Când rușii au bombardat civili în orașul ucrainean Sumî, atac soldat cu zeci de morți, președintele american s-a făcut oarecum scut pentru ruși, spunând că, săracii, doar comiseseră o greșeală.
Acum, când după nici două săptămâni de la momentul Sumî, rușii au comis cel mai sângeros atac asupra Kievului din ultimele nouă luni, același Donald Trump i-a bătut obrazul lui Putin, reproșându-i că și-a ales un moment prost. De unde, se poate liniștit deduce că, în viziunea lui Trump, ar exista totuși momente potrivite pentru uciderea și mutilarea de civili, cel puțin când vine vorba de armata rusă.
Atacul de la Sumî a avut loc în Duminica Floriilor, deci pe 13 aprilie. Atacul de la Kiev s-a petrecut pe 24 aprilie.
Dar cele două măceluri ordonate de generalii Moscovei au fost precedate de un altul, petrecut la Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski.
Astfel, în 4 aprilie, cel puțin 20 de oameni au fost uciși, aproape jumătate dintre ei fiind copii.
La acea vreme, reacția SUA a fost după cum urmează:
- Vorbărețul președinte a tăcut.
- Ambasada lui de la Kiev e evitat să menționeze autorul – Rusia (fapt care a și atras criticile lui Zelenski, destul de elegante date fiind circumstanțele macrabre: “reacţia ambasadei americane este neplăcut de uimitoare”).
Krivoi Rog, Sumî și Kiev sunt, bineînțeles, doar cele mai mediatizate dintre loviturile cu drone, rachete și obuze, aplicate de armata rusă zonelor locuite sau frecventate de civilii ucraineni de când Donald Trump și-a preluat mandatul de președinte și a declanșat haotico-samavolnicul proces de negocieri de pace cu Vladimir Putin.
Însă toate aceste episoade ne ajută să înțelegem cât se poate de clar deopotrivă toxicitatea demersurilor administrației Trump și adevăratele intenții ale dictaturii conduse de Putin.
Toxicitatea demersurilor administrației Trump e reflectată de preponderența intereselor personale ale președintelui american în obținerea păcii în Ucraina.
Pentru Donald Trump nu fondul conflictului este cheia aici și nici consecințele directe și indirecte ale unui eventual acord.
Miza sa rezidă în încheierea rapidă și cu orice preț a unei înțelegeri, iar asta doar pentru a se încununa cu “succesul” (pretinzând inclusiv un Premiu Nobel pentru Pace) și pentru a scoate la produs “succesul” (demarând afaceri pe picior mare între oligarhii americani și oligarhii ruși, totodată exploatând până la ultima picătură resursele minerale și bugetul public din Ucraina).
Ce alte motive pot sta la baza presiunilor infernale puse de Trump pe Ucraina, ce alte motive pot sta la baza șantajului aplicat aliaților europeni ai Ucrainei, ce alte motive pot exista pentru extrema lipsă trumpiană de sensibilitate față de victimele civile din Ucraina, în fine, ce alte motive pot sta la baza fricii lui Trump de a-i răspunde adecvat lui Putin și atunci când acesta din urmă omoară oameni nevinovați, și atunci când acesta din urmă umilește Washingtonul ignorând cererile americane fie și pentru o atât de puțin ambițioasă încetare temporară necondiționată a focului?
În ceea ce privește așa-zisul proces de pace inițiat de Măria-Sa, Trump și-a pus din start toate ouăle în coșul lui Putin. Iar Putin profită ca un profesionist de acest lucru, jucându-l pe Trump sistematic pe degete: uneori se preface că scapă coșul din mână, alteori ciobește câte un ou, din când în când își face o omletă.
În felul acesta, tiranul senior de la Moscova reglează după pofta inimii comportamentul tiranului junior de la Washington.
Faptul că exercițiul acesta de dresaj a dat deja roade pentru Moscova a fost confirmat recent chiar de către partea americană. Și a fost confirmat în cel mai clar mod cu putință: prin cum arată planul de pace propus de americani – atât de favorabil Rusiei, atât de exploziv defavorabil Ucrainei, vecinilor ei și Europei în general.
