VIDEO | „Avionul plutea deasupra câmpiei Sacramento”. În 1932, o româncă îi lăsa pe americani cu gura căscată. Destinul de legendă al „Măndiței”, prima femeie parașutist din România

O zi specială pentru parașutismul românesc. Pe 19 mai 1932, Smaranda Brăescu stabilea recordul mondial de altitudine sărind de la 7.233 de metri.

Smaranda Brăescu este prima femeie pilot şi paraşutist cu brevet din România, campioană europeană în 1931 şi mondială în 1932, cu recordul de 7.233 m la Sacramento, SUA, la paraşutism.

S-a născut pe 21 mai 1897, în satul Hănţeşti din judeţul Galaţi.

La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta, de la înălţimea de 600 de metri.

A activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa fiind una dintre puţinii instructori de paraşutişti militari ai perioadei.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a activat ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, salvând mii de vieţi omeneşti.

A fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Scurtă biografie

Copilãria si-a petrecut-o în satul natal. În perioada 1904-1909 urmeazã scoala primarã din Vizuresti, un sat vecin, în Hãntesti nefiind scoalã.

Din 1911 pleacã la Bârlad, unde, pânã în 1913, urmeazã cursurile scolii secundare de fete. Aici, la Bârlad, Smaranda Brãescu, în 27 mai 1911, la vârsta de 15 ani, are primul „contact” cu aviatia, de care se îndrãgosteste iremediabil. Gheorghe Negrescu sosise în orasul natal, Bârlad, într-un temerar raid aerian, Bucuresti-Bârlad. Sosirea la Bârlad a fost anuntatã pentru 26 mai, dar din cauza unor probleme tehnice la motor, acesta aterizeazã pe un teren lângã Râmnicu Sãrat. Dupã ce a fost reparatã o conductã de ulei, a doua zi acesta pleacã în zbor spre Bârlad, unde este întâmpinat de o numeroasã asistentã bârlãdeanã si din împrejurimi. Aici mai face o demonstratie de zbor si în cursul dupã-amiezii, zburând de lângã Grãdina Publicã peste oras.

Gheorghe Negrescu, care avea brevetul de pilot nr.2 din România, va fi, peste ani, un sustinãtor si admirator sincer al Smarandei Brãescu, din pozitiile pe care le va ocupa în aviatia militarã. Au urmat anii grei ai Primului Rãzboi Mondial, perioadã în care Smaranda a continuat studiile de liceu la Bârlad, activeazã apoi ca învãtãtoare suplinitoare în Hãntesti, iar drumurile o duc si la Tecuci, unde se înfiintase o scoalã militarã de pilotaj. Aici, în anul 1923, Smaranda Brãescu primeste botezul aerului. Revine la scoala militarã de la Tecuci cu solicitarea de a deveni pilot, dar reglementãrile militare si aeronautice ale vremii nu permiteau acest lucru.

Dezamãgitã de refuzul „aviatorilor”, Smaranda vine în Bucuresti unde lucreazã la Astra Românã, urmând si cursurile Academiei de Arte Frumoase, sectia ceramicã si decoratiuni (1924 – 1929). Smaranda se lasã cuceritã de acest domeniu aeronautic, saltul cu parasuta devenind ultima obsesie. Se documenteazã, corespondeazã din 1927 cu inginerul german Otto Heinecke, care a realizat mai multe parasute, el însusi parasutist, stabilind posibilitatea achizitionãrii unei parasute si obtinerea brevetului de parasutist în Germania. Cu 60.000 lei adunati cu dificultate din numeroase împrumuturi, pleacã la Berlin, unde cumpãrã o parasutã Schroeder cu 40.000 lei. Dupã o serie de antrenamente si cursuri de cunoastere a parasutei, sub directa îndrumare a domnului Otto Heinecke, la 5 iulie 1928 Smaranda Brãescu a executat primul salt cu parasuta, de la o înãltime de 600 m, pe aerodromul Staaken, devenind astfel prima femeie parasutist din România.

Revenind în tarã, „singurã si necunoscutã”, asa cum mãrturiseste Smaranda pentru revista Realitatea Ilustratã: „Am fãcut o cerere pentru a intra în scoala de pilotaj. Amânatã de la o sãptãmânã la alta, mi s-a spus în cele din urmã, cã femeile n-au voie sã facã aviatie!”. Smaranda nu s-a descurajat. Mândrã de brevetul ei de parasutist, participã la mitingul aerian din 26 octombrie 1928 de la Bãneasa, unde executã primul salt în tarã. Nu a fost un salt obisnuit, participã la un salt simultan, alãturi de celebrii constructori de parasute, germanul Otto Heinecke si americanul Leslie Irving, evenimentul fiind prezentat elogios în presa vremii.

