VIDEO | Britanicii îl omagiază pe prinţul Philip cu buchete de flori şi mesaje de condoleanţe. Mesajele familiilor regale și liderilor politici din toată lumea

Buchete de narcise, lalele, trandafiri şi crini au fost depuse de britanici în faţa Palatului Buckingham, în timp ce mai multe persoane s-au adunat la Castelul Windsor, scrie BBC. Oamenii regretă decesul ducelui de Edinburg şi se gândesc la regină în aceste momente triste, notează News.ro.

„Ne pare rău pentru pierderea voastră”, „Odihneşte-te în pace, duce!” sunt câteva dintre omagiile celor care au venit, vineri după-amiază, la Palatul Buckingham.

 

Mai mulţi fotografi şi cameramani s-au adunat în jurul celor care au venit la Palat, potrivit reporterului BBC News Marie Jackson.

Rhea Varma, din Pimlico, s-a apropiat cu bicicleta de porţile palatului şi a depus flori şi un bilet pe care scria: „Odihneşte-te în pace, duce!”. Ea a spus: „Este foarte trist. Cred că este începutul unei mari schimbări în ţara noastră. Fără el, regina poate că nu va mai domni prea mult”. 

Pentru ea, ducele a fost „genul de stabilitate atât de de modă veche încât e greu de înţeles. A fost o stâncă ce a adus integritate”. 

Adam Wharton-Ward, 36 de ani, a sosit de asemenea pentru a depune crini la porţile Palatului. El vizitează Londra, venind din Franţa unde locuieşte, dar a fost atât de emoţionat de veste încât a vrut să aducă un omagiu de dragul reginei. „Este atât de trist. A fost cu ea timp de 73 de ani. Dacă nu era el, cine ştie dacă ea ar fi rezistat„, a spus el. Felul de a fi al ducelui, a afirmat tânărul, a fost „aproape normal cu gafele sale„. „Acum, normalitatea a pierit”, a spus el. 

Poliţia nu permite oamenilor să se adune în grupuri mari din cauza pandemiei. 

Britanici, inclusiv copii, au lăsat buchete de flori şi la intrarea în Castelul Windsor. 

Pe unul dintre mesajele agăţate de flori se poate citi: „RIP Prince Philip”. Altul este adresat Majestăţii Sale regina, transmiţându-i condoleanţe sincere. 

Este o atmosferă sobră la Windsor, în timp ce oamenii reflectă în linişte la vestea morţii ducelui. 

Aici şi-a petrecut ducele de Edinburg ultimele săptămâni, după ce a fost externat. Ultimele zile le-a petrecut alături de soţia sa, regina. 

Steagul de la Palatul Buckingham a fost coborât în bernă şi comunicatul cu anunţul decesului prinţului Philip expus la intrare.

*Omagii venite din toată lumea

Familii regale şi lideri politici din întreaga lume i-au adus omagii prinţului Philip care a murit vineri la vârsta de 99 de ani, despre care au spus că şi-a dedicat viaţa cauzelor nobile.

Familia regală din Belgia este „profund întristată” de moartea ducelui de Edinburg, publicând pe Twitter un tribut alături de fotografii ale familiei alături de Philip. 

Palatul a transmis: „Profund întristată de decesul Alteţei Sa Regală Prinţul Philip, Duce de Edinburg. Dorim să transmitem condoleanţele noastre cele mai sincere condoleanţe Majestăţii Sale regina, familiei regale britanice şi poporului Marii Britanii”. Mesajul a fost semnat de regele Philippe şi regina Mathilde. 

Familia regală a Norvegiei: „Gândurile noastre sunt alături de regina Elizabeth şi de restul familiei ei. Transmitem, de asemenea, condoleanţe poporului britanic”, a precizat Majestatea Sa, Harald al V-lea al Norvegiei.

Arhiepiscopul de Canterbury a transmis că prinţul Philip „a pus în mod constant interesul altora înaintea celui propriu” şi astfel a oferit „un exemplu extraordinar de slujire creştină”. „Moştenirea pe care o lasă este enormă”. 

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat de asemenea „un om extraordinar, care şi-a consacrat viaţa serviciului public şi ajutorării altora”. 

Fostul premier Tony Blair, la putere în momentul morţii prinţesei Diana în 1997, i-a adus un omagiu prinţului Philip care s-a dovedit a fi „adesea înaintea vremurilor sale”. 

Fostul preşedinte american George W. Bush a salutat „lunga şi remarcabila” viaţă a prinţului Philip. „De-a lungul lungii şi remarcabilei sale vieţi, s-a dedicat cauzelor nobile şi altora. El a reprezentat Marea Britanie cu demnitate şi a conferit forţă şi susţinere fără limite coroanei britanice”, a estimat fostul preşedinte într-un comunicat. 

„Îmi exprim cele mai sincere condoleanţe Majestăţii sale regina Elizabeth, prinţului Charles, familiei regale şi poporului britanic la decesul ducelui de Edinburg. Prinţul Philip va fi foarte regretat în Israel şi în lume”, a scris premierul Israelului Benjamin Netanyahu pe Twitter.

Premierul Canadei Justin Trudeau: „Prinţul Philip a fost un om cu convingeri şi principii, animat de simţul datoriei faţă de alţii”. „Ne vom aminti cu afecţiune de el drept un stâlp în viaţa reginei noastre”, a mai spus el. 

Vladimir Putin a transmis condoleanţe reginei Elizabeth la moartea prinţului Philip, potrivit serviciului de presă al Kremlinului. 

Într-o telegramă, Putin a scris că Philip „a fost legat de multe evenimente importante în istoria recentă a ţării voastre. A fost respectat pe bună dreptate de britanici şi a avut autoritate la nivel internaţional”. 

Preşedintele rus i-a transmis reginei „curaj şi forţă în faţa unei pierderi grele şi ireparabile” şi a cerut ca mesajul său de condoleanţe că fie transmis tuturor membrilor familiei regale. 

Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a transmis condoleanţe din partea Congresului SUA. Ea a scris pe Twitter că „viaţa prinţului Philip s-a diferenţiat prin etică şi dedicare”. 

Funeraliile vor avea loc la capela St. George de la Castelul Windsor şi vor fi televizate. 

College of Arms a confirmat că funeraliile ducelui de Edinburg nu vor fi de stat şi a făcut apel la public să nu încerce să participe la evenimente din cauza răspândirii coronavirusului. 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here