Intențiile rușilor sunt și ele mai clare ca niciodată: pace nu va fi niciodată dacă Moscova nu va câștiga războiul cu Ucraina, dacă nu va câștiga bătălia cu America pentru izgonirea NATO din spațiul estic, dacă nu va obține ridicarea sancțiunilor. Toate trei împreună și toate trei în același timp.
Până atunci, așteptările Kremlinului sunt ca trepădușii de la Casa Albă să continue cum au început: cu subminarea Ucrainei, cu subminarea parteneriatelor SUA cu europenii, cu noi și noi pași de scoatere a Rusiei din izolarea internațională ermetică ce a urmat declanșării războiului din Ucraina.
Totodată, așteptările Kremlinului de la trepădușii de la Casa Albă vor continua și pe direcția conexă a no comment-ului american “constructiv” sau a comentariilor idioate ale lui Trump sau ale reprezentanților săi atunci când rușii fie omoară civili ucraineni, fie își bat joc de propunerile SUA de încetare a focului.
Nu în ultimul rând, nu este exclus ca o altă așteptare prezentă în mintea lui Putin, dar nedevoalată de vorbele sale ori de vorbele reprezentanților lui, să fie aceea ca Trump să decidă retragerea SUA de la masa discuțiilor de pace.
Ar fi o așteptare logică a rușilor, din câteva considerente:
- Rusia nu este interesată de pace dacă asta nu înseamnă victoria sa pe multiplele planuri enunțate mai sus.
- Putin, deși nu dispune nici măcar el de timp infinit pentru a continua războiul, totuși nu este la fel de presat de timp așa cum este Trump.
- În fine, o eventuală retragere a Americii din discuțiile de pace ar putea fi însoțită și de o încercare a lui Trump de a retrage SUA din efortul americano-european de sprijinire a Ucrainei cu armament, bani, intelligence. Pentru ruși, această pistă nu poate fi decât tentantă, merită încercată, dar totodată necesită atenție la detalii și o abordare inteligentă în pregătirea terenului. Bineînțeles, într-un asemenea scenariu, nu depinde chiar totul de persoana lui Donald Trump, căci America (încă) nu a ajuns la stadiul de dedegenerare democratică și instituțională atins de ani buni de Rusia lui Putin, Belarusul lui Lukașenko, Coreea de Nord a lui Kim, chiar și de Ungaria lui Orban. Mai mult, chiar și dacă Trump ar reuși să impună țării sale și retragerea de la masa discuțiilor, și retragerea sprijinului militar, financiar și de intelligence pentru Kiev, rămâne posibilitatea ca Europa și Ucraina să continue parteneriatul încercând să compenseze eventualul gol lăsat de americani. Nu va fi ușor, vor apărea noi costuri dramatice pentru Kiev; dar și pentru europeni, și pentru ucraineni este crucial să conlucreze chiar și fără americani, căci renunțarea, ca alternativă la acțiune, va însemna zdrobirea fiecăreia dintre cele două părți. Cu siguranță, Putin e conștient de toate aceste elemente, este conștient de acest cusur al unei asemenea așteptări, dar în situația delicată în care se află dictatorul rus, după trei ani de război, acest cusur nu este suficient de copt pentru a nu încerca măcar marea cu degetul.
Indiferent cum va continua Trump demersul său haotico-samavolnic de obținere a păcii în Ucraina, indiferent și dacă până la urmă va renunța la a mai face pace între ruși și ucraineni, un lucru e astăzi cert: Trump a început salivând la dosarul ruso-ucrainean ca la un ciolan, dar a sfârșit prin a fi fost dresat de Putin, a-și fi rupt colții în determinarea lui Zelenski, a fi fost ținut în lanț de trezirea europenilor.
Drumul, iată, fu scurt drumul de la “The art of the deal” la “The art of the epic fail”.