Smaranda Brãescu devine un simbol al parasutismului în România. Se adreseazã, cu insistentã, autoritãtilor române pentru a fi sprijinitã la realizarea unui record mondial, sã se lanseze cu parasuta de la 6500 m dintr-un avion Potez, dar acestea îi cer 25000 lei pentru benzinã si ulei, fiind necesare mai multe zboruri de antrenament.

Respinsã de autoritãti, se decide sã strângã bani si sã plece în America pentru a-si îndeplini visul, sã aducã României si poporului român, un record mondial. În acest scop începe o campanie de salturi demonstrative si participãri la o serie de mitinguri aeriene organizate la: Bucuresti – 30 iunie 1929, pilotul avionului fiind celebrul aviator Traian Burduloiu, la Brasov – 24 iulie 1929, Galati – decembrie 1929, Iasi – mai 1930, unde executã un salt de la 2000 m dintr-un avion Potez 25, apoi la Cluj-Napoca.

Vorbind cu reporterii, Smaranda Brãescu descrie astfel salturile ei cu parasuta, considerându-se: „Suspendatã în nemãrginire.” Din cauza regimului, Smaranda a fost  nevoitã sã fugã la o mânãstire din Cluj. Acolo va deveni maica Maria Popescu, ea refugiindu-se în viata monahalã, unde si moare, pe 2 februarie 1948, fiind îngropatã în Cimitirul Central din Cluj, fãrã nicio recunoaștere a mormântului.

Din 2017 aceasta a devenit cetățean de onoare al orașului Bârlad.

Șah cu moartea. Minunea de la Satu Mare

În cariera ei, Smaranda Brăescu a fentat de mai multe ori moartea, dar poate că că cel mai spectaculos „șah-mat” dat morții a fost pe 30 august 1930, la un spectacol aerian organizat la Satu Mare. Smaranda simțea în aer pericolul. „Nu știu ce am, dar mă tem că astăzi o să mă culegeți cu fărașul”, le-a spus aceasta apropiaților.

Iată cum relata Ion Dragomir, reporterul ziarului „Universul” ceea ce s-a întâmplat în acea zi: „Aproape de pământ, la câteva sute de metri numai, o mână nevăzută prinde paraşuta şi începe să o împingă oblic, spre graniţa ungară. Acum nu mai este o cădere, ci o alunecare vertiginoasă, prin spaţiu. Se aud ţipete de femei speriate, plânsete de copii, înjurături şi blesteme. Câteva mii de oameni îşi frâng mâinile, privind neputincioşi trupul Smarandei, pe care vântul hain o târăşte ca pe o jucărie. Este teribil să vezi pierzania unei fiinţe căreia nu-i poţi veni în ajutor. Câteva automobile au şi pornit de-a lungul câmpului, în urmărirea paraşutei. Prea târziu. Smaranda Brăescu este izbită de un copac, apoi zvârlită într-o margine de drum, cu oasele sfărâmate. Văzduhul, zeu capricios, îşi ucisese mireasa!”

Numai că Dumnezeu, în care aceasta credea cu tărie, i-a mai dăruit o viață.  Găsită într-o stare critică, a fost dusă la spitalul din Satu Mare, unde doctorii au constatat că avea o dublă fractură de femur, o alta la oasele bazinului şi două coaste rupte. A rămas internată pentru şase luni.

Ziua magică din SUA

Ani mai târziu după cucerirea recordului mondial în SUA, același Ion Dragomir avea să-i ia un lung interviu, descriind cu lux de amănunte acea zi magică:

„Se uită în jos. Avionul plutea deasupra câmpiei Sacramento. Oxigenul năvălea în mască regulat, cu mirosul lui greoi de benzină arsă. Pilotul conduce liniştit avionul 7 200, 7 300, 7 400, 7 500 de metri. În clipa aceea, pilotul se întoarse spre Smaranda cu figura congestionată, cu ochii holbaţi: Not oxygen! Nu mai am oxigen. S-a terminat! Ca săşi răscumpere greşeala din trecut, când se îmbătase, nenorocitul făcuse actul eroic de a zbura până la limita rezistenţei plămânilor lui, deşi oxigenul i se isprăvise. Smaranda Brăescu îl văzu căscând gura mare ca un om care se îneacă apoi capul i se frânse pe piept… Leşinase! Ce s-a petrecut în urmă, a fost fulgerător. Înainte ca avionul să fi început a coborî, paraşutista se sculă în picioare, deschizând larg robinetul de oxigen şi aspirând cu aviditate gazul dătător de viaţă. Avea, de acum, destulă provizie în plămâni. Scoase masca şi o lăsă lângă butelie. Se târî spre uşa deschisă a carlingii şi ieşi afară. Era sprintenă ca şi când n-ar fi purtat atâtea kilograme de încărcătură asupra-i. Hotărârea de a învinge îi însutise puterile. Puse un picior pe roata avionului, privi în jos şi-şi dete drumul. Smaranda Brăescu nu căzu decât vreo cincizeci de metri. Deşi la înălţimea aceea aerul era cât se poate de rar, paraşuta lui Heinecke se deschise îndată. De acum începea coborârea. În primele clipe, Smaranda nu văzu nimic. Aerul din plămâni şi oxigenul cald, în contact cu atmosfera rece, produseseră o pojghiţă de gheaţă care [îi] întunecase ochelarii. Îi scoase cu o smucitură şi îi azvârli. Privi în juru-i: sus, imensitatea albastră, rece, a cerului; jos, o pătură de nori, învăluind pământul ca într-un uriaş pansament de vată; la dreapta, la stânga, dinainte, dinapoi, nimic, absolut nimic. Avionul nu se zărea nicăieri. Nenorocitul, a căzut, murmură Smaranda, făcându-şi cruce…

