilioane de dolari în 2020. De când Putin a invadat pentru prima dată Ucraina și a anexat ilegal Crimeea, în 2014, venitul disponibil real (ajustat în funcție de inflație) al gospodăriilor rusești a scăzut cu 10%.
Neavând nimic bun de spus despre economie, Putin a recurs la marile rezerve valutare internaționale ale Rusiei și datoria publică minimă. Aceste statistici par să-l sprijine în urmărirea „măreției” naționale, care a devenit sinonimă cu guvernarea lui, ca lider autoritar.
Putin aspiră astfel să creeze o Sparta modernă – un stat concentrat exclusiv pe priceperea sa militară. De la atacarea Georgiei de către Rusia, în august 2008, episod care a scos la iveală deficiențe militare majore, Kremlinul a întreprins o modernizare militară substanțială, în timp ce o mare parte din restul Europei și-a continuat dezarmarea de după Războiul Rece.
Dar forța militară relativă a Rusiei este probabil să fi atins deja apogeul. Potrivit International Peace Research Institute din Stockholm, cheltuielile militare rusești au ajuns la 62 de miliarde de dolari în 2020, un an în care cheltuielile militare ale SUA au fost de 778 de miliarde de dolari, iar cele ale Chinei au fost de 252 de miliarde de dolari. Chiar și India a depășit Rusia, cu bugetul său militar de 73 de miliarde de dolari.
Putin s-ar putea să se gândească acum că, dacă e ca Rusia să profite de puterea sa militară, ar fi bine să-și încordeze mușchii acum, înainte ca fundația economică a țării să se erodeze și mai mult. Iar explozia din acest an a prețurilor mărfurilor (în special în energie și metale) a întărit motivația Kremlinului de a bate fierul cât e cald.
Precum animalul încolțit, puterile în declin sunt adesea cele mai periculoase. După cum ne amintește Graham Allison, de la Universitatea Harvard, în Destined for War, o putere în declin, Austro-Ungaria, a început Primul Război Mondial declarând război Serbiei. În contextul actual, rușii par să plănuiască o campanie de tancuri și artilerie care amintește de cel de-al Doilea Război Mondial; dacă da, mașina lor de război este la fel de depășită ca viziunea lui Putin cu privire la Ucraina.
Un cititor occidental contemporan, iubitor de pace, s-ar putea întreba de ce Putin ar vrea să înceapă un război. Cu siguranță este familiarizat cu moștenirea lui Viaceslav von Plehve, ministrul rus de Interne, care, în 1904, a afirmat că „pentru a preveni o revoluție, avem nevoie de un război mic, victorios!” La scurt timp după aceea, von Plehve a fost asasinat de către un revoluționar. Chiar și așa, a urmat războiul ruso-japonez, din 1904-1905. Acel conflict nu a fost nici mic, nici victorios și a sfârșit prin a cataliza revoluția din 1905.
Cel mai probabil, Putin este concentrat mai mult pe propriile sale războaie mici, de succes, din Georgia în 2008 și Crimeea în 2014, care i-au adus și cele mai mari cote de aprobare pe care le-a avut vreodată (pe plan intern). De atunci, cota sa a atins noi minime și, odată cu creșterea nemulțumirii publice, el a ridicat represiunea politică la un nivel nemaivăzut de când eroul său, liderul sovietic Iuri Andropov, era la putere (1982-84).
Pentru a-și justifica represiunea din ce în ce mai extremă, Putin a ridicat mașinăria de propagandă a Kremlinului la niveluri sovietice. Dar mesajele anti-occidentale nu vor convinge populația să-l susțină. Pentru asta, are nevoie de un alt război de mare succes. Și pentru că Rusia nu are nicio șansă într-un mare război împotriva întregului Occident, are nevoie de un conflict mult mai limitat. De aici, alegerea Ucrainei de către Putin, pe care o numește vasal occidental.
Dar un război mic, victorios, nu este posibil nici în Ucraina. După cum a subliniat recent noul ministru al Apărării al Ucrainei, Oleksiy Reznikov: „Costul uman pentru Ucraina ar fi catastrofal, dar ucrainenii nu vor jeli singuri. Rusia va suferi și ea pierderi masive. Imaginile cu sicrie care se întorc în Rusia din prima linie (a frontului) din Ucraina se vor răspândi ca un virus pe rețelele de socializare și se vor dovedi curând prea mult până și pentru cenzorii de la Kremlin ca să le îngrădească. Un război major în Ucraina ar arunca întreaga Europă în criză”.
Agențiile de informații americane avertizează că Rusia mobilizează aproximativ 175.000 de militari în apropierea graniței sale cu Ucraina. Dar o forță de această dimensiune nu ar fi suficientă. Forțele militare active ale Ucrainei cuprind 250.000 de soldați, mulți cu experiență de luptă vastă, care și-ar apăra patria împotriva unor soldați care s-ar putea să nu aibă un scop mai înalt decât cel de a-și încasa lefurile.
În1904, greșeala Rusiei a fost că nu a luat Japonia în serios, ca putere militară. Când Japonia a ieșit învingătoare, puterea țarului slăbise slăbită fatal, permițând revoluția care a urmat. Un război ruso-ucrainean în 2022 s-ar putea dovedi a fi o nebunie și mai mare, una căreia Putin este puțin probabil să-i supraviețuiască.
Între timp, Kremlinului nu trebuie să i se permită să beneficieze, pe plan intern, de zgomotul sabiei. Occidentul a răspuns doar cu sancțiuni limitate în urma agresiunii anterioare a lui Putin împotriva Georgiei și Ucrainei. Trebuie să învețe din aceste greșeli și să fie pe deplin alături de Ucraina. Pe lângă furnizarea de provizii militare și pregătire pentru Ucraina, Occidentul ar trebui să impună sancțiuni cu adevărat devastatoare împotriva Rusiei. Biden și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au promis multe în sensul acesta. Ei și aliații europeni ai Americii trebuie să le dea curs acum. >>
