Angajamentele luate de către Donald Trump în campanie – multe dintre ele bombastice, altele “doar” nerealiste, iar nu puține chiar iresponsabile – își iau tainul în ritm susținut. Și, fapt demn de remarcat, o fac în, iată, doar primele două luni de mandat prezidențial.
Ce-o mai putea aduce restul rămas, de trei ani și zece luni…? Mi-e teamă că fie n-avem imaginația bolnavă necesară, fie ne lipsește disponibilitatea de a o pune la treabă, în caz că o avem.
În orice caz, s-au profilat până acum cel puțin patru dimensiuni care indică o paletă largă de situații generate de priapismul politic al trumpismului contemporan. La un capăt al acestei largi palete “străjuiesc” haosul și incoerența, la celălalt capăt domnește pericolul istoric.
- Pe partea economică, Trump a promis în forță tarife vamale nebunești pentru Europa, China, Canada și Mexic. În practică, însă, debutul acestei politici a fost mai mult decât schilod, teama Casei Albe de a fi lovită violent de efectele secundare făcând loc ezitărilor sferturilor și jumătăților de măsură. Mai mult, răzbunarea realității pe ficțiunea tarifară vândută publicului MAGA de către marele comerciant de iluzii, Donald Trump, prezintă unele note de o stânjenitoare ironie. Până când o îngheța liderul american importurile la nivelul la care a promis (personal, nu cred că va apuca vreodată să o facă), certitudinea momentului este aceea că trebuie să mărească neobosit importuri pentru chestii banale pe care americanii le pun în farfurie. Ouăle, de pildă, sunt “regina”. În timp ce se dă cocoș, America First e disperată să rezolve problema prețurilor la ouă (Trump e deja în urmă cu două luni și la această promisiune), fapt pentru care acum va importa hulpav ouă de pe două continente. Cum administrația de la Washington nu pare să aibă soluții pentru fondul problemei (în speță, gripa aviară), importurile fără precedent vor tot continua. După cum avertiza The Economist recent, probabil că situația se va agrava cu fiecare zi și în ceea ce privește carnea de vită. Altfel spus, până să înfăptuiască lucruri mari pe partea izolării de importuri a economiei americane, Trump e ținut în lesă de urgența de a rezolva măcar câteva lucruri mici – de la omletă la burgeri – iar frumusețea paradoxului constă tocmai în faptul că nu se poate descurca decât evitând genul de izolare pe care l-a predicat înfocat. Și e doar începutul!
- Trump a promis un dinamism istoric pentru economia Americii. A promis o Epocă de Aur chiar. Cu Elon Musk de-a dreapta lui, pe post de pensionar mort, dar scos în geam în ziua încasării pensiei, Trump a umflat în mod nerealist așteptările mediului de afaceri american, iar asta s-a văzut în sfârșit pe burse. Odată instalat în funcție, cu Musk începând să se miște haotic, precum o muscă prinsă în borcan, adevărul a ieșit sălbatic la iveală. Farsa în care s-a transformat activitatea lui Musk, caricatura în care s-a transformat imaginea super miliardarului, stilul perturbator în care Trump folosește funcția prezidențială, toate astea au super temperat super așteptările, fapt ce s-a tradus prin super căderi la bursă – democratice căderi, căci a fost afectată toată lumea, inclusiv Elon Musk. De altfel, acesta din urmă pare să fie copleșit inclusiv emoțional de dezastrul deopotrivă deja palpabil și care planează pe mai departe la orizont – și are toate motivele, măcar dacă se uită la parcursul companiei sale fanion, Tesla, dar și la celelalte afaceri sensibile ale sale, care până recent dădeau lecții de ascensiune, iar acum caută să învețe cum să cadă cât de cât controlat. Așadar, de la injecții de speranțe, oferite de Dr. Trump pentru o economie ca-n povești, cum stăteau lucrurile până la 20 ianuarie, acum totul e mai degrabă un basm horror despre infiltrații cu calmante menite să aplaneze ucigătoare dureri de șale.
