VIDEO | Pe navele de care depinde evitarea unui conflict cu ecouri mondiale. Wataru, bucătarul trecut prin Bucureștiul ceaușist

Foto: Asael Peña/ Unsplash

Ishigaki este un punct critic pe hărțile militare ale Japoniei. Ea însăși o insulă, situată la trei ore și jumătate de zbor de Tokio, Ishigaki este practic „portavionul” cu care Japonia își păzește ceea ce în prezent reprezintă cea mai râvnită parte a teritoriului său: Insulele Senkaku.

Revendicate de China și Taiwan, cele cinci insule, grupate sub denumirea Senkaku, se află la o distanță delicată de zonele costiere ale celor două țări: 330 de kilometri față de China și 170 de Taiwan.

Este și explicația pentru care Paza de Coastă niponă și-a dislocat la Ishigaki cele mai multe nave de patrulare, a fost constituit cel mai mare corp de ofițeri și a desfășurat cele mai multe echipaje.

Potrivit directorului Hanai, cel care conduce forțele Pazei de Coastă din Ishigaki, sunt aici 15 nave-patrulă și două șalupe (de 20, respectiv 30 de metri), iar trupele însumează 633 de persoane. Treizeci și opt dintre ei sunt ofițeri, în condițiile în care în toată Japonia Paza de Coastă are 71.

Patru dintre cele 15 nave ajung la 1000 de tone, iar cele 15 vase sunt deservite, în medie, de echipaje de 35 de persoane. „Patrularea în zona Insulelor Senkaku se desfășoară 24/24”, explică oficialul nipon, dar din rațiuni de securitate numărul navelor aflate la un moment dat în misiune nu este informație publică.

Mărirea flotei plus noua bază terestră

Dar numărul și tonajul flotei Pazei de Coastă staționată în Ishigaki ar putea crește.

Cel puțin acestea sunt planurile Cabinetului de la Tokio, fapt confirmat și de primarul orașului care împrumută numele insulei, Yoshitaka Nakayama. În acest fel, navelor existente li s-ar putea adăuga într-un viitor nu prea îndepărtat câteva vase de 3000 de tone. Dintre cele existente azi, cele mai mari ajung la o treime din acest tonaj.

Un alt plan ține de finalizarea, în următorii trei ani, a unei baze militare terestre a forțelor de autoapărare ale Japoniei (așa se intitulează armata aici, având în vedere restricțiile impuse de Constituția adoptată după Al Doilea Război Mondial), spune un reprezentant al comunității locale de pe insulă.

Potrivit acestuia, stabilirea unei asemenea baze la Ishigaki ar avea totodată darul de a transmite un mesaj consistent Chinei, în contextul disputei privind Insulele Senkaku. Semnalul că Japonia nu va renunța la ele, iar din acest motiv chiar îli consolidează prezența. Implicit, e un semnal dat și de americani, pentru care Japonia e partener strategic, iar Insulele Senkaku un obiectiv de aceeași talie.

Trupele de aici vor fi dotate cu echipament defensiv anti-navă și anti-aerian, mai spune bărbatul, care adaugă însă că odată ce va fi instalată unitatea terestră, va cere Ministerului Apărării să aducă și trupe ale marinei.

Primarul Nakayama, la rândul său, este încrezător că unitatea va fi activă în următorii trei ani și va găzdui până la 600 de militari.

Pescarul amator, trecut prin patru ambasade, de pe trei continente

Navele Pazei de Coastă nipone sunt practic într-un permanent du-te-vino între Senkaku și Ishigaki.

În lipsa unei documentări prealabile pe această temă fierbinte, acalmia din portul care le găzduiește nu trădează cât este de sensibil rolul jucat de navele albe, tapetate cu un „S” uriaș, de culoare albastră, semnul distinctiv al Pazei de Coastă a Japoniei.

