Un avion al companiei Air India Express, cu 191 de pasageri la bord, s-a rupt în două la aterizarea pe aeroportul din Calicut (sud-vestul țării), potrivit Times of India. Avionul efectua o cursă din Dubai.


Avionul a depășit pista de aterizare a aeroportului internațional Calicut, cunoscut și ca aeroportul Karipur, și a alunecat într-o vale. La momentul accidentului, ploua abundent. Accidentul s-a petrecut la ora locală 19.40.

Un purtător de cuvânt al Air India a declarat că mai mulți pasageri au fost răniți în urma accidentului.

Presa locală relatează că doi pasageri și căpitanul aeronavei au murit, iar cel puțin 35 de persoane au fost rănite. Compania aeriană a precizat că la bord se aflau „174 de pasageri, printre care 10 minori, 2 piloți și 5 membri ai echipajului”.

Un oficial citat de news18.com a declarat că „în continuare căutăm circa 100 de oameni”.

Căutările sunt dificile, din cauza întunericului și a posibilităților de a lumina pista, dar și din cauza ploii torențiale. În India, în această perioadă este vârful sezonului musonic.

Aeronava a depășit pista de aterizare pe aeroportul din sud-estul Indiei, după ce zborul IX-1344 a decolat din Dubai.

Șeful aviației civile indiene a declarat că, după ce avionul a depășit pista de aterizare, a căzut într-o vale și în acel moment s-a rupt în două.

Potrivit flightradar24.com, aeronava a ocolit de câteva ori aeroportul, înainte de aterizare.

În mai 2010, un avion aparținând aceleiași companii s-a prăbușit la Mangalore, tragedie în care au murit 158 de oameni.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here