Războiul ruso-ucrainean este rodul ambiției retrograde și al neștiinței crunte, două ingrediente tradițional înrădăcinate în birourile somptuoase de la Kremlin și mereu reconfirmate de o societate incapabilă de opoziție chiar și în momente vitale.
PE PLAN INTERN
„Reiterez: acționăm pentru a ne apăra de amenințările create la adresa noastră și de un pericol mai grav decât ceea ce se întâmplă acum. (…) Rusia nu poate să se simtă în siguranță, să se dezvolte și să existe în timp ce se confruntă cu o amenințare permanentă de pe teritoriul Ucrainei de astăzi”, declara dictatorul Vladimir Putin, în discursul „inaugural” al invaziei ruse din Ucraina, din 24 februarie 2022.
S-a adeverit între timp că de la promisiuni la respectarea lor e cale lungă.
Acum 15 luni, pornind de la amenințări imaginare, Putin le-a promis supușilor săi liniște, pace și securitate. Le-a livrat, în schimb, neliniști, război și cel mai ridicat grad de insecuritate de când s-a instalat la Kremlin.
În acest moment, rușii de rând și din elită au pe masă două certitudini teribile: pierderea războiului dus în Ucraina și pierderea controlului asupra propriei frontiere. La acest ultim capitol, incursiunile armate ale unor grupări de ruși anti-Putin sunt dovada incontestabilă a neputinței Moscovei de a-și securiza propriul teritoriul. Așa cum tot o dovadă în acest sens livrau deja de ceva vreme dronele plecate din Ucraina pentru a ataca diverse obiective din Rusia, până aproape de Moscova și Sankt Petersburg.
Așadar, pe plan intern, bilanțul de până acum al genialului Cârmaci e după cum urmează: o economie decuplată de la piețele bănoase, cu transfer de know-how și totodată sigure, pentru deveni accelerat captiva unor piețe mai anemice și extrem de oportuniste; o populație care acum suportă nu doar costul în bani și perspective de dezvoltare, ci și pe cel de sânge al războiului; o elită care, lovită crunt la interese și îngrijorată pentru propriul viitor, devine tentată să joace și mai nemilos, până în punctul în care să antreneze lupte pentru putere cu uriaș potențial de violențe locale.
PE PLAN EXTERN
Dacă, pe plan intern, fotografia la zi arată incredibil de prost pentru Rusia, senzația de apocalipsă care s-a pus în mișcare e alimentată de procesele critice antrenate pe plan extern.
Însuși momentul ales de Putin pentru a începe un război în Europa vorbește de la sine despre precara înțelegere de către acesta a mediului internațional. Invazia din Ucraina a început tocmai când motivația SUA de a se implica în inhibarea oricăror porniri de acest tip atinsese un vârf autentic. Din cauza a ce? Din cauza ambițiilor tot mai evidente ale Chinei lui Xi Jinping de a se „uni” cu Taiwanul cu orice preț, inclusiv al anexării prin forță. Din cauza nerăbdării Chinei lui Xi de a stabili o dominație necontestată în Pacific și ansamblul continentului asiatic. În fine, din cauza tentației Chinei lui Xi de a stabili capete solide de pod în Europa și, prin joncțiune cu Rusia lui Putin, de a construi ulterior un imperiu al iliberalismului, militarismului și spionajului fără frontiere în această regiune.
În caz de succes, riscul asociat era ușor de intuit: anularea ordinii internaționale care, după 1945, a împiedicat izbucnirea unui nou război mondial.
În orice caz, poate că niciodată, în viitorul previzibil, nu ar fi existat un moment „optim” pentru declanșarea de către Rusia a unui asemenea război. Dar „relieful” existent la 24 februarie 2022 a fost cu siguranță potrivnic, iar rușii de rând ar trebui să-și pună măcar acum întrebări existențiale cu privire la discernământul liderilor lor, cu privire la capacitatea intelectuală a multora dintre ei și, obligatoriu, cu privire la pregătirea profesională a „marilor” geopoliticieni de la Moscova.
Căci ceea ce a urmat, pe scena internațională, din perspectiva eșecului Rusiei, pe parcursul a doar 15 luni, e colosal. Și totodată, este o probă irefutabilă a faptului că, până la declanșarea invaziei din Ucraina, establishement-ul de politică externă de la Moscova nici nu știa și nici nu înțelegea nimic despre cum merge lumea, despre tendințe, despre abordările de principiu, despre planurile de lucru.
