Scădere de 4% a preţurilor petrolului, după semnalele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz

Sursa foto: aa.com.tr

Cotaţiile petrolului au scăzut marţi cu aproape 4%, după ce secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz este în creştere semnificativă, alimentând speranţele că cea mai gravă criză de aprovizionare cu petrol din istorie ar putea începe să se atenueze, transmite CNBC, citat de News.ro.

La jumătatea şedinţei de tranzacţionare din SUA, petrolul american WTI cobora cu aproximativ 4%, la 87,68 dolari pe baril, în timp ce petrolul Brent pierdea 3,5%, până la 90,94 dolari pe baril.

Potrivit unor analişti ai JPMorgan, volume semnificative de petrol continuă să tranziteze zona, chiar dacă blocada navală şi reducerea traficului comercial au afectat grav fluxurile oficiale. Banca estimează că aproximativ două milioane de barili pe zi ar putea fi transportaţi de petroliere care şi-au dezactivat sistemele de identificare.

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că un acord cu Iranul pentru redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat în ”două sau trei zile”, deşi negocierile nu au produs încă rezultate concrete.

Pieţele au fost influenţate şi de faptul că schimbul recent de lovituri dintre Israel şi Iran nu a escaladat într-un conflict mai amplu. După atacuri reciproce cu rachete şi drone, ambele părţi au anunţat încetarea focului.

În pofida scăderii din ultimele ore, petrolul rămâne cu aproximativ 30% peste nivelul de la sfârşitul lunii februarie, când Statele Unite şi Israelul au lansat operaţiuni militare împotriva Iranului. Teheranul a răspuns prin atacuri asupra petrolierelor şi prin minarea unor zone maritime din Strâmtoarea Ormuz, provocând perturbări majore ale transporturilor energetice mondiale.

Specialiştii din industrie consideră că preţurile nu au crescut şi mai mult datorită rezervelor globale acumulate în ultimii ani. Totuşi, ei avertizează că, dacă fluxurile de petrol nu revin rapid la normal, stocurile s-ar putea reduce semnificativ în a doua parte a anului, exact în perioada de vârf a consumului de vară, ceea ce ar putea genera noi scumpiri pe piaţa energetică mondială.

Cum zădărnicește Israelul planurile lui Donald Trump privind Iranul