Dumnezeu să-l ierte! S-ar fi bucurat acum, dacă acest gând trist n-ar fi întunecat-o. Şi apoi, îi era atât de frig. Cu toată îmbrăcămintea-i îmblănită, îngheţase până în măduva oaselor. Deodată, zări departe, ca nişte muşuroaie, Munţii Sierra Nevada. Intră într-o pătură de nori, groasă ca cea mai groasă ceaţă.

Când ieşi dedesubt, zări fluviul Sacramento şi oglinda imensă a unui lac.

— De n-aş cădea în apă!

Vântul bătea într-acolo. Prin golurile de aer, paraşuta cădea bezmetică. Smaranda, la capătul ei, se răsucea ca o jucărie, pradă vârtejurilor şi balansului. Iarăşi trecu printr-un strat de nori. Erau atât de deşi încât, uitându-se în sus, nu mai zări pânza paraşutei.

Când ieşi la lumină, se afla la mai puţin de opt sute de metri de pământ, exact deasupra lacului:

— M-am curăţat! Dacă nu trec de lac, sunt pierdută.

Desfăcu paraşuta americană, prinsă de piept, nădăjduind că, susţinută cu ambele paraşute, va pluti ceva mai mult în aer. Dar blestematul instrument, în loc să se deschidă învolt, căzu în jos, ca o zdreanţă, trăgând-o şi mai departe, înspre pământ. Dar un vânt binefăcător o împinse din spate. Peste câteva clipe, lacul rămase în urmă. O aştepta altă piedică: nişte cabluri electrice de înaltă tensiune. În grabă, trase spre ea zdreanţa americană, o ghemui la piept [şi] trecu la doi metri deasupra cablurilor.

Jos se întindea un lan de secară. Se aşternu pe pământ uşor, respiră o dată adânc şi simţi că leşină. Smaranda Brăescu bătuse recordul mondial de lansare cu paraşuta, sărind [de la] 24 000 de picioare, deasupra câmpiei Sacramento din California (USA)”. („Universul”, 6 noiembrie 1935) Coborârea Smarandei a fost văzută de un fermier, care a venit imediat la ea. A găsit-o istovită şi a ajutat-o săşi desfacă centurile celor două paraşute. Cu greu a reuşit să se menţină conştientă şi i-au trebuit câteva zeci de minute ca săşi revină. Fermierul a aşteptat până când fata a reuşit să lege câteva cuvinte, apoi a transportat- o cu automobilul personal la fermă, de unde a telefonat celui mai apropiat aerodrom:

„— Alo, am găsit pe câmp o paraşutistă. Pretinde că a sărit de la 24 000 de picioare.

— OK, prin urmare, n-a murit!

— Nu.

— Noi am trimis două avioane în căutarea ei. Sosim îndată la fermă.

Cât ai fuma o ţigară, întreaga Americă afla vestea. Telefonul, telegraful, radioul, ediţiile speciale ale ziarelor nu au vorbit decât despre recordul bătut de Miss Brăescu.

Cel care a presupus că Smaranda a murit a fost pilotul avionului din care sărise paraşutista, după ce şi-a revenit din leşin când se afla în coborâre, pe la vreo 4.000 de metri. Realizând că fata nu mai era, a considerat că a fost, la un moment dat, aspirată din avion, probabil în stare de inconştienţă. Ajuns la aerodrom, le-a spus ce credea celor care aşteptau veşti de la ei. I-a rugat apoi să ceară şi altor aerodromuri să trimită avioane s-o caute; de asemenea, şi el a realimentat şi s-a pregătit să plece din nou. Chiar în acel moment s-a aflat că Smaranda este în viaţă, la o fermă. A decolat imediat şi o luă pe Smaranda Brăescu din mijlocul unei armate de piloţi, ziarişti şi fotografi răsăriţi nu se ştie de unde – şi o duse la San Francisco, unde o aşteptau membrii coloniei române, mulţimea, oficialităţile… Era gloria deplină.

Urmăriți mai jos un documentar despre viața Smarandei Brăescu, „Măndița. Foșnet de mătase albă”, realizat de Studioul Cinematografic al MApN:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here