Ungaria blochează pachetul de ajutor în valoare de 18 miliarde de euro destinat Ucrainei pentru anul 2023, propus de Uniunea Europeană

Ungaria s-a opus, marţi, prin veto pachetului de ajutor în valoare de 18 miliarde de euro destinat Ucrainei pentru anul 2023, propus de Uniunea Europeană, forţând astfel blocul comunitar să caute soluţii alternative, notează News.ro.

Decizia Ungaria marchează cea mai recentă confruntare dintre Budapesta şi UE. Bruxelles-ul a reţinut fonduri destinate Budapestei din cauza încălcărilor privind statul de drept.

Ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga, s-a adresat omologilor săi din UE într-o sesiune publică, marţi, la Bruxelles, unde a anunţat că ”Ungaria nu este în favoarea modificării regulamentului financiar”, referindu-se la pachetul de ajutor destinat Kievului propus de Comisia UE în luna noiembrie.

”Din păcate, nu am reuşit să adoptăm pachetul în întregime; totuşi, nu ne vom descuraja”, a declarat ministrul ceh al Finanţelor, Zbyněk Stanjura în calitate de preşedinte al Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE.

”Ambiţia noastră rămâne să începem să acordăm tranşele ajutorului nostru către Ucraina la începutul lunii ianuarie. Aş dori să încredinţez comitetului economic şi financiar să examineze soluţii alternative” care să fie susţinute de toate cele 26 de state membre ale blocului, a mai spus el.

Bruxelles-ul continuă să reţină Ungariei fondurile destinate recuperării post Covid-19 în jur de 7,5 miliarde de eurp, ca sancţiune pentru situaţia reformelor privind statul de drept, care restrâng libertăţile democratice.

 

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here