VIDEO | Presa, ținută la distanță de sala unde au loc negocierile PNL-PSD-UDMR. Discuţiile vor continua probabil şi duminică

Finalul negocierilor purtate de liderii primelor doua partide parlamentare, PSD si PNL, pentru formarea unui guvern, in Bucuresti, 18 noiembrie 2021. Inquam Photos / George Calin

Sâmbătă, angajaţii Camerei Deputaţilor au instalat câteva garduri de delimitare în faţa sălii în care au loc negocierile pentru formarea Guvernului, după ce presa a constatat că din interior se aud ţipetele liderilor politici. La solicitarea presei, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a scos delimitatoarele. Este posibil ca o nouă rundă de negocieri să aibă loc şi duminică, informează News.ro.

Ţarcul pentru presă a fost adus după ce din sala în care au loc negocierile s-au auzit ţipetele liderilor politici care negociau ministerele din viitorul Guvern, angajaţii Parlamentului cerând reporterilor să nu se apropie de uşă.

La insistenţele presei, preşedintele interimar al Camerei, Sorin Grindeanu, care ieşise pe hol, a desfăcut delimitatoarele.

Toţi cei care ieșeau din sală au afirmat că negocierile au înaintat foarte puţin, faţă de vineri, şi că există şansele ca discuţiile să se reia şi duminică, dacă nu se va ajunge la un consens.

 

 

Social-democraţii îşi stabiliseră deja un Consiliu Naţional, duminică, pentru a valida programul de guvrernare şi acordul politic între partide, însă nu se ştie dacă negocierile se vor finaliza.

”Mai mult ca sigur este încă o zi de negocieri”, a spus şi un lider liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here