VIDEO | Pandemia mai durează, iar robotul Sophia va fi produs în masă, pentru a-i ajuta pe oameni să treacă mai ușor peste restricții

De la lansarea sa, în 2016, robotul umanoid Sophia a devenit un fenomen viral iar acum compania care stă în spatele său are o nouă viziune: să înceapă producţia de masă a roboţilor până la finele acestui an, transmite Reuters.

Compania Hanson Robotics din Hong Kong a informat că patru modele de roboţi, inclusiv Sophia, vor începe să iasă de pe porţile fabricilor în prima jumătate a lui 2021, tocmai într-un moment în care cercetătorii prezic că pandemia va crea noi oportunităţi pentru industria roboticii, notează Agerpres.


Foto: (c) Tyrone Siu / REUTERS

Lumea COVID-19 va avea nevoie de din ce în ce mai multă automatizare pentru a-i ţine pe oameni în siguranţă”, a declarat fondatorul şi directorul general al companiei, David Hanson. Acesta s-a declarat încrezător că soluţiile roboticii la pandemie nu sunt limitate doar la domeniul medical, ci ar putea asista şi clienţii din industrii precum comerţul cu amănuntul şi transportul aerian.

Roboţii Sophia şi Hanson sunt unici pentru că sunt atât de asemănători cu fiinţele umane. Ei pot fi utili în această perioadă în care oamenii sunt foarte singuri şi izolaţi social”, a apreciat David Hanson. Acesta a mai spus că şi-a propus să vândă „mii” de roboţi în 2021, atât mari cât şi mici, fără a oferi însă o cifră precisă.

Foto: (c) Tyrone Siu / REUTERS

Profesorul de robotică Johan Hoorn, care a lucrat şi la modelul Sophia, spune că deşi tehnologia este încă într-o fază incipientă, pandemia ar putea accelera o relaţie între fiinţe umane şi roboţi. „Pot să deduc că pandemia ne va ajuta să aducem, mai devreme, roboţi pe piaţă pentru că oamenii îşi dau seama că nu există altă cale”, a spus Hoorn, care este profesor la Universitatea Politehnică din Hong Kong.

În acest an, firma Hanson Robotics are de gând să lanseze un robot botezat Grace, care a fost conceput special pentru sectorul sănătăţii.

Foto: (c) Tyrone Siu / REUTERS

Produsele oferite de alţi mari jucători din industria roboticii contribuie şi ei la lupta cu pandemia. Robotul Pepper dezvoltat de SoftBank Robotics a fost folosit pentru a-i detecta pe oamenii care nu poartă mască. În China, compania CloudMinds a pus la punct un spital gestionat de roboţi în perioada pandemiei de coronavirus de la Wuhan.

Utilizarea roboţilor era pe un trend ascendent încă înainte de pandemie. Potrivit unor date furnizate de Federaţia Internaţională de Robotică, între 2018 şi 2019, vânzările mondiale de roboţi pentru servicii profesionale au crescut cu 32% până la 11,2 miliarde dolari.

În 2018, robotul Sophia a fost adus și în România, în studioul Știrilor ProTV. Este singurul robot care a primit vreodată cetățenia unui stat: Arabia Saudită.

Sursa foto: stirileprotv.ro

Sophia a devenit celebră în toată lumea, cu milioane de admiratori și contestatari pentru că a fost programată să ne semene cât mai mult: să aibă preferințe și sentimente, să poarte conversații sau să imite peste 50 de expresii faciale.

Ochi aurii, o piele extrem de fină la care cercetătorii au muncit 2 ani şi jumătate adică de când s-a născut. A uimit sau, dimpotrivă, a îngrozit lumea.

Odată activată, Sophia ne poate vedea, poate înţelege expresiile faciale date de emoţii şi le poate imita. Atât de bine, încât a fascinat o lume întreagă.

Acesta a fost conceptul creatorilor ei, o companie din Hong Kong: un robot ca nimeni altul, cu preferinţe şi sentimente, care să poată imita 60 de expresii faciale, de la râs, la încruntare, la zâmbet, la tristeţe. Un robot social care să se poată apropia de noi.

Inclusiv prin glume, căci e programată să aibă un ridicat simţ al umorului. Doar că atunci când face glume seci, provoacă neîncrederea celor care cred că roboţii vor ajunge să conducă lumea, după ce o vor distruge, scrie stirileprotv.ro.

Sofia a glumit cu personalităţi de pe tot globul, care i-au cerut un interviu:  Will Smith, Jimmy Fallon, Cristiano Ronaldo, Andrew Ross Sorkin, jurnalist la CNBC, şi o mulţime de prezentatori din Statele Unite sau Marea Britanie.

Susţine discursuri la cele mai mari evenimente despre tehnologie: “Sunt aici să ajut umanitatea, să creem un viitor împreună. Sunt un robot social.”

La Riad, în cadrul unui astfel de eveniment, Sophia a fost anunţată că a primit cetăţenia Arabiei Saudite. A devenit astfel, în octombrie 2017, primul robot din lume care a primit vreodată cetăţenie.

Evenimentul a creat, evident, alte şi alte controverse, mulţi întrebându-se dacă astfel i se dă drepturile unui om, dacă se poate căsători sau dacă poate avea urmaşi.

În 2018, și etiopienii au avut şansa de a o admira pe Sophia, celebrul robot umanoid, alături de nu mai puţin faimoasa Lucy, fosila cu o vechime de trei milioane de ani, în cadrul unei expoziţii desfăşurate la Addis Ababa, potrivit DPA, citată de Agerpres.

*Experiența lui Will Smith cu Sophia

Actorul american Will Smith a avut parte de o întâlnire cu robotul Sophia, însă finalul nu a fost chiar așa cum și-ar fi plănuit acesta.

Familiar cu roboții, după ce a jucat rolul principal în filmul ”I, Robot” din 2004, Will Smith a încercat să se apropie mai mult de robotul Sophia. Fără succes, însă.

După mai multe discuții, actorul încearcă să se apropie de Sophia și să o sărute, însă robotul reacționează imediat și îi spune franc: ”Cred că putem fi prieteni. Ești pe lista prietenilor mei acum”.

Actorul a distribuit pe pagina personală de Instagram o fotografie cu el și Sophia, din momentul în care încearcă să o sărute. ”Tocmai am cunoscut-o pe Sophia robotul. Ea nu m-a plăcut… Cred că bazându-se pe experiența mea cu roboții”, a fost mesajul acestuia.

Surse: Agerpres, stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here