Izolate în mijlocul Oceanului Pacific, fără să aibă, practic, niciun duşman natural şi ferite de toate bolile care le decimează pe ”surorile” lor din restul lumii, albinele din Insula Paştelui produc cea mai pură miere şi se profilează ca salvatoare ale planetei.
Rodrigo Labra, unul dintre apicultorii de pe insulă, ştie prea bine acest lucru şi de aceea luptă, împreună cu o mână de colegi, pentru a păstra această comoară şi a convinge guvernele să declare acest ”buric al pământului”, cum este el cunoscut, drept rezervaţie mondială a albinelor, scrie EFE, citată de Agerpres.
Pentru moment au reuşit să interzică importul de albine, dat fiind că medicamentele şi alţi agenţi chimici cu care sunt hrănite albinele în alte părţi ale lumii pentru a le feri de boli şi acarieni – precum varrooza, loca americană, loca europeană, nosemoza – ajung în miere. Şi este suficient ca una dintre miile de albine polineziene să absoarbă o picătură din această miere ca să se îmbolnăvească şi să dispară astfel puritatea mierii produse.
”Aici, agricultorii nu folosesc pesticide, ci recurg la tehnici ancestrale de cultivare. Şi apa este complet naturală. De la ploaie. Au sursă de apă curată pentru întreaga insulă”, explică Labra, care are o mică unitate de producţie într-o zonă nu foarte locuită. ”Însă cel mai important lucru este că, spre deosebire de albinele din alte părţi ale lumii, cele de aici nu sunt asociate cu niciun tip de boli. Şi prin urmare nu avem de ce să folosim niciun produs chimic la stup sau la albine”, adaugă apicultorul chilian, menţionând totodată că s-a demonstrat că, din punct de vedere genetic, la albinele de pe insulă ”nu există consangvinitate” cu restul albinelor din lume.
– O specie esenţială, în pericol de dispariţie –
În ultimii ani, s-a accentuat dezbaterea privind importanţa albinelor şi efectul devastator pe care l-ar avea asupra planetei dispariţia lor.
În afară că produc miere, albinele sunt esenţiale pentru polenizare şi, potrivit experţilor, dispariţia lor ar duce la extincţia a jumătate din speciile de plante şi a 75% din produsele pe care le consumă oamenii, inclusiv carnea.
”Majoritatea alimentelor noastre trec prin procesul de polenizare realizat de albine, de la fructe precum papaya, grâul pentru pâine şi până la găini şi porci, care se hrănesc cu produse polenizate”, subliniază Adriana Correa Benitez, şefa Departamentului de Medicină şi Zootehnie a Albinelor, Iepurilor şi Organismelor Acvatice din cadrul Fundaţiei UNAM.
Correa Benitez enumeră cinci cauze ale scăderii populaţiei de albine, mai ales în ţările asiatice şi latino-americane: criza climatică, produsele fitosanitare, bolile, nutriţia şi forma de alimentare, precum şi instruirea şi pregătirea agricultorilor.
– Un mediu propice –
Condiţiile climatice de pe Rapa Nui, cu temperaturi primăvăratice în tot timpul anului şi o mare varietate de flori, plus caracterul insular – Insula Paştelui se află la 5 ore de zbor de capitala Chile, Santiago, şi nu dispune de un port – ajută deopotrivă la protecţia albinelor şi la producerea mierii, cu până la patru recolte anual.
O singularitate salutată de Diana Edmunds, preşedinta Asociaţiei Apicultorilor din Insula Paştelui, producătoare, educatoare şi neobosită apărătoare a imenşilor stupi ai albinelor sălbatice care atârnă şi acum din tavanele peşterilor de pe insulă.
”Faptul că avem un număr mare de stupi ai albinelor sălbatice disponibili pentru toată lumea pe insulă înseamnă că avem un imens rezervor apicol la nivel mondial. De aceea este extrem de important să păstrăm şi să avem grijă de stupii albinelor sălbatice”, spune ea. Aspect pe care nu toţi îl înţeleg, şi în special agricultorii, care obişnuiesc să le dea foc de frică sau pentru că respectă anumite tradiţii, aşa cum făceau primii colonişti europeni care au sosit pe insulă.
”Albinele muncesc încontinuu şi, dacă se confruntă cu incendii în apropiere, dacă duc lipsă de apă, lasă totul şi emigrează, o iau de la zero (în alt loc) şi asta poate însemna multe luni de muncă”, explică Edmunds, care duce o campanie de educare a copiilor ca să-i facă să renunţe la astfel de obiceiuri. ”Adultul nu înţelege, pentru că el ştie că trebuie să muncească, iar albina îl încurcă. Însă dacă reuşim să-i sensibilizăm pe copii, să le explicăm care este munca reală pe care o fac albinele în grădina bunicului sau în casa tatălui, atunci vor înţelege misiunea albinei” şi nevoia de a o proteja, în unicul paradis care i-a mai rămas pe această planetă, spune ea.