Așadar, ce s-a schimbat fundamental după invazie?
- SUA își întăresc prezența în Europa.
- NATO s-a reactivat ca în „zilele bune” ale Razboiului Rece. UE, cu toate sincopele, procedează la fel.
- A început înarmarea. În Europa de Est, cazurile Poloniei și României sunt elocvente. În Europa de Vest, planurile de Germaniei și Franței sunt în aceeași notă. Spre nordul continentului, postura fără echivoc statelor scandinave ar trebui să-i lase pe ruși fără grai. Marea Britanie și-a asumat un rol pe măsură, totodată sporindu-și tradiționala și greu de egalat sincronizare cu SUA.
- În Asia, asistăm la reînarmarea Japoniei și întrarea în forță a Coreei de Sud în topul exportatorilor de armament greu. Totodată, cele două țări au devenit capabile, în noul context internațional de securitate, să treacă peste animozitățile care le-au tulburat în ultimul deceniu și să strângă relația la un nivel nesperat. India profită fără milă de vulnerabilitățile Rusiei, în contextul sancțiunilor occidentale, și mulge Moscova de discount-uri la petrol și nu numai. Dependentă de armamentul rusesc, India are acum, în timp ce curge războiul din Ucraina, revelația că sistemele cumpărate cu bani grei de la Moscova s-ar putea să nu fie chiar cele mai de vârf. Iar temătoare de China, cu care din când în când poartă mini-războaie de frontieră, se vede cu marja tot mai îngustată în strategia de a evita angajamente categorice cu SUA. Iar cu cât războiul ruso-ucrainean va merge mai prost pentru Moscova, cu atât mai mult se va restrânge marja. China însăși profită fără scrupule de pe urma slăbirii pozițiilor ruse pe toate planurile – economic, militar, politic, tehnologic. De reținut și faptul că Beijingul a respins speranțele rusești la o prietenie fără limite. Nu în ultimul rând, chinezii mai degrabă par că se adapteze din mers la ideea unui fiasco rusesc de zile mari, numirea unui emisar special pentru situația din Ucraina sugerând inclusiv faptul că regimul Xi se pregătește tocmai pentru acest scenariu.
- Situația este în plină evoluție și în „proximitate”. În Asia Centrală, chinezii și turcii trag cu spor preșul de sub picioarele unei Rusii prea copleșite de grijile războiului cu Ucraina și de inconvenientele sancțiunilor occidentale. Kazahstanul încalcă liniile roșii din relația sa tradițională cu Rusia la o cadență fenomenală, ajungând până la amenajarea unor situații stânjenitoare personal pentru Putin. În Belarus, dictatorul Lukașenko nu se simte chiar bine, iar în sferele elitei pro-ruse de la Minsk nu există o unitate de monolit în tolerarea unei perspective de anexare, fie și de facto, la Rusia. În Belarus, există potențial uriaș de surprize neplăcute, pentru Moscova! Armenia e mai frustrată ca niciodată de sublimarea dividendelor din relația cu Moscova, iar mini-NATO-ul rusesc, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, e în sfârșit amenințat serios cu scindarea. La fel cum, potrivit semnalelor kazahe, pare lovită de boală și mini-UE-ul moscovit, Uniunea Economică Eurasiatică. În Georgia, bocancul rusesc are tot mai multe găuri în talpă. În Republica Moldova observăm că Europa intră abrupt, iar Rusia e evacuată cu hotărâre, deși amenințările rusești cu războiul, lovitura de stat și destabilizarea nu sunt pură teorie. Dar Chișinăul insistă, grație unei conduceri pro-Vest robuste, grație eșecului rusesc în Ucraina și, în sfârșit, grație unui sprijin occidental tot mai lipsit de inhibiții și rețineri legate de ce vrea Rusia.
Orbit de nostalgia imperiului, tarat de formația sa KGB-istă și totodată limitat în înțelegerea lumii de unghiurile moarte de care nu te ferește o carieră de agent mediocru coroborată cu o ascensiune politică la nivel de gangster, Putin nu a sesizat substanța.
Nu e de mirare că în loc de a feri teritoriul Rusiei de amenințări venite de peste graniță, a atras de fapt asemenea amenințări. Și cu atât mai puțin de mirare este azi faptul că în loc de a scăpa de NATO, l-a adus mai aproape ca oricând de Moscova.
Și-a păcălit supușii, acuzând riscuri imaginare. Motiv pentru care și pentru el, și pentru supușii săi, decontul devine unul nesustenabil.
