Stilul „smuls” al lui Traian Băsescu sau abordarea mai „așezată” a lui Klaus Iohannis? Ce preferă românii și, mai mult decât atât, de care dintre cele două are nevoie o țară ca România, în contextul regional existent, dar și pornind de la contextul constituțional?
Dialogul dintre Dan Turturică, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu:
DT: Implicit, prin mesajul pe care l-a dat în acea întâlnire cu jurnaliștii în turul doi, Iohannis își recunoaște această vină de a nu fi vorbit suficient în cei trei ani și a făcut chiar și o promisiune, că va fi mult mai implicat. Credeți că este foarte important ca președintele să iasă să vorbească ori de câte ori există o temă foarte fierbinte – evident, nu pe fiecare mărunțiș? Nu duce asta, totuși, într-o zonă în care foarte mulți l-au acuzat pe Traian Băsescu că se bagă în toate? Și până la urmă, cred că există o întrebare mai profundă: Ce tip de lider se potrivește mai bine României? Unul care se pune în acord cu această așteptare, chiar un pic superficială, să zică și el ceva pe chestia asta? Sau până la urmă imperativul eficienței e mai important și chiar și un președinte care alege să tacă își îndeplinește funcția, își îndeplinește menirea?
AP: Acum trebuie să avem în minte și Constituția, cu ce îngăduie ea și ce nu îngăduie ea președintelui, și trebuie să constatăm că Iohannis a fost întotdeauna într-o postură neconvenabilă. Dacă făcea ceva, se spunea că el trebuie să fie neutru, mediator, să nu se bage, că nu e treaba președintelui. Dacă nu se băga, i se spunea: „Fă, domnule, dă un urlet”, vorba prietenului meu Gabriel.
Aici contează întâi definiția rolului lui. Poate să tragă un semnal de alarmă: atenție, se taie păduri! Dar asta poate să fie și retorică, la un moment dat, dacă n-ai instrumentele necesare ca să intervii eficient. Pe de altă parte, există naturi și naturi. Nu putem să ne dorim un actor complet și atotcuprinzător. Dacă îl alegi pe Jean Gabin, nu te aștepți să facă precum Louis de Funès. Asta e situația și viceversa.
Când Băsescu era atât de activ – intervenea și în emisiunile de televiziune, dădea telefon imediat, ca președinte, și protesta, punea la punct, spunea lucruri – la un moment dat și asta a devenit pentru mulți exasperant.
Trebuie să avem în vedere dimensiunea constituțională a Președinției și ipoteza unei modificări de Constituție, eventual, trebuie să avem în vedere și natura personajului care este așa cum este și care are calități și limite, ca orice om. Dar noi nu putem aștepta de la președinte să soluționeze toate dezastrele în care… A făcut un proiect de educație. Am văzut ecouri în presă: și ce-a făcut cu el. Păi el poate să facă un proiect, poate să vină cu niște sugestii, dar el nu poate să schimbe. Aia e treaba guvernului, a ministrului Educației și așa mai departe.
AP: Aș avea un răspuns la ce spui. Cum te descurci între extrema jucătorului superactiv, cum se spune că a fost Băsescu, și a fost, și a unui taciturn cu care la un moment dat pierzi contactul intențiilor și al proiectelor. Ține cont, în fond, de un singur lucru, de Constituție, dar ții cont și de fișa postului. Fișa de post a președintelui este, dacă putem să împrumutăm formula asta venită din altă parte, ea ar trebui să fie conștiința bună a poporului nostru. Pentru că vede de sus lucrurile și atunci trebuie să spună.
Eu nu trebuie să aflu de la un ONG că averile marilor jefuitori ai României care au furat bugetul acestei țări timp de 30 de ani nu e recuperat decât în proporție de 10%. Eu nu trebuie să aflu asta de pe stradă, trebuie să aflu de la cel care este în vârful țării și care ne conștientizează. Asta înseamnă că este conștiința noastră mai bună. Să atragi atenția asupra a patru, cinci puncte-cheie despre drumul de pe care țara tinde să deraieze.
Faptul că ne dispar pădurile interesează o țară întreagă. Noi n-avem de unde să știm, stând în București, că munții României sunt goi, n-avem de unde să știm că Voiculescu se plânge că trebuie să plătească 700 de lei din pensie pentru recuperarea a 60 de milioane, gaura constatată de justiție. Și că nu i se pot lua înapoi banii furați.
Și cu banii ăia, care ne-au fost furați, și nu avem spitale, școli, măcar odată aduși în fața justiției i-am putea recupera. Cum adică, ne mulțumim cu faptul că stau doi, trei ani la închisoare? Dar banii noștri unde sunt? Nu trebuie să urle cineva că justiția nu-i recuperează, că nu sunt executați? Faptul că suntem pe locul întâi în Europa la traficul de minore și că suntem furnizorii de carne vie ai Europei, nu trebuie să ne înspăimânte? Nu este un lucru pe care tu, ca președinte, nu-l poți accepta? Pentru că tu întrupezi mândria acestei țări. Deci, lucrurile le văd romantic în acest fel și îmi fac iluzia că acum se va întâmpla asta.
AP:Dar după ce dai urletul de care ai nevoie, nu-ți trebuie și un interlocutor, un colaborator cu care să declanșezi acțiunea reparatoare?
GL: Ba da. Colaboratorul tău e poporul însuși.
AP: Cum adică? Nu, colaboratorul tău, ca președinte, este prim-ministrul, este Guvernul, este Parlamentul.
Întreaga emisiune – AICI
Foto: INQUAM/Octav Ganea
[…] VIDEO | Dialog Liiceanu-Pleșu despre tipul de președinte care li se potrivește românilor […]