VIDEO | Civilii ridică la Kiev baricade împotriva trupelor ruse. Armata ucraineană dă lupte grele în zona extinsă a capitalei

Armata ucraineană a transmis vineri că trupele sale se luptă cu forţele ruse în zona extinsă a capitalei Kiev, potrivit DPA.

Făcând referire la două zone de la nord-vest de capitală, un purtător de cuvânt al armatei, Olexii Arestovici, le-a spus jurnaliştilor că „acolo au deja loc lupte”.

El a precizat că pregătirile pentru apărarea centrului capitalei Kiev sunt în desfăşurare.

Armata ucraineană a distrus „unele” elicoptere şi echipamente militare ruse, a mai spus el.

DPA precizează că aceste declaraţii nu pot fi verificate deocamdată din surse independente.

Între timp, pe rețelele de socializare circulă filmări cu civilii din Kiev ridicând baricade în calea trupelor ruse și pregătind sticle incendiare.

Forţele militare ruse au lansat joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here