Va alimenta războiul din Ucraina proliferarea nucleară?

Sursa: Pexels

<< Cu toate că este tentant să credem că Ucraina ar fi rămas în siguranță dacă doar ar fi ținut de focoasele sale nucleare din epoca sovietică, acest mod de a pune problema este prea simplist. În cele din urmă, toate țările ar beneficia mai mult, pe termen lung, de pe urma unui regim puternic de neproliferare decât de pe urma deținerii de arsenale proprii >>, scrie Joseph S. Nye, Jr., pentru Project Syndicate

<< Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, în 1991, Ucraina a moștenit o parte din arsenalul său nuclear. Dar în Memorandumul de la Budapesta din 1994, Ucraina a fost de acord să returneze aceste arme Rusiei în schimbul „asigurărilor” din partea Rusiei, Regatului Unit și Statelor Unite că suveranitatea și granițele sale vor fi respectate. Rusia a încălcat cu nerăbdare această promisiune când a anexat Crimeea, în 2014, și a „rupt” Memorandumul odată cu invazia sa pe scară largă din Ucraina, pe 24 februarie. Mulți observatori au ajuns la concluzia că Ucraina a făcut o greșeală fatală acceptând să-și predea arsenalul nuclear (din moment ce era al treilea cel mai mare). Au dreptate?

La începutul anilor 1960, președintele american John F. Kennedy a prezis că cel puțin 25 de state vor avea arme nucleare până în următorul deceniu. Dar în 1968, statele membre ale Națiunilor Unite au convenit asupra unui tratat de neproliferare care restricționa armele nucleare la cele cinci state care le aveau deja (SUA, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franța și China). Astăzi, doar nouă state le au – cele cinci numite ca semnatari ai tratatului, plus Israel, India, Pakistan și Coreea de Nord – dar există mai multe “threshold states” (țări cu capacitatea tehnologică de a construi arme nucleare rapid) care iau în considerare opțiunea.

Unii analiști sugerează că proliferarea ar putea fi un lucru bun, pentru că o lume a porcilor spinoși cu arme nucleare ar fi mai stabilă decât o lume a lupilor nucleari și a iepurilor neînarmați. În opinia lor, Rusia nu ar fi îndrăznit să invadeze o Ucraină cu arme nucleare. Mai mult, se întreabă de ce unele state ar trebui să aibă dreptul la arme nucleare, în timp ce altele nu.

Alții susțin abolirea tuturor armelor nucleare, un obiectiv consacrat în Tratatul ONU din 2017 privind interzicerea armelor nucleare, care a intrat în vigoare în 2021. În prezent, are 86 de semnatari și 66 de părți (deși niciunul dintre cele nouă state cu arme nucleare nu s-a înscris).

Scepticii față de această abordare susțin că, deși abolirea nucleară poate fi o aspirație demnă pe termen lung, eforturile de a ajunge acolo prea repede ar putea crește instabilitatea și probabilitatea unui conflict. Adevărata provocare etică, susțin ei, nu este existența armelor nucleare, ci probabilitatea utilizării lor. Ar fi mai bine dacă omenirea nu ar fi învățat să valorifice puterea unui atom divizat, în anii 1930; dar aceste cunoștințe nu pot fi abolite, așa că este mai bine să ne concentrăm pe reducerea riscurilor utilizării lor în război.

Să presupunem că locuiți într-un cartier care suferă spargeri, jafuri și atacuri devastatoare continue. Într-o zi, unii dintre vecinii tăi decid să-și echipeze casele cu dispozitive explozive masive și fire de declanșare și să pună semne de avertizare pentru a descuraja intrușii. Problema este că, dacă aceste dispozitive sunt folosite, și casa ta va fi distrusă. Cu toate acestea, există și pericole considerabile în încercarea de a demonta sistemul, pe termen scurt.

Ce ai face? S-ar putea să le ceri vecinilor să folosească sistemul doar pentru a se apăra împotriva intrușilor și nu pentru a-i amenința pe alții. Îi poți încuraja să instaleze dispozitive pentru a reduce riscul de accidente, și să ceri compensații pentru riscul pe care ți-l impun, incluzând casa ta sub semnele lor de avertizare. Și i-ai putea convinge să ia măsuri pentru a demonta sistemul, cândva în viitor, când vor putea fi găsite mijloace relativ sigure.

Prin analogie aproximativă, acestea sunt tipurile de condiții consacrate în Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) din 1968 și, de aceea, invazia rusă din Ucraina este atât de dăunătoare. Rusia nu numai că și-a încălcat garanția explicită de securitate conform Memorandumului de la Budapesta; de asemenea, a făcut aluzie la escaladarea nucleară pentru a-i descuraja pe alții să vină în ajutorul Ucrainei. Astfel, slăbește tabuul împotriva tratării armelor nucleare ca arme normale de război – o convenție pe care economistul laureat al Nobel, Thomas Schelling, a numit-o cea mai importantă normă globală din 1945.

Dar ar fi o greșeală să exagerăm răul pe care invadarea Ucrainei l-a făcut regimului de neproliferare. În primul rând, cei care cred că invazia va învăța alte state că ar fi mai în siguranță dacă ar avea arme nucleare simplifică prea mult istoria. Nu se poate presupune că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă Ucraina și-ar fi păstrat armele nucleare din epoca sovietică.

La urma urmei, astfel de arme nu sunt gata de utilizare „de pe raft”. Materialul ușor de divizat din rachetele sovietice cu rază lungă de acțiune staționată în Ucraina ar fi trebuit să fie îndepărtat, remodelat și reutilizat. Nu numai că ar fi necesitat timp și expertiză, dar ar fi putut accelera intervenția Rusiei. Când statele se apropie de „pragul” nuclear, ele intră într-o „vale a vulnerabilității” care le poate reduce securitatea și crește instabilitatea generală. Chiar și atunci când o descurajare stabilă este imaginabilă într-o regiune, poate fi foarte riscant să încerci să ajungi de aici acolo.

Unii teoreticieni susțin că, așa cum armele nucleare au încurajat prudența în rândul marilor puteri, oferindu-le un „glob de cristal” cu care să prevadă devastările care vor urma războiului nuclear, răspândirea armelor nucleare ar produce în mod similar stabilitate printre rivalii regionali mai mici. Porcii spinoși nucleari s-ar comporta ca iepurii, nu ca lupii.

Dar nu toate regiunile sunt egale în ceea ce privește riscul de escaladare și nu se poate presupune că toți liderii ar avea înțelepciunea de a-și folosi bilele de cristal. Regiunile diferă în ceea ce privește numărul de războaie civile și guverne răsturnate, controlul civil asupra armatei, securitatea comunicațiilor și protocoalele de control al armelor. Dacă noii actori ai proliferării au un risc mai mare de a folosi arme nucleare – chiar dacă din neatenție – ei și vecinii lor vor deveni și mai nesiguri în „valea vulnerabilității”.

În cele din urmă, atunci când armele nucleare proliferează, șansele de utilizare neintenționată sau accidentală tind să crească, gestionarea potențialelor crize nucleare devine mai complicată, iar stabilirea unor controale care ar putea ajuta cândva la reducerea rolului armelor nucleare în politica mondială devine mai dificilă. Pe scurt, cu cât răspândirea armelor presupus defensive este mai mare, cu atât riscurile de a arunca în aer întregul cartier sunt mai mari. Adevărata lecție a războiului Rusiei în Ucraina este că trebuie să consolidăm TNP existent și să ne abținem de la acțiuni care îl erodează. >>

Pentru cine cântă „pacea” Viorica Dăncilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here