VIDEO | Premierul grec Mitsotakis îndeamnă la organizarea de noi alegeri, „poate pe 25 iunie”

Sursa: Twitter

Premierul grec în exerciţiu Kyriakos Mitsotakis, care a obţinut o largă victorie în alegerile legislative de duminică, îndeamnă luni la noi alegeri legislative – ”cât mai repede posibil, poate la 25 iunie” – cu scopul de a încerca să-şi asigure o majoritate absolută, relatează AFP, citată de News.ro.

Liderul Partidului Noua Democraţie (ND, dreapta), dă asigurări că vrea alegeri ”cât mai repede posibil”, ”poate la 25 iunie”, într-o întâlnire cu preşedinta elenă Katerina Sakellaropoulou.

Partidul său, marele învingător al alegerilor de duminică. a obţinut 40,8% din sufragii – potrivit rezultatelor defintive.

Principalul său rival, partidul Syriza (extremă stânga), condus de către fostul premier Alexis Tsipras, care a încarnat speranţa stângii radicale din Uniunea Europeană (UE) când a ajuns la putere în 2015, a suferit o înfrângere usturătoare, cu un scor de 20%.

Partidul Socialist (Pasok-Kinal, stânga) s-a clasat al treilea, cu 11,5% dintre voturile exprimate.

Kyriakos Mitsotakis, triumfător duminică seara, a catalogat această victorie drept un ”cutremur politic” şi a deschis calea unor noi alegeri legislative.

FĂRĂ COALIŢIE

În pofida amplorii victoriei sale, Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, care conduce Grecia din 2019, nu a obţinut cu puţin o majoritate absolută.

Tabăra sa a obţinut 148 de mandate de deputaţi.

Ea avea nevoie de încă cinci mandate pentru a forma un guvern singură.

Viitorul scrutin urmează să se desfăşoare după alt sistem electoral.

Potrivit acestui nou sistem, partidul care învinge obţine un ”bonus” de până la 50 de mandate.

Acest lucru ar urma să-i garanteze o majoritate absolută, potrivit calculelor sale.

Potrivit procedurii prevăzute de către Constituţia greacă, preşedinta i-a încredinţa lui Kyriakos Mitsotakis un mandat în vederea construirii unei coaliţii.

Însă el a anunţat deja că va depune acest mandat ”în această (luni) după-amiaza”, pentru că nu vede nicio posibilitate să formeze un guvern în situaţia actuală.

Mandate similare urmează să fie încredinţate, ulterior, celorlalte patru partide reprezentate în noul Parlament grec, care nu au nicio şansă să le îndeplinească.

După acest impas, un magistrat de rang înalt urmează să fie numit premier interimar şi să se convoace noi alegeri.

ÎNTRE ”ŞOC ŞI ADMIRAŢIE”

Luni, presa greacă oscila între ”şoc şi admiraţie”, cum titrează cotidianul de stânga Efsyn.

Mitsotakis a recunoscut el însuşi că ”marea victorie” ”ne-a depăşit propriile aşteptări”.

Ziarul de centru-dreapta Ta Nea scrie că dreapta a obţinut o victorie ”pentru că nu exista nimeni care să o conteste”.

În Syngtama, principala piaţă din Atena, grecii erau împărţiţi luni între speranţă şi dezamăgire.

”Sperăm ca Greciei să-i fie mult mai bine” acum, comenta Maria, în vârstă de 68 de ani, care salută în Mitsotakis un lider ”cu o recunoaştere mondială”.

O angajată  în sectorul privat, Christina Papadopoulou, o simpatizantă a Syriza, se declară ”dezamăgită de toată stânga, indiferent de partid” şi ”de societatea greacă, prin valorile şi principiile sale”.

Alexis Tsipras, în vârstă de 46 de ani, şi-a îndemnat simpatizanţii, duminică seara, să poarte o a ”doua luptă electorlă curcială”.

Cel care a recentrat mult Syriza în ultimii ani suferă un eşec dur după ce a promis ”schimbarea”.

Grecii nu l-au iertat niciodată pentru că, după ce a negociat dur cu Uniunea Europeană (UE) un plan de salvare, în 2015, a capitulat şi a impus măsuri de austeritate drastice, ale căror efecte devastatoare se fac încă simţite.

Kyriakos Mitsotakis – sfâşiat din cauza felului considerat catastrofal în care a gestionat catastrofa feroviară soldată cu 57 de morţi în februarie – nu a fost sancţionat, până la urmă, de către alegători.

Din contră, aceştia s-au lăsat influenţaţi de bilanţul său economic.

ŞOMAJ ÎN SCĂDERE

Economia greacă şi-a revenit – un şomaj în scădere, o creştere economică de apropae 6% în 2022, o revenire a investiţiilor şi o relansare a turismului -, după ani de criză şi de planuri de salvare.

Însă o scădere a puterii de cumpărare şi dificultăţi de a ajunge la sfârşitul lunii rămân principalele îngrijorări ale grecilor, care au salarii mici.

În 2022, inflaţia a tins 10% şi a agravat şi mai multe dificultăţile.

Iar Grecia are în continuare o datorie publică de peste 170% din PIB.

Criticii lui Mitsotakis îi reproşează, însă, o derivă autoritaristă.

Mandatul său a fost pătat de scandaluri – de la interceptări ilegale la expulzări de imigranţi şi la violenţe ale poliţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here