O femeie din Vaslui, care ar fi trebuit să stea în carantină la domiciliu după întoarcerea din Marea Britanie, a fost depistată, de jandarmii braşoveni, duminică, în zona telecabinei Capra Neagră din staţiunea Poiana Braşov, anunță Agerpres. Cazul este similar cu celebrul ”caz Gerota”, din martie 2020, când un fost ofiţer MAI, pacientul 17 de la Spitalul Gerota, a minţit negând că a călătorit în Israel şi a infectat cu COVID-19 zeci de medici şi alte persoane.

Conform Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov, femeia a fost legitimată deoarece nu purta mască de protecţie.

În urma verificărilor, a rezultat că persoana în cauză trebuia să se afle în carantină, în municipiul Vaslui, ca urmare a revenirii în ţară din Regatul Unit al Marii Britanii. Femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pentru nerespectarea carantinei şi a fost anunţat DSP. I s-a pus în vedere să meargă în cel mai scurt timp la adresa declarată pentru carantină„, a precizat IJJ Braşov.

Conform sursei citate, femeii i s-a dat cea mai mică amendă pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu stabilite, aceasta fiind cuprinsă, potrivit legii 55/2020, între 1.000 şi 5.000 de lei.

Urmează ca, ulterior să se efectueze verificări dacă femeia din Vaslui a respectat măsura izolării. 

*Noua tulpină din Marea Britanie

O nouă tulpină de COVID-19 a fost identificată în luna decembrie, în Marea Britanie. Aceasta se poate răspândi mai repede decât versiunea deja cunoscută şi se depun eforturi urgente pentru a se confirma că aceasta nu provoacă o rată de mortalitate mai ridicată, declara în 19 decembrie 2020 Chris Whitty, şeful serviciilor medicale din Anglia, potrivit Reuters.

„Aşa cum s-a anunţat, Marea Britanie a identificat o nouă variantă a COVID-19”, a spus Whitty într-un comunicat.

El a afirmat că deşi nu există dovezi actuale că noua variantă a coronavirusului provoacă o rată mai mare a mortalităţii sau că ar afecta eficienţa vaccinurilor, autorităţile britanice lucrează în regim de urgenţă pentru a confirma aceste lucruri.

„Am alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi continuăm să analizăm datele disponibile pentru a ne îmbunătăţi modul de înţelegere”, a mai spus oficialul britanic în comunicat.

Guvernul britanic a declarat că o creştere a numărului de infecţii în Londra şi sud-estul Angliei ar putea fi legată de o variantă nouă, mai transmisibilă a virusului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here