- Trump le-a promis americanilor atâta democrație și libertate de expresie cât nu vor putea duce. În două luni, un lucru însă a devenit clar: le-a așternut americanilor premise pentru autocrație, cenzură și anihilarea statului de drept, desigur, în același cantități – cât nu vor putea duce. Dintre toate elementele stridente de pe acest palier, două măcar sunt din cale-afară de teribile: atacul la adresa justiției și a judecătorilor care lucrează ca la carte, respectiv declararea ca “terorism intern” a unora dintre protestele de la showroom-urile Tesla. Ușor, ușor, de la trumpism se face tranziția la putinism – oricum, linia de demarcație era deja vizibil de subțire încă dinainte de 20 ianuarie, bineînțeles doar pentru ochii celor dispuși să privească în direcția corectă. Libertate tot mai puțină, gargară în schimb, tot mai multă, perspective de represiune fără precedent, din belșug.
- În fine, chestiunea păcii. Donald Trump a venit la Casa Albă tot pe un cal orbitor de alb. Va face pace în Orientul Mijlociu și va face asemenea hal de pace, încât va transforma regiunea într-un imens business center. Va face un asemenea hal de pace între Rusia și Ucraina, încât tot un mega business center va deveni întregul segment de Terra, cuprins între Moscova și Washington. Nu a reușit așa ceva nimeni până la el, nu a reușit așa ceva nimeni ca el. Cel puțin astfel sună, în esență, poezia rostită de Trump. Cel puțin, acestea sunt versurile recitate zilele trecute și de omul său bun la absolut toate – de la imobiliare și până la amenajarea unui Rai planetar – Steve Witkoff. Apropo, recomand ascultarea/vizionarea integrală a interviului acordat de Witkoff propagandistului MAGA, Tucker Carlson. Totul e relevant acolo: de la tonul de pastor acaparat de predică, la retorica misionarului pătruns de sentimentul Misiunii, la făuritorul de cult al personalității lui Donald Trump și până la pierzania sofistului care-l zugrăvește pe Putin în gânditorul nepereche, sufletul cald și blajin, suflet mai cald și mai blajin decât al unui prichindel ucrainean omorât în casă de rachetele rusești care lovesc pe post de “ținte militare legitime” apartamentele din orașele Ucrainei. Nemachiată de postările lui Trump și adaosul de “rimel” reprezentat de predicile elaborate ale lui Witkoff, realitatea este însă “ușor” diferită. În Orientul Mijlociu, cel puțin pe axa Israel-Gaza, tocmai a sucombat încetarea focului, deci a reînceput războiul. Iar propriu-zis în Israel, Benjamin Netanyahu se simte odios de “împuternicit” de doctrina Trump, ca atare s-a reapucat recent de treaba întreruptă de atacul Hamas din 7 octombrie 2023 – demontarea statului de drept. Apoi, după ce Casa Albă a anunțat lumea că a convins Kremlinul să înceteze focul în Ucraina, bombardamentele Rusiei asupra obiectivelor civile din Ucraina s-au întețit. Cu fiecare (nou) cadou făcut de Trump lui Putin, acesta din urmă se mobilizează exemplar pentru a mai extrage ca mafiotul unul… apoi încă unul, apoi altul. Cu fiecare zi în care avansează negocierile de pace duse abuziv de americani numai cu rușii, devine mai aproape și ziua în care un război extins ar putea bate inclusiv la ușile altor europeni (cel puțin asta e analiza care se scurge, la debit mai ridicat din zi în zi, dinspre marile cancelarii europene – de la Berlin la Londra, de la Paris la Varșovia). Promisiunea cu pacea obținută în 24 de ore fusese doar sarcasm, a admis în cele din urmă chiar Donald Trump. Drama și mai mare este aceea că sarcasmul a ajuns în punctul în care poate acapara cam tot procesul de pace acum în derulare, cel puțin pe schema angajată momentan de echipa Trump.
Mi-aș dori ca tot scepticismul personal exprimat mai sus să fie în cele din urmă invalidat de rezultatele finale ale demersurilor trumpiste. Și vă asigur că sunt pregatit de un proces onest de mea culpa, în caz că Trump chiar va obține rezultate cinstite de pe urma metodelor sale de acțiune aparent necinstite.
Dar până atunci, important rămâne ceea ce vedem: o abordare toxică, promisiuni încălcate, perspective dureroase – pentru americani, pentru europeni, în general pentru toți cei care vor o lume mai bună, nu una încă și mai proastă.
