Formula 1 va reduce partea electrică a motoarelor monoposturilor în 2027 și 2028

Sursa foto: aa.com.tr

Echipele de Formula 1 și Federația Internațională de Automobilism (FIA), care guvernează Campionatul Mondial, au ajuns la un acord, după săptămâni de negocieri, pentru a reduce componenta electrică a motoarelor monoposturilor în 2027 și 2028, a anunțat FIA, informează AFP, citată de Agerpres.

Noile reglementări tehnice au bulversat profund monoposturile în acest sezon, cu motoare care sunt aproape pe jumătate electrice, necesitând o muncă importantă pentru gestionarea energiei, care nu este instinctivă pentru piloți.

Aceste noi monoposturi au fost întâmpinate cu o dezaprobare aproape unanimă în paddock, începând cu cvadruplul campion mondial Max Verstappen (Red Bull), care a descris mașinile din 2026 drept ‘Formula E pe steroizi’ și a amenințat în repetate rânduri că va părăsi Formula 1 dacă nu se va face nimic pentru a îmbunătăți situația.

‘Acordul vine în urma discuțiilor care au început în timpul primelor curse ale sezonului 2026, după ce au fost identificate îngrijorări cu privire la gestionarea energiei”, a explicat FIA într-un comunicat.

‘Modificările propuse sunt concepute pentru a corecta problemele legate de gestionarea energiei și de fluxul de combustibil, permițând sesiuni de calificări mai rapide fără a compromite cursele pozitive și incitante care rezultă din noile reglementări’, precizează forul automobilistic mondial.

Raportul dintre componentele cu ardere internă și cele electrice ale motorului, în prezent de 53%-47%, se va schimba astfel la 58%-42% în 2027 și apoi la 60%-40% în 2028, a dezvăluit FIA.

‘Aceasta include ajustări specifice ale puterii motorului cu ardere internă, fluxului de combustibil și implementării sistemului de recuperare a energiei, precum și o mai mare flexibilitate în gestionarea energiei’, conform federației.

Ajustările vizând gestionarea energiei, puternic criticate de piloții care au denunțat ceea ce au numit ‘depășiri artificiale’, fuseseră deja implementate începând cu Marele Premiu de la Miami, la începutul lunii mai, pentru a limita cantitatea de energie recuperată în timpul calificărilor, permițând piloților să se concentreze mai mult pe abilitățile de condus și mai puțin pe acest aspect.

VIDEO | Benzinăriile din Crimeea au rămas fără combustibil după o nouă noapte de atacuri cu drone ucrainene