VIDEO | SpaceX a trimis un nou echipaj care va sta șase luni pe Stația Spațială Internațională

Sursa: X

Trei astronauţi americani şi un cosmonaut rus au fost lansaţi duminică seară, din Florida, cu o rachetă a companiei SpaceX spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul căreia vor rămâne pentru aproximativ şase luni, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Racheta Falcon 9 a companiei SpaceX a fost lansată duminică seară la ora locală 22:53 (03:53 GMT, luni) de la Centrul Spaţial Kennedy, iluminând cerul nocturn cu o coloană lungă şi strălucitoare de flăcări portocalii.

La câteva minute după lansare, racheta survola deja Oceanul Atlantic cu o viteză de aproximativ 9.700 de km/h, au precizat comentatorii de la NASA.

Vehiculul spaţial, care are la bord trei bărbaţi şi o femeie, a avut nevoie de circa nouă minute pentru a se plasa pe orbita Pământului. El urmează să se conecteze la ISS şi să preia alţi patru astronauţi care fac parte din echipajul laboratorului orbital.

Programată iniţial pentru sâmbătă, lansarea acestei misiuni a fost amânată cu 24 de ore din cauza vremii nefavorabile.

Capsula de zbor Dragon, denumită „Endeavour” şi plasată în vârful rachetei Falcon 9, a fost deja utilizată în cadrul a patru misiuni precedente cu echipaj uman ce au fost realizate de compania SpaceX, deţinută de Elon Musk.

Cei patru pasageri ai săi sunt membrii misiunii Crew-8, a opta misiune ce asigură rotaţia regulată a echipajului american de pe ISS, o operaţiune asigurată de SpaceX pentru NASA.

Americanul Michael Barratt este singurul astronaut din cadrul misiunii Crew-8 care a vizitat deja ISS. Acesta va fi cel de-al treilea sejur al său la bordul staţiei orbitale.

În schimb, misiunea va reprezenta prima călătorie spaţială pentru ceilalţi doi americani – Matthew Dominik şi Jeanette Epps -, precum şi pentru cosmonautul rus Alexander Grebenkin.

NASA şi agenţia spaţială rusă (Roscosmos), care administrează împreună ISS, au stabilit un program de schimb de astronauţi, fiecare dintre ele trimiţând pe rând în spaţiu câte un membru al echipajului care provine din cealaltă ţară.

Acest program a fost menţinut în pofida războiului din Ucraina, iar ISS este în prezent unul dintre puţinele domenii de cooperare între Washington şi Moscova.

Membrii misiunii Crew-8 se vor alătura celor şapte astronauţi care sunt deja prezenţi la bordul ISS.

După o perioadă de câteva zile alături de cei patru membri ai misiunii Crew-7 – o americancă, un danez, un japonez şi un rus -, aceştia din urmă vor reveni pe Terra la bordul propriei capsule Dragon.

Peste 200 de experimente ştiinţifice urmează să fie desfăşurate în timpul celor şase luni ce vor fi petrecute de echipajul Crew-8 la bordul staţiei orbitale, care este locuită în permanenţă de 23 de ani.

În timp ce primii ani de funcţionare ai staţiei au fost dedicaţi construcţiei acesteia, astronauţii pot de acum să dedice mai mult timp ştiinţei.

„Multe dintre lucrurile la care am visat în urmă cu multă vreme se concretizează astăzi”, a declarat săptămâna trecută administratorul NASA, Bill Nelson, dând ca exemplu cercetările despre celulele stem.

Însă vârsta staţiei orbitale are şi un dezavantaj: NASA şi Roscomos monitorizează o „scurgere” apărută la extremitatea unui modul rusesc din structura ISS şi al cărei debit a crescut recent, a declarat săptămâna trecută Joel Montalbano, managerul programului ISS din cadrul NASA.

În prezent, o trapă este închisă permanent pentru a izola scurgerea de restul staţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here