Bilanţul cutremurului de magnitudinea 7,7 de vineri din centrul Myanmarului a crescut sâmbătă puternic, la 1.644 de morţi şi 3.408 răniţi, anunţă junta aflată la putere, relatează AFP, citată de News.ro.
Cel puţin alte 139 de persoane erau date dispărute.
Cutremurul de mică adâncime a avut loc vineri la nord-vest de oraşul birman Sagaing, către ora locală 12.50 (8.20, ora Romîniei), urmat de o replică de magnitudinea 6,7 câteva minute mai târziu.
Seismul a provocat haos şi dezolare în Myanmar, unde surpări de case, imobile, poduri sau situri religioase alimentează temeri cu privire la o catastrofă de mare amploare într-o ţară sleită de un Război Civil care durează de la lovitura de stat a juntei în 2021.
Myanmarul nu a mai fost lovit de un astfel de cutremur de zeci de ani, potrivit geologilor americani, zguduiturile fiind atât de puternice cât să semene teroarea la 1.000 de kilometri distanţă de epicentru, în rândul milioanelor de locuitori ai Bangkokului, unde cutremure sunt rareori resimţite.
Majoritatea victimelor se află în regiunea Mandaley, al doilea cel mai important oraş din Myanmar.
Însă mijloacele de comunicare au fost avariate, iar amploarea dezastrului rămâne în continuare dificil de evaluat şi bilanţul victimelor ar putea creşte puternic.
Peste 90 de persoane ar fi blocate sub dărâmăturile unui bloc în acest oraş, a declarat AFP un reprezentant al Crucii Roşii.
Salvatori încercau să găsească supravieţuitori în ceea ce a mai rămas din Sky Villa Condominium, o construcţie cu 12 etaje care nu a rezistat seismului.
”Nouă persoane au murit şi 44 au fost scoase în viaţă”, a declarat acest oficial, care a cerut protecţia anonimatului.
”Peste 90 de persoane ar putea să fie în interior. Colectăm în continuare date, oameni ne informează în continuare că îşi caută membri ai familiei care au dispărut”, a adăugat el.
UPDATE:
Cutremurul de vineri de magnitudinea 7,7 din centrul Myanmarului s-a soldat cu 1.002 morţi şi 2.367 de răniţi, anunţă sâmbătă autorităţile birmane, care au lansat un apel la ajutor către comunitatea internaţională şi şi-au multiplicat eforturile de a căuta supravieţuitori, iar în Thailanda cel puţin zece persoane au murit la Bangkok, relatează AFP, citată de News.ro.
Un bilanţ anterior în Myanmar anunţa 694 de morţi şi 1.670 de răniţi.
Cutremurul de mică adâncime a avut loc vineri în nord-estul oraşului birman Sagaing, în centrul ţării, către ora locală 12.50 şi a fost urmat, la câteva minute, de o replică de magnitudinea 6,4, revizuită ulterior la 6,7.
Seismul a provocat haos şi dezolare în Myanmar, unde surpări de case, imobile, poduri sau situri religioase alimentează temeri cu privire la o catastrofă de mare amploare într-o ţară sleită de un război civil care durează de la lovitura de stat a juntei în 2021.
UPDATE:
Bilanţul victimelor cutremurului din Myanmar creşte la cel puţin 694 de morţi şi 1.670 de răniţi, conform CNN, preluat de News.ro.
Bilanţul deceselor în urma cutremurului de magnitudine 7,7 care a lovit Myanmar vineri a crescut la 694, a anunţat sâmbătă junta militară a ţării.
Cifrele se referă doar la regiunea Mandalay, situată în centrul ţării şi aproape de epicentrul seismului.
Junta a mai declarat că 68 de persoane sunt date dispărute în regiunea Mandalay.
CEL PUŢIN 14 REPLICI ÎNREGISTRATE
Cel puţin 14 replici au lovit Myanmar de la cutremurul de 7,7 magnitudine de vineri, arată o hartă interactivă de pe site-ul United States Geological Survey.
Majoritatea replicilor – care au avut loc pe parcursul mai multor ore după cutremurul principal, produs puţin după prânz, ora locală – au avut magnitudini cuprinse între 3 şi 5. Cea mai puternică a fost de 6,7 magnitudine şi s-a produs la aproximativ 10 minute după seismul principal.
Două dintre replici – una de 4,9 şi alta de 6,7 – au avut loc la aproximativ 32 de kilometri de Mandalay, al doilea cel mai mare oraş din Myanmar, care a suferit pagube semnificative. Alte replici s-au răspândit spre nord şi sud de la epicentrul cutremurului principal, formând aproximativ o linie.
CE A PROVOCAT CUTREMURUL DIN MYANMAR ŞI THAILANDA
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,7, care s-a produs la numai 10 km adâncime, a lovit vineri centrul Myanmarului la ora locală 12:50 (8:20, ora României), fiind urmat la 12 minute de un alt seism, o replică, produsă la aceeaşi adâncime, care a avut magnitudinea de 6,4, potrivit USGS. Seismul s-a resimţit puternic şi în ţările vecine, capitala Thailandei, Bangkok, fiind printre zonele afectate.
Adâncimea mică a acestui cutremur puternic este de natură să provoace pagube enorme, cu mai multe clădiri prăbuşite sau deteriorate, drumuri avariate şi rupte. Bilanţul victimelor este în creştere, cu decese raportate atât în Myanmar, cât şi în Thailanda.
