Moscova și Beijingul (dar mai ales Moscova) se chinuie să dea lumii impresia unei unități de monolit a celor doi giganți cu ambiții de aur, însă cu picioare de lut.
Dar istoria bilateralei ruso-chineze șterge pe jos cu ideea de monolit. Iar prezentul bilateralei ruso-chineze face tot mai comică ideea de unitate.
Războiul din Ucraina a catalizat apropierea celor două dictaturi, dar tot el este, în același timp, și cel mai eficient sabotor al ei.
Pe de parte, războiul otrăvește relația prin faptul că merge atât de prost, pentru partea rusă, tocmai în epicentrul său – pe front. Pe de alta, războiul descentrează relația prin faptul că sancțiunile occidentale au transformat Rusia în client captiv al Chinei, făcând astfel imposibilă orice relație „normală”, între parteneri „normali”.
În această relație contra naturii și pur oportunistă, ambele părți sunt, foarte probabil, extrem de frustrate. În primul rând, pentru că ambele vor și așteaptă foarte mult una de la cealaltă. Iar în al doilea rând, pentru că acest „foarte mult” e dincolo de pragul rezonabilului și al suportabilului, din perspectiva a ceea ce poate și a ceea ce este dispusă fiecare parte să îi ofere celeilalte.
În situația disperată în care se află, rușii vor și așteaptă de la chinezi probabil nimic mai puțin decât să întoarcă mersul războiului (iluzia minimalistă), dacă nu chiar să îl câștige cumva în locul lor (iluzia maximalistă). Și probabil mai vor și așteaptă, deși e aritmetic și structural imposibil, să le compenseze, economic vorbind, tot ceea ce au pierdut dând cu piciorul relației vechi și indecent de productive cu Occidentul (de la importuri, pană la exporturi; și de la prezent, la perspective).
Din poziția stânjenitoare în care singuri s-au plasat mizând pe această relație, chinezii vor și așteaptă de la ruși să își câștige odată războiul (iluzia maximalistă); dacă nu, atunci măcar să renunțe din proprie inițiativă la el (scenariul deopotrivă rezonabil și implauzibil); iar în oricare dintre cele două situații, rușii să rămână totuși într-o dependență accentuată față de chinezi, pe toate planurile (iluzia maximalistă). Și, probabil, chinezii mai vor și așteaptă de la ruși ca aceștia din urmă să nu îi încurce pe cei dintâi în relația proprie cu americanii; o relație aflată azi, dacă George Friedman are dreptate, tot mai aproape de un soi interesant de punct de inflexiune care obligă la un mers pe o sârmă chiar mai subțire decât până acum (detalii – AICI și AICI).
Cel mai probabil, nu s-a născut încă nici magicianul, nici matematicianul care să le rezolve rușilor și chinezilor ecuațiile atât de complexe care subîntind relația bilaterală. Iar Putin și Xi sunt prea mici pentru universul vast al variabilelor de gestionat și pentru potențialul nebănuit de variabile excentrice care mai pot apărea.
Acesta este fundalul pe care se proiectează vizita premierului rus, Mișustin, în China, și tot acesta fusese fundalul pe care l-a avut în spate și călătoria de acum două luni a președintelui Xi în Rusia.
Acestea fiind spuse, putea totuși să existe ceva chiar mai prost, în bilaterala ruso-chineză, decât un cadru general care arată deja ca un câmp minat? Absolut! Iar acest ceva „mai prost” este un cadru particular care să adauge un context încă și mai sumbru celui existent la nivel macro. Iar el s-a cristalizat în ultimele două luni, prin trei momente catastrofice pentru armonia mimată pe axa Moscova-Beijing și viceversa.
1. Vizita lui Xi Jinping la Moscova Deplasarea liderului chinez a fost grav umbrită de evoluții rusești de plan intern a căror semnificație am tratat-o AICI la vremea respectivă și pe care le reiau mai jos:
<< În zilele care au precedat aterizarea liderului chinez în capitala rusă, Prigojin a produs trei cutremure tulburătoare, din perspectiva asigurării unei atmosfere a unității de monolit, cum este vorba în limbajul de lemn obișnuit al spațiului ex-sovietic și comunist chinez.
