VIDEO | Iohannis: Legătura strânsă dintre saşi şi români – un exemplu de convieţuire paşnică, bazată pe respectarea culturii şi tradiţiilor

Sursa foto: presidency.ro

Legătura strânsă dintre saşi şi români, construită în timp, este un exemplu de convieţuire paşnică bazată pe respectarea culturii şi tradiţiilor specifice ambelor părţi şi a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Germania, a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis, la Festivalul „Săptămâna Haferland”.

„Bine v-am regăsit în inima Transilvaniei. Este o mare bucurie să fiu prezent astăzi alături de dumneavoastră şi totodată se acord înaltul patronaj ediţiei din acest an în semn de apreciere faţă de generozitatea dedicarea şi eforturile organizatorilor şi participanţilor de duce tradiţia mai departe în ţara ovăzului. Doresc să felicit organizatorii pentru modul în care au înţeles să ducă mai departe şi să pună în valoare tradiţiile saşilor transilvăneni”, a afirmat Iohannis, cu prilejul Festivalului „Săptămâna Haferland”, ediţia a IX-a, organizat la Criţ, în judeţul Braşov, informează Agerpres.

El a transmis că organizarea festivalului constituie „un pas important pe drumul reîntoarcerii la normalitate”.

„După mai bine de un an de când pandemia ne-a obligat să găsim alternative în a menţine legături puternice între noi dar şi cu publicul, cu arta şi cultura iată că organizarea festivalului în acest an constituie un pas important pe drumul reîntoarceri la normalitatea pe care o aşteptăm cu toţii, dar şi la tradiţiile şi valorile autentice ale locuitorilor din satele săseşti. Reluarea ritmului vieţii noastre dinainte de pandemie, cu multe lecţii noi învăţate trebuie să fie un efort comun care să ne apropie de aceeaşi parte a baricadei în această luptă pe care sunt convins că o vom câştiga. Chiar dacă ne aflăm într-un context neobişnuit generat de pandemia de COVID-19, Festivalul Haferland ne dă speranţa că vom reuşi să depăşim dificultăţile şi, totodată, vom şti să menţinem nealterat contactul cu arta, tradiţiile şi cultura”, a mai spus şeful statului.

 

Preşedintele a menţionat că activităţile care au loc în cadrul festivalului „nu sunt simple acte artistice”, ci constituie premisele revitalizării zonei

„Festivalul, devenit deja tradiţie, are o contribuţie esenţială la prezervarea identităţii saşilor din România, promovând cultura specifică a acestei comunităţi. Zona încărcată de istorie are o unicitate aparte prin bogăţia arhitecturală a cetăţilor şi a bisericilor fortificate prin frumuseţea peisajelor rurale şi, nu în ultimul rând, prin ospitalitatea şi creativitatea oamenilor care locuiesc aici. Atelierele de meşteşuguri, expoziţiile, dansurile tradiţionale, cântecele săseşti, dar şi toate celelalte activităţi care au loc în aceste zile în Haferland nu sunt doar simple acte artistice, ele constituie premisele revitalizării zonei şi fundamentele unei model reuşit de dezvoltare durabilă prin grija faţă de oameni şi faţă de mediul în care trăim”, a adăugat Iohannis.

Potrivit şefului statului, conservarea patrimoniului şi promovarea potenţialului de care România dispune trebuie să fie deziderate asumate de comunităţile locale şi, totodată, să beneficieze de investiţii susţinute.

„Constat cu satisfacţie că, pe lângă promovarea patrimoniului cultural, Festivalul are o importantă dimensiune educaţională. Implicarea activă a tinerelor generaţii şi atragerea acestora prin manifestări care reconstituie pagini importante din istoria saşilor transilvăneni vor asigura continuitatea spirituală a zonei. Tinerii de azi, cunoscându-şi originile, vor putea insufla viitoarelor generaţii credinţele şi valorile pe care le-au primit de la strămoşii lor. Saşii din Transilvania au dovedit, de-a lungul secolelor de existenţă pe aceste meleaguri, că doar buna organizare, solidaritatea şi lupta asiduă pentru respectarea valorilor, credinţelor şi libertăţii pot depăşi vicisitudinile istoriei. Modul în care aceste aspecte s-au integrat în cultura naţională a făcut din Transilvania un spaţiu multicultural în care minorităţile naţionale îşi pot afirma neîngrădit identitatea şi au un rol esenţial în societatea românească”, a spus Iohannis.

El a afirmat că legătura strânsă dintre saşi şi români a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Germania.

„Legătura strânsă dintre saşi şi români, construită în timp, un exemplu de convieţuire paşnică bazată pe respectarea culturii şi tradiţiilor specifice ambelor părţi, a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Germania. Dincolo de cooperarea economică şi parteneriatul politic, mecanismele dezvoltate la nivel local au întărit conexiunile dintre cele două state. Ca stat profund ataşat idealurilor de diversitate şi unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă şi culturală este respectată şi reprezintă un model de toleranţă, deschidere şi solidaritate”, a mai adăugat şeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here