Bill McGuire, profesor emerit specializat în evenimente geofizice şi climatice la University College London, spune că este foarte probabil ca, în general, calitatea construcţiilor să nu fie suficient de ridicată pentru a supravieţui acestui nivel de cutremur, iar numărul victimelor va creşte aproape sigur în mod semnificativ pe măsură ce se vor afla mai multe despre amploarea dezastrului.
Cutremurele se produc atunci când plăci uriaşe de rocă care alcătuiesc scoarţa terestră, cunoscute sub denumirea de plăci tectonice, se ciocnesc. Potrivit USGS, cutremurul din Myanmar s-a produs ca urmare a unei „falii de alunecare” între plăcile India şi Eurasia – ceea ce înseamnă că aceste două plăci tectonice s-au frecat lateral una de cealaltă. „Cutremurul a avut loc pe falia Sagaing, care marchează limita plăcii tectonice dintre placa indiană la vest şi placa eurasiatică la est. Placa indiană se deplasează spre nord de-a lungul faliei în comparaţie cu placa eurasiatică”, a explicat McGuire.
USGS spune că regiunea a fost afectată şi în trecut de mai multe cutremure de alunecare similare, şase cutremure cu magnitudinea 7 sau mai mare producându-se pe o rază de aproximativ 250 km de la epicentrul cutremurului actual, începând din 1900.
CE ARATĂ MAGNITUDINEA DE MOMENT A UNUI CUTREMUR
Deşi mulţi oameni au auzit de scara Richter pentru a măsura dimensiunea unui cutremur, standardul actual este scara magnitudinii de moment folosită de USGS. „Scara Richter este o scară veche dezvoltată pentru California. Este bună doar pentru cutremurele mai mici, dar nu este foarte bună pentru diferenţierea dimensiunilor şocurilor mai mari”, a explicat McGuire.
După cum se menţionează pe site-ul USGS, calculul magnitudinii momentului se bazează pe rezistenţa rocii în care a avut loc alunecarea, zona faliei care a alunecat şi distanţa pe care s-a deplasat falia. „Astfel, un material stâncos mai puternic, o suprafaţă mai mare sau o mişcare mai mare în timpul unui cutremur vor contribui toate la producerea unei magnitudini mai mari”, arată USGS.
Cu toate acestea, la fel ca scara Richter, scara magnitudinii momentului este logaritmică, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce magnitudinea creşte cu o unitate, gradul de zguduire a solului implicat creşte de 10 ori. (Pentru că este un logaritm, ca şi la scara Richter, vorbim de o valoare matematică şi de aceea nu este corect să se spună că un cutremur are „grade” – n.r.)
„Acesta este un cutremur major după orice standard, iar impactul său este cu mult mai grav din cauza faptului că a fost la adâncime mică – doar aproximativ 10 km. Dacă ar fi fost la 100 km adâncime, impactul ar fi fost mult mai mic, astfel încât adâncimea, precum şi dimensiunea, sunt esenţiale”, a explicat McGuire. Dar, a adăugat el, măsurătorile variază în funcţie de locaţiile reţelelor seismice utilizate.
Potrivit Centrului pentru Reţelele Seismologice din China, cutremurul din Myanmar a atins magnitudinea de 7,9, iar trepidaţiile au fost resimţite în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei.
Știrea inițială:
Cel puțin 144 de persoane au fost ucise și 732 au fost rănite în Myanmar după cutremurele puternice care au lovit vineri Asia de Sud-Est, a declarat conducerea militară a țării la televiziunea de stat birmaneză, informează DPA și AFP, citate de Agerpres.
Seismul a provocat totodată pagube uriașe, a anunțat liderul juntei birmaneze, Min Aung Hlaing, citat de AFP. El a avertizat într-un discurs difuzat de televiziunea de stat că bilanțul victimelor ar trebui să crească în orele următoare. De asemenea, trei persoane au murit în Thailanda.
Liderul juntei birmaneze a lansat un rar apel la ajutor internațional, invitând ‘orice țară, orice organizație’ să vină să ajute. El a făcut apel la un efort masiv de ajutorare, afirmând că a ‘deschis toate canalele pentru ajutorul străin’.
Faptul că autoritățile militare birmaneze, izolate pe plan internațional după lovitura de stat din februarie 2021, fac apel la țările străine sporește temerile legate de un dezastru umanitar major.
Potrivit DPA, United States Geological Survey (USGS) a raportat că un cutremur cu magnitudinea de 7,7 s-a produs vineri în Myanmar în jurul orei locale 12:50 pm (06:20 GMT). Alte servicii de seismologie au estimat valori ușor diferite ale magnitudinii acestui cutremur.
USGS a precizat că epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 16 kilometri de orașul Sagaing, în partea de nord-vest a statului Myanmar.
Câteva minute mai târziu, USGS a înregistrat, de asemenea, un alt cutremur puțin mai la sud, cu o magnitudine de 6,4.
Cutremurul de vineri a fost resimțit în întreaga regiune a Asiei de Sud-Est, cu seisme înregistrate până în China, Cambodgia, Bangladesh și India, relatează AFP.
Cutremur puternic de 7,7 în Myanmar, resimţit și în Thailanda și China: Numeroase victime










