Un avion medical a plecat din Germania pentru a-l aduce pe opozantul rus Navalnîi

Foto: Twitter

Un avion medical a plecat din Germania vineri dimineaţă pentru a-l aduce pe Aleksei Navalnîi din Siberia, unde opozantul rus se află într-un spital la reanimare, a informat presa germană, citată de France Presse, transmite Agerpres.

Avionul a părăsit Nurnberg (sudul Germaniei) la ora 3.11 (1.11 GMT), potrivit cotidianului Bild.

Preşedintele ONG-ului german Cinema for Peace, care a efectuat deja o operaţiune similară cu un membru al grupului de opozanţi Pussy Riot în 2018, a dat anterior asigurări că Spitalul de Caritate din Berlin este pregătit să-l primească pe Aleksei Navalnîi.

Opozantul, unul dintre cei mai feroce critici ai Kremlinului, se deplasa de la Tomsk la Moscova când aparatul în care se afla a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă la Omsk, în vestul Siberiei.

Vorbind la radioul Ecoul Moscovei, purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmiş, care călătorea cu el, s-a declarat convinsă că opozantul a fost victima unei „otrăviri intenţionate”.

„Medicii fac mai mult decât posibilul, ei chiar luptă pentru a-i salva viaţa”, a declarat reporterilor Anatoli Kalinitcenko, directorul adjunct al spitalului de urgenţă din Omsk unde opozantul a fost transportat, plasat în reanimare şi legat la un respirator artificial.

Principal opozant al Kremlinului şi ale cărui publicaţii denunţând corupţia elitelor ruse sunt pe larg partajate pe reţelele sociale, Aleksei Navalnîi a fost deja victima unor atacuri fizice. În 2017, el a fost stropit cu un produs antiseptic în ochi în momentul când îşi părăsea biroul din Moscova.

În iulie 2019, în timp ce ispăşea o scurtă pedeapsă cu închisoarea, el a fost tratat la spital după ce a început să sufere brusc de abcese în partea superioară a corpului, denunţând o otrăvire în timp ce autorităţile au făcut referire la o „reacţie alergică”.

Kremlinul a declarat că îi doreşte lui Navalnîi, „ca oricărui cetăţean rus”, o „recuperare promptă”, subliniind de asemenea că otrăvirea este până acum doar o „simplă presupunere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here