Unul dintre bărbații torturați și umiliți de agenți de la Secția 16, găsit mort, la 3 săptămâni după decesul alteia dintre victimele polițiștilor

Sursa: Pexels

Întorsătură neașteptată în cazul bărbaților torturați de agenți de poliție de la Secția 16, din Capitală: unul dintre ei a fost găsit mort în locuința unui cunoscut, potrivit Știrilor Pro TV.

Decesul bărbatului în vârstă de 39 de ani este considerat suspect și survine la aproape trei săptămâni după moartea alteia dintre persoanele torturate și umilite de polițiști. În cazul acestuia, cauzele decesului ar fi fost naturale.

Nouă agenți de poliție, între care și un lider de sindicat, au fost inculpați după dezvluirile făcute de victimele lor. Trei dintre suspecți sunt în arest la domicliu, ceilalți, cercetați sub control judiciar.

Printre polițiștii de la Secția 16 care au torturat doi tineri pentru că le-au atras atenția că nu poartă mască se află și două tinere polițiste.

În urma investigațiilor făcute de Direcția Generală Anticorupție, trei agenți de poliție au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, inclusiv liderul de sindicat Viorel Constantin Șeicaru. Alți trei au fost plasați sub control judiciar, printre care tinerele polițiste Elisabeta Valentina Stancu și Irina Gogoașe, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani.

Surse din cadrul Ministerul Afacerilor Interne au declarat pentru Newsweek România că polițiștii arestați preventiv pentru 30 de zile sunt: liderul de sindicat Viorel Constantin Șeicaru, Răzvan Viorel Lupu și Dorin Nine.

Sub control judiciar pentru 60 de zile au fost plasați: Radu Mihai Patrik Alexandru, Elisabeta Valentina Stancu și Irina Gogoașe. Agentul de poliție George Alexandru Dăogaru a scăpat de arest preventiv sau de punerea sub control judiciar pentru că judecătorii au considerat neîntemeiată propunerea de arestare.

Mărturiile cutremurătoare ale victimelor

Una din cele două victime ale polițiștilor bătăuși a declarat că totul a pornit de la faptul că le-au atras atenția că nu poartă mască. „Prietenul meu le-a spus de mască, de ce nu poartă mască, după care un polițist în vârstă a adresat injurii, și eu am adresat. Atunci am fost pus la pământ, mi-au pus cătușele, m-au băgat în mașină, mi-au pulverizat spray paralizant și mi-au închis ușile. M-au luat de la Eroii Revoluției, din fața gurii de metrou, m-au dus pe câmp pe undeva pe la Jilava, m-au dat jos din mașină cu cătușele la mâini, m-au târât pe jos, mi-au dat doi pumni în coaste, m-au pus jos, au început să dea cu bastoanele în mine„, a spus unul dintre tinerii torturați de polițiști.

Cea de-a două victimă a declarat pentru Digi 24: „Polițistul mai în vârstă a urinat pe mine și mi-a spus: «Uite ce poate să îți facă Poliția Română!» Cele mai multe lovituri au fost pe tălpi. Cel în vârstă îmi spunea să îmi cer iertare pentru că le-am atras atenția pentru măști și mă băgasem pentru doi civili care erau agresați verbal de el. Am fost înjurat prima dată, după care au sărit cinci polițiști pe mine. Mi-au pus cătușe, m-au pus pe bancheta din spate, mi-au dat cu spray în ochi, după care pe mine m-au dus undeva în Ferentari”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here