- A acuzat vectori înalți de decizie de la Moscova, fără să formuleze explicit, dar fiind totuși elocvent de sugestiv, că ar fi atentat tocmai la viața pe când se afla în avion.
- La scurtă vreme după, alături de aparatul său privat de propagandă, Prigojin a făcut un scandal monstru legat de înhumarea, cu public, a unor mercenari Wagner într-un cimitir de lângă un oraș-stațiune. Reprezentanții săi au intrat în conflict deschis cu autoritățile locale, el însuși a inflamat spiritele până la Duma de Stat, iar alți subalterni i-au amenințat cu moartea pe lideri ai autorităților locale. Finalul a fost chiar mai devastator: cu maxim dispreț, oligarhul a încălcat interdicția de înhumare și și-a coborât „orcile” în groapă. Totul a fost făcut public, totul a putut fi studiat de anturajul lui Xi chiar și numai folosind surse deschise, nemaivorbind de ce alte detalii se poate să fi pescuit între timp serviciile de informații chineze, pe această temă.
- În fine, a existat și un „recital” al păcătosului care adevăr grăiește: luni, adică tocmai în prima zi a vizitei lui Xi Jinping, Evgheni Prigojin a reluat tema sabotării trupelor Wagner de către conducerea armatei ruse. Și nu s-a mulțumit cu atât, ci a adăugat o propoziție simplă, dar cu ecouri complexe: „Deocamdată, perspectivele sunt sumbre„.
Acum, e drept că nu putem ști cu precizie ce și cum gândește Xi Jinping și poate că omul e chiar mult mai indulgent decât ni-l putem imagina prin prisma celor aflate despre el în deceniul și ceva decât e dictator.
Însă un lucru e cert: în contextul unei astfel de vizite, e foarte probabil ca, măcar de dragul aparențelor și al protocolului, Beijingul să fi avut pretenția ca partea rusă să asigure un minimum de „normalitate”.
Ieșirile lui Prigojin, cel puțin, au accidentat nepermis fațada vizitei lui Xi și, cu siguranță, sunt de natură să complice prealabilul dans ritualic de împerechere executat de Putin în fața omologului său. >>
2. Anularea, în mod public, de către Beijing, prin ambasadorul său la UE, a poveștii pentru copii despre „prietenia fără limite” dintre Rusia și China.
Anulare care a urmat vizitei lui Xi la Putin. Detalii – AICI
3. În fine, tot evoluții rusești de plan intern au înnegrit și cerul vizitei în China a premierului rus, Mihail Mișustin.
O grupare armată, formată din două organizații rusești anti-Putin, a făcut o incursiune pe teritoriul Rusiei.
Breșa de securitate nu putea veni într-un moment politico-diplomatic mai prost pentru Kremlin și Guvernul Federației Ruse. Iar dincolo de aspectul stânjenitor pentru ruși și alimentarea temerilor Beijingului că relația cu Moscova duce într-adevăr la o fundătură, rămâne problema lui ce va mai urma, pe linia asta.
Nu e greu de imaginat că evenimentele de gherilă din aceste zile, de pe teritoriul rus, au slăbit în timp real poziționarea Rusiei în fața Chinei.
Iar spre deosebire de luna martie, când avionul lui Xi dădea în gropile create de Prigojin la Moscova, de data asta avionul lui Mișustin riscă să-și rupă trenul de aterizare tocmai la Beijing.
Rusia și China se află tot mai mult în situația cuplurilor suficient de zdruncinate de traiul comun și totodată suficient de modest mobilate moral și intelectual, pentru a fi tentate să meargă la ghicitoare.
Problema, cel puțin în cazul cuplului ruso-chinez, este aceea că nici continuarea relației și nici divorțul nu le va aduce alinare, ba chiar ambele variante pot agrava boli vechi și individuale.
