Pentru Moscova sunt atât de importante prezidențialele organizate de București, încât după șocul îndepărtării lui Călin Georgescu, în tabăra suveranisto-putinistă au putut fi rapid identificate resurse pentru a strânge rândurile în jurul unui candidat comun, în persoana lui George Simion.
Soluție de avarie, acest Simion, dar totuși abordarea scrutinului (de către POT, AUR, Călin Georgescu și Vladimir Putin) mizând pe un singur candidat reprezintă soluția optimă în contextul unui examen electoral la care așteptările sunt ca fiecare punct procentual să conteze din nou.
Nici pentru forțele pro-democratice și orientate spre Vest nu este mai puțin vitală competiția desfășurată la urne în 4 și 18 mai.
Doar că în această tabără lipsește “unitatea centrală” de la nivelul căreia să fie impus numărul candidaților, să le fie constrânse și coordonate mișcările. Și e normal să lipsească, în cazul taberei pro-Vest, căci în acest caz vorbim totuși de forțe democratice.
Dar tocmai întrucât pe acest segment nu există un astfel de centru nervos care să raționalizeze în forță competiția intra, spre a maximiza randamentul ei, era de așteptat ca jucătorii din tabăra pro-Vest să compenseze printr-un autoimpus spirit de sacrificiu personal, simț al istoriei și autentică orientare către obiectiv.
În tabăra pro-Vest și pro-europeană, în schimb, la acest capitol prevalează cu nonșalanță vorbele în detrimentul faptelor.
- Altfel, nu ar fi existat puzderia de candidați aliniați la start (da, puzderie, căci în condițiile date, patru este deja foarte mult – Funeriu, Lasconi, Dan, Antonescu).
- Altfel, coaliția PSD-PNL-UDMR ar fi mizat pe un profil infinit mai adecvat și mai atrăgător decât cel al lui Crin Antonescu.
- Atfel, fondatorul USR și actualul președinte al USR nu s-ar fi găsit la acest moment într-o concurență cu cert potențial de canibalizare.
De departe, cea mai absurdă subdiviziune concurențială din zona pro-occidentalilor este cea care îi aliniază la start pe Nicușor Dan și Elena Lasconi.
Cel dintâi își justifică rămânerea în cursă prin condițiile absolut noi, ivite din resetarea terenului de joc odată cu anularea alegerilor.
Cea din urmă se agață de reușita sa din primul tur, reușită care, are Lasconi pretenția, ar califica-o fără drept de apel să fie ea Candidatul.
Argumentele ambilor sunt valide, desigur, până la un punct. Personal, am explicat cu mai multe ocazii de ce cred că realitatea obiectivă joacă acum în favoarea lui Nicușor Dan și face candidatura acestuia mai oportună decât a Elenei Lasconi. Cred în continuare același lucru.
Pe de altă parte, sunt sigur că dacă s-ar retrage Nicușor Dan, electoratul său, într-o proporție covârșitoare, ar înțelege contextul și ar vota-o pe Lasconi. La fel, dacă s-ar retrage Elena Lasconi, m-aș aștepta ca alegătorii acesteia să înțeleagă și ei contextul și să îl voteze pe Nicușor Dan. Mici excepții de “refuznici” sunt bineînțeles posibile în rândul electoratelor ambilor.
Însă Elena Lasconi ar trebui să fie atentă la două elemente:
- Un element are de-a face cu un fenomen care se petrece în tabăra sa, dar nu se petrece și în tabăra lui Nicușor Dan: dezertarea. Lideri locali sau cu notorietate semnificativă, din USR, fie au făcut apel la ea să se retragă, fie s-au retras ei din munca de campanie la firul ierbii sau chiar din activitatea de coordonare a campaniei, de pildă la nivel județean. Acest fenomen nu face decât să diminueze coeziunea USR în jurul propriului candidat și să afecteze eficiența muncii electorale de care ar trebui să se bucure, 100%, acest candidat. Atunci când încep să te părăsească tocmai oameni din jurul tău, e semn că trebuie să renunți până nu va fi prea târziu.
- Deja este relativ târziu, căci buletinele de vot vor fi tipărite cu numele Lasconi pe ele. Iar astfel, ajungem la al doilea element. Acest al doilea element este profund legat de jocul cifrelor și chiar de experiența Elenei Lasconi cu cifrele, din primul tur, cel anulat. Joi, la Digi24, Elena Lasconi a declarat din nou că nu crede în sondajele care o dau cu scoruri de o cifră. Pe lângă asta, s-a întrebat, retoric probabil: “Păi dacă am 3,9%, cu ce vă deranjez? Cu ce vă încurc?”. Ei bine, la această din urmă suită de întrebări i s-ar putea răspunde după cum urmează. Întâi, că problema e chiar mai gravă dacă în realitate ar avea chiar și de trei ori mai mult decât 3,9%, căci în acest caz aproape că dispar posibilitățile ca vreunul dintre ei, Lasconi și Dan, să se califice în turul doi. Apoi, dintre toți românii, Elena Lasconi e cea mai puțin în măsură să uite relevanța jocului cifrelor din primul tur. Atunci, ea a luat locul doi, la doar aproape 2.800 de voturi distanță de Marcel Ciolacu. Ludovic Orban, care s-a retras în beneficiul lui Lasconi, dar abia după ce numele său apucase să fie tipărit pe buletine, tot a fost votat de peste 12.000 de oameni – 12.000 de voturi absolut risipite! Dacă Orban s-ar fi retras înainte de tipărire, nu este dificil de imaginat că și distanța dintre Lasconi și Ciolacu ar fi fost măcar nițel mai mare. Mai mult decât atât, Călin Georgescu a luat cu aproape 348.000 de voturi mai mult decât Elena Lasconi. De pe locul cinci, Nicolae Ciucă a obținut aproape 812.000 de voturi. Personal, am militat la acea vreme pentru retragerea lui Ciucă în beneficiul lui Lasconi, măcar în ultimul moment. Dacă Ciucă s-ar fi retras, e foarte probabil ca Lasconi să fi putut termina primul tur pe primul loc. Iată, așadar, cât de important și cât de profund modelator poate fi jocul cifrelor deopotrivă în marje de sute de voturi, de mii, de zeci de mii și de sute de mii. Iată, așadar, cât de profund greșită e abordarea avută recent de Lasconi, la Digi24, în ceea ce privește tratarea cifrelor.
Pro-rușii au înțeles perfect că doar înghițind lămâi (și astfel acceptând-se unul pe altul) își pot spori șansele măcar pentru a fi reprezentați în turul doi.
Pentru moment cel puțin, această lecție produce o puzderie de corigenți în rândul “elevilor” din clasa “Vest”. Să sperăm că nu vor rămâne și repetenți.