Ies în evidență prin cât sunt de impunătoare, raportat la numeroasele bărci de pescuit „parcate” în zonă. Pe unul din cele patru vase de 1000 de tone, cele mai mari ca dimensiune dintre navele staționate la Ishigaki, ghid este comandantul.

O prezentare sobră, în care datele tehnice s-au intersectat cu datele geopolitice privind miza regională, globală chiar, a Insulelor Senkaku.

Dar Paza de Coastă japoneză, deși trăiește o permanență încleștare cu navele guvernamentale chineze, caută să evite emfaza militară la care at întreptăți-o situația de facto. Autoritățile nipone justifică această atitudine prin dorința de a evita o escaladare suplimentară a tensiunilor cu China.

smart

Prin urmare, însuși portul care găzduiește flota de la Ishigaki pare mai degrabă unul dedicat ambarcațiunilor de agrement. În calmul locului nu întâmplător se integrează perfect doi pescari amatori. Se află la câțiva metri de poarta care trage granița între cheiurile la care sunt trase vasele albe ale Pazei de Coastă.

Te privesc cu zâmbetul inconfundabil prin care bate la ușă politețea niponă. Ar sta mai degrabă la poză decât să intre în vorbă, dar și când o fac, descoperi ceea ce te aștepți mai puțin. Dintre cei doi, Wataru, un bărbat în jurul vârstei de 70 de ani, se arată perfect lămurit când află că sunt din România.

Nu Nadia, nu Hagi, nici Zamfir. „Dunărea, la voi trece Dunărea”, îmi zice cu o siguranță de sine incasabilă. Nu neg, dar sunt curios să aflu cum de a lăsat orfane celebrele clișee, pentru a veni cu un exemplu atât de „excentric”, până la urmă.

„Am stat două zile în București. Era acum 40 de ani și călătoream în Turcia. Avionul a avut o problemă tehnică și a aterizat la București”, mă lămurește Wataru. „Business, business”, sunt primele cuvinte, atunci când îl întreb cu ce se ocupa la vremea respectivă. Iar business, în cazul său însemna că lucra ca bucătar la Ambasada Japoniei din Turcia.

Potrivit propriilor spuse, Wataru a mai avut slujbe similare la ambasadele nipone din Maroc, Singapore și China. Acum e pensionar, uneori pescar, iar alteori povestitor de ocazie.

În 2019, chinezii au petrecut peste 280 de zile în apele Japoniei

Dar ce înseamnă exact incursiunile navelor chineze în apele teritoriale ale Japoniei, din zona Senkaku? Care e abordarea chinezilor și care este reacția niponilor?

  • În apele teritoriale ale Japoniei, vasele chineze, odată intrate, petrec în jur de două ore.
  • Au loc în jur de trei incursiuni pe lună.
  • În total, în 2019, din cele 365 de zile ale anului, chinezii au petrecut peste 280 de zile în interiorul zonei critice pentru Japonia, din proximitatea Insulelor Senkaku.
  • Cel mai recent, Paza de Coastă din Ishigaki a observat prezența navelor guvernamentale chineze cu deplasament de 3000 de tone. Așadar, de trei ori mai mai mari decât cele mai mari nave japoneze din baza Ishigaki.
  • Ca în orice conflict cu inserții hibride, uneori apar nave cu activiști chinezi, iar spiritele se încing. Au fost episoade în care vasele activiștilor au fost aproape până la ciocnire de cele ale Pazei de Coastă. Pentru îndepărtare, sunt folosite și tunurile de apă.
  • Zona Senkaku este una bogată în pește, așa că apele Japoniei sunt tentante pentru navele de pescuit chineze și taiwaneze. În 2019, 104 vase de pescuit din Taiwan au făcut incursiuni aici, la fel și 147 de vase chineze. În 2018, a existat un vârf, atins de taiwanezi, nu de chinezi, cu 318 nave de pescuit.

*Material realizat cu sprijinul unui program pentru jurnaliști străini al Ministerului de Externe din Japonia

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here