VIDEO | Explozie masivă într-o uzină chimică în Texas. O uriașă minge de foc s-a ridicat în atmosferă

Captură video

O explozie într-o uzină chimică în Texas, în sud-estul Statelor Unite, a avut loc miercuri dimineaţa (ora locală), o uriaşă minge de foc a fost proiectată în atmosferă, au anunţat salvatori, iar zona din jur a fost evacuată, relatează News.ro, citată de AFP.

„Toată lumea trebuie să evacueze zona pe o rază de o jumătate de milă (800 metri) în jurul uzinei TPC de la Port Neches”, au scris pompierii locali pe pagina de Facebook.

Locul exploziei, care s-a produs după ora locală 01.00 (08.00, ora României) şi care a declanşat un incendiu, este o uzină petrochimică situată la 135 de kilometri de Houston, unul dintre cele mai mari oraşe din Statele Unite.

Înregistrări video şi fotografii spectaculoase postate pe reţele de socializare surprind o explozie uriaşă.

„Ne-am trezit cu cioburi peste tot peste noi, părţi de plafon căzute şi uşi smulse” de suflul exploziei, a povestit pentru AFP Ryan Mathewson, care locuieşte în apropierea uzinei împreună cu familia sa. Bărbatul în vârstă de 25 de ani a declarat că el şi rudele sale au fost „şocate şi îngrozite”.

„Reducerea la minimum a impactului asupra mediului”

TPC anunţă, într-un comunicat postat de site-ul local de informaţii KFDM News, că incidentul era în curs, dar că toţi membrii personalului au fost evacuaţi. Explozia a avut loc într-o ”unitate de tratare”, către ora locală 1.00.

„Grupul TPC şi-a activat planul de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi a cerut intervenţia pompierilor de la Port Neches şi Huntsman. Această intervenţie continuă până când situaţia revine sub control, cât mai rapid posibil”, a anunţat grupul petrochimic în acest comunicat.

„Personalul prezent în instalaţie a fost evacuat în întregime. Tei angajaţi au fost răniţi şi primesc în prezent îngrijiri. De-acum obiectivul nostru este asigurarea securităţii membrilor echipelor de intervenţie şi reducerea la minimum a impactului asupra mediului”, a adăugat TPC.

Peste 200 de persoane lucrează în uzină, potrivit site-ului grupului.

Case şi o şcoală au fost avariate, potrivit KFDM News.

Explozia a distrus geamurile caselor situate la câţiva kilometri ditanţă.

Un adăpost a fost deschis într-o biserică în oraşul Nederland.

Întreprinderea produce, între altele, butadienă – o hidrocarbură incoloră şi inflamabilă utilizată în principal în fabricarea cauciucului sintetic, nailonului, vopselei de latex sau lacului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here