Cancelarul german Angela Merkel a condamnat ferm luni violenţele urbane izbucnite în weekend la Stuttgart şi consideră „respingătoare” vandalismul şi agresiunile asupra poliţiştilor care au avut loc cu această ocazie, relatează Agerpres, care citează AFP.
„Cei care au participat la astfel de acte de violenţă, au atacat brutal poliţişti şi au distrus şi devastat magazine nu au niciun motiv valabil pe care să îl invoce” pentru a se justifica, a declarat presei purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert.
Ei „s-au răsculat împotriva oraşului lor, împotriva cetăţenilor cu care trăiesc şi împotriva legilor care ne protejează pe toţi”, a adăugat el.
Actele recente de vandalism, considerate de autorităţi ca fiind de o amploare „fără precedent”, au stârnit un val de reacţii în Germania.
Circa 20 de persoane, dintre care jumătate au naţionalitate germană, au fost reţinute, conform poliţiei, care a vorbit despre 19 răniţi uşor în rândul forţelor de ordine.
Abschieben. Das Bleiberecht ist keine Freikarte für Anarchie und Chaos. Wer Verhältnisse wie im nahen Osten haben möchte, sollte auch da Leben.#Stuttgartpic.twitter.com/2LzeamlOOT
— Ali Utlu (@AliCologne) June 21, 2020
Violenţele au izbucnit în urma unui control al poliţiei în jurul miezului nopţii într-un caz legat de droguri. Totul a degenerat apoi.
Câteva sute de tineri, până la 500, s-au îndreptat ulterior în grupuri mici spre centrului oraşului pentru a răspândi haos timp de mai multe ore.
#Stuttgart letzte Nacht. Jahrelange Verharmlosung von Linksextremismus und unkontrollierte Zuwanderung bzw. mangelnde Integration tragen Früchte. In der Presse hält man sich in Sachen Täterbeschreibung eher noch zurück. pic.twitter.com/GIQArsBV1d
— Anabel (@ainyrockstar) June 21, 2020
Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a declarat luni că autorii acestor acte vor trebui „inculpaţi şi pedepsiţi cu toată severitatea prevăzută de lege”.
„Trebuie să ne opunem cu fermitate oricărei persoane care atacă poliţişti, îi tratează cu dispreţ pe aceştia sau lasă impresia că ei trebuie ‘eliminaţi'”, a insistat preşedintele german.
Ministrul de interne Horst Seehofer a decis să meargă luni la faţa locului şi urmează să facă o declaraţie în cursul după-